Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Şase milioane de euro pentru imaginea PDL

19 august 2010
  

După întâlnirea de luni între premierul Boc şi grupul deputaţilor PDL, aceştia din urmă au primit SMS-uri pe telefoanele de serviciu, în care erau informaţi că la rectificarea bugetară, deci cea operată în şedinţa de guvern de ieri, vor primi, fiecare, câte 200.000 de lei, aproximativ 47.000 de euro, "pentru acoperirea unor cheltuieli din colegiu".



Acestea ar trebui, conform indicaţiilor trasate prin SMS-