Arhiva
Politica.
Sâmbătă, 11 februarie 2012
SHOP

Românii au făcut coadă la vot

23 noiembrie 2009
Printre secţiile de votare cele mai aglomerate s-au numărat şi cele organizate în incinta Aeroporturilor Otopeni şi Băneasa. Atât de mare a fost interesul, că n-au mai ajuns buletinele de vot, iar cei care voiau să voteze a trebuit să aştepte o nouă tranş
 Foto: Dragoş Savu / Jurnalul Naţional
Votul ţiganilor a fost la mare preţ, existând cazuri în care romii au fost folosiţi în turismul electoral
 Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional
Alegătorii au făcut "turul" a trei urne ca să pună buletinele
 Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional
Alegătorii români s-au prezentat la urne dis-de-dimineaţă surclasând, până la ora 10:00, aproape la dublu procentul celor care în 2004 se prezentaseră la urne până la ora 9:00. Potrivit Biroului Electoral Central (BEC), până la ora 13:00 votaseră pentru alegerea preşedintelui 20,96% din alegătorii înscrişi pe liste la nivel naţional. Până la ora 19:00 votaseră pentru preşedinte 49,97% şi 46,84%, pentru referendum. Iar până la închiderea urnelor 53,52% optaseră pentru preşedinte (faţă de 57,13% până la ora 20:00 la alegerile prezidenţiale din 2004). Alţi 50,16% dintre alegători au votat pentru referendum, sufragiile întrunite aducând validarea referendumului. Mare succes a fost înregistrat şi în cele 3.359 de secţii speciale de votare, unde până la ora 21:00 îşi exprimaseră opţiunea 479.196 de alegători pentru preşedinte şi 441.989 de alegători pentru referendum.


● Ora 10:00, Bucureşti, BEC. La alegerile prezidenţiale, BEC a înregistrat la ora 10:00 o prezenţă de 6,17% la nivel naţional. Conform BEC. La alegerile prez­i­den­ţiale din anul 2004, prezenţa la vot până la ora 9:00, la nivel naţional, a fost de 3,16% din to­ta­lul alegătorilor. În Bucureşti, până la ora 10:00 votaseră pentru alegerea preşedintelui 5,16% din totalul alegătorilor înscrişi pe liste.
La referendum, prezenţa la urne la nivel na­ţional era la ora 10:00 de 5,75% din cetăţenii cu drept de vot. Datele făcute publice de BEC au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 6.011 secţii de votare, cu o marjă de eroare de +/- 3%. În Bucureşti au votat pentru referendum, până la ora 10:00, 4,74% din totalul alegătorilor înscrişi pe liste.


● Ora 13:00, Bucureşti, BEC.
Pentru preşedinte şi-au exprimat opţiunea prin vot 20,96 % din numărul alegătorilor înscrişi pe listă, la nivel naţional, din care 20,12% în mediul urban şi 22,10 % în mediul rural. În Bucureşti, prezenţa la vot pentru preşedinte, până la ora 13:00, a fost de 19,71% din totalul alegătorilor.
Pentru referendum, până la ora 13:00, îşi exprimaseră votul 19,62% din totalul ale­gă­to­rilor înscrişi pe liste, din care 18,83% în mediul urban şi 20,71% în mediul rural.În Bucureşti, până la ora 13:00, participarea la vot pentru referendum era de 18,29%.


● Ora 16:00, Bucureşti, BEC.
Pentru prez­i­den­ţiale îşi exprimaseră opţiunea 36,19% din nu­mă­rul total al alegătorilor înscrişi pe liste. În Bu­cu­reşti, până la ora 16:00, prezenţa la vot pentru preşedinte a fost de 32,42%, recordul fiind deţinut de Sectorul 1 cu 36,61% şi Sectorul 6 cu 34,49%. Pe ultimul loc la prezenţă s-a situat Sectorul 5 cu 29,63%. Topul urban al prezen­ţei la urne situează pe primele cinci locuri ju­de­ţele Dâmboviţa, Constanţa, Prahova, Ilfov şi Suceava, iar topul rural situează pe aceste lo­curi judeţele Mehedinţi, Teleorman, Bo­to­şani, Olt şi Ilfov. La alegerile prezidenţiale din 2004, prezenţa la vot până la ora 17:00, la nivel na­ţional, a fost de  43,76% din totalul alegătorilor.

Prezenţa la vot pentru referendum până la ora 16:00, la nivel naţional, a fost de 33,86% din numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste (din care 31,42% în mediul urban şi 37,21% în mediul rural). Prezenţă la vot superioară faţă de media naţională s-a înregistrat în 22 de ju­de­ţe. În Bucureşti, prezenţa la vot pentru refe­rendum până la ora 16:00 a fost de 29,89%.


● Ora 19:00, Bucureşti, BEC. Votaseră pentru alegerea preşedintelui 49,97% din totalul ale­gătorilor înscrişi pe liste, din care 47,21% urban şi 53,77% rural. În 25 de judeţe prezenţa a fost superioară mediei naţionale. În Bucureşti, pre­zenţa la vot pentru preşedinte a fost de 45,06%, Sectoarele 1 şi 6 ocupând primele două locuri cu 49,85% şi, respectiv, 47,80%. Până la ora 19:00 votaseră pentru referendum, la nivel na­ţio­nal, 46,84%, din care 44,13% în mediul urban şi 50,57% în mediul rural. În 24 de ju­de­ţe, pre­zenţa la vot a fost superioară celei na­ţionale. În Bucureşti votaseră pentru referendum 41,59% din totalul alegătorilor îns­crişi pe liste.
CIFRELE, ÎN SECŢIILE SPECIALE DE VOTARE
Până la ora 10:00, în cele 3.359 de secţii speciale de votare au votat pentru referendumul naţional 49.559 de alegători, iar pentru preşedinte 53.875 de alegători. Pentru preşedinte, judeţele aflate în top până la ora 10:00 erau aceleaşi ca şi pentru referendum, cu diferenţa că judeţul Teleorman a urcat pe locul patru, iar Giurgiu a coborât pe locul 5. Astfel, în Ilfov au votat pentru preşedinte 3.383 de alegători, în Olt -2.841, în Dolj - 2.586, în Teleorman -2.241, iar în Giurgiu -2.066.

În Bucureşti, situaţia pe sectoare, în secţiile speciale de votare, la ora 10:00 era următoarea: în cele cinci secţii speciale din Sectorul 1 pentru referendum votaseră 420 de alegători, iar pentru preşedinte 490 de persoane. În cele trei secţii speciale din Sectorul 2, pentru referendum votaseră 253 de alegători, iar pentru pre­şe­dinte 256. În cele şapte secţii speciale din Sectorul 3 votaseră 267 pentru referendum şi 290 pentru preşedinte. În Sectorul 4 (trei secţii speciale) votaseră 201 pentru referendum şi 223 pentru preşedinte. În Sectorul 5, care are o singură secţie specială, votaseră până la ora 10:00 83 de persoane pentru referendum şi 114 pentru preşedinte. Cele mai multe voturi în secţiile speciale au fost date în Sectorul 6, care a avut şi cele mai multe asemenea secţii, 15 la număr, 571 de persoane votând pentru referendum şi 644 pentru preşedinte.

Până la ora 13:00 în secţiile speciale de votare îşi exprimaseră op­ţiunea 170.389 de alegători pentru preşedinte şi 157.264 de alegători pentru refe­rendum. Cele mai multe voturi pentru preşedinte au fost înregistrate în secţiile speciale ale jude­ţelor Ilfov - 8.965 de alegători, Olt - 8.735, Dolj - 8.253, Teleorman - 7.007, Prahova - 6.393 de alegători. În secţiile speciale din cele şase sectoare ale Capitalei votaseră pentru preşedinte, până la ora 13:00, 2.384 de alegători în Sectorul 6, alţi 1.022 în Sectorul 1, alţi 901 alegători în Sectorul 3, 739 în Sectorul 2, 590 de oameni în Sectorul 4 şi 230 de persoane în Sectorul 5. Cele mai multe voturi pentru referendum au fost înregistrate în secţiile speciale ale judeţelor Olt - 8.117 de alegători, Dolj - 7.467 de alegători, Ilfov - 7.401 alegători, Teleorman - 5.977 şi Prahova cu 5.835 de alegători.

În secţiile speciale de votare din Bucureşti, până la ora 13:00, votaseră pentru referendum 2.188 de persoane în Sectorul 6, 880 în Sectorul 1, 850 în Sectorul 3, 710 persoane în Sectorul 2, alţi 559 de alegători în Sectorul 4 şi doar 184 de persoane în Sectorul 5.

Până la ora 16:00. În cele 3.359 de secţii speciale de votare îşi exprimaseră opţiunea pentru alegerea preşedintelui 305.007 alegători. Cei mai mulţi alegători în aceste secţii au fost în judeţele Olt - 14.935, Ilfov - 13.881, Dolj - 13.750, Teleorman - 11.671 şi Prahova - 11.212 alegători. Situaţia pe secţiile speciale din sectoarele Capitalei furnizată de BEC ne arată că cei mai mulţi alegători, 5.017, au fost în Sectorul 6, urmat de Sectorul 3 cu 1.988 de ale­gă­tori, şi Sectorul 1 cu 1.687 de alegători. Ultimul loc la această categorie îl ocupă Sectorul 5 cu doar 400 de votanţi. Până la ora 16:00 în cele 3.359 de secţii speciale de votare optaseră pentru referendum 281.533 de alegători. Primele cinci judeţe la această categorie sunt Olt - 13.904 alegători, Dolj - 12.423, Ilfov - 11.628, Prahova - 10.203 şi Teleorman - 10.071 alegători. În Bucureşti votaseră pentru referendum în secţiile speciale 4.615 alegători în Sectorul 6, 1.909 în Sectorul 3, 1.462 în Sectorul 1, pe ulti­mul loc fiind Sectorul 5 cu 330 de alegători. Până la ora 19:00, în secţiile speciale de votare optaseră pentru preşedinte 429.946 de ale­gă­tori, iar pentru referendum 396.485 de alegători. Primele cinci judeţe în topul pentru preşedinte erau deţinute de Olt, Dolj, Ilfov, Timiş şi Prahova. În Bucureşti, recordul era deţinut de Sectorul 6 unde au votat în secţiile speciale 7.972 de alegători, pe locul doi fiind Sectorul 3 cu 3.297 de alegători. În topul judeţelor pentru referendum la secţiile speciale erau Olt - 18.906 alegători, Dolj, Ilfov, Timiş, Cluj - 14.626 de alegători. În Bucureşti, la secţiile speciale, Sectorul 6 s-a clasat primul cu 7.405 alegători, urmat de Sectorul 3 cu 3.126 de alegători.

Ora 21:00. În cele 3.359 de secţii speciale de votare, la nivel naţional, optaseră pentru alegerea preşedintelui 479.196 de alegători din numărul total înscris pe liste şi 441.989 pentru referendum. Topul pe judeţe la alegerea preşedintelui în secţiile speciale de votare indică pe primele cinci locuri Ilfov - 21.824 de alegători, Olt - 21.436, Dolj - 20.874 de alegători, Cluj - 19.539 şi Timiş - 18.822 de alegători. În Bucureşti, 10.513 alegători au votat pentru preşedinte în secţiile speciale din Sectorul 6, 4.379 - în Sectorul 3, 2.873 - în Sectorul 1, 2.213 - în Sectorul 2, 1.869 - în Sectorul 4 şi doar 589 în Sectorul 5. Primele cinci judeţe clasate la alegerile pentru referendum, în secţiile speciale, sunt Olt - 19.906 alegători, Dolj - 18.893, Cluj - 18.244, Ilfov - 18.166 şi Timiş - 17.380 de alegători. În Capitală, 9.794 de alegători au votat pentru referendum în secţiile speciale din Sectorul 6; 4.005 - în Sectorul 3; 2.481 - în Sectorul 1; 2.154 - în Sectorul 2; 1.699 - în Sectorul 4 şi doar 502 în Sectorul 5.
Comentarii
Românii au făcut coadă la vot
6 comentarii
acelasi
In tara asta un om tanar, un om educat, un om corect, un om muncitor si platitor de impozit la stat N-ARE NICIO SANSA! Asta e tara POMANAGIILOR, A ASISTATILOR SOCIALI, A HOTILOR, A PARVENITILOR, A MANELISTILOR, A PROSTALAILOR NEEDUCATI!
In tara asta, acest neam, hoascele, puturosii si pomanagii mai SPERA CA DUPA 20 DE ANI SA VINA COMUNISMUL, SA - I CONDUCA ILIESCU SAU CEAUSESCU!
E ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2009 13:05:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
edgar
Si atunci vai de voi. Ca prea santeti urati. Iati dat pe latraii geoana si crin si altii facand campanie electorala nelegala cu placa lor tampa “schimbare’ sau ‘scandal’ sau sa invoce posibile ‘fraude’ si ca geoana au fost pentru referendum de mult dar nu l-au facut si ar vrea sa-l faca prin anul 3000 ‘ca nu trebuia o data cu prezidentialele’ si Toata ziua acei d iavoli h idosi de la antenele 3 ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2009 08:51:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
cetatean
aceea care au stat multe ore sa voteze au stat ca au educatie civica sau pentru ca au fost platiti?
23/11/2009 06:26:14 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
bani din click-uri
Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu? Solutia e foarte simpla. Din publicitate.
Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primim si noi o parte din banii astia.
Fa-ti cont la adresa : ht*tp://w*ww.fin*ept*c.co*m/in*dex.ph*p?ref*=mem*ber , inca e gratuit (scrieti link-ul fara semn *)
Este cel mai bun ... Citeşte întreg comentariul
22/11/2009 23:18:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
burca lucian
cand se face coada la Gara de nord,pentru a se exercita dreptul de a vota ,e semn bun pt BASE ,de cate ori o fost coada ,el a castigat ,se pare ca si de data asta nu ma insel ,,,,,,,,,,
22/11/2009 22:08:35 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format
Ironie a sorţii: Prima contestare publică a noului prim-ministru vine de la Iaşi, oraşul care l-a format La minus 20 de grade, protest împotriva lui Băsescu şi a noului prim-ministru Ungureanu ... Citește articolul
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands
Legende pe roți: Hammond și Ford Capri 2.8i Brooklands Bun, mă scarpin în cap şi mă gândesc din greu... Nope, nimic. Nu-mi vine în minte niciun lucru pe ... Citește articolul
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ... Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ... Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE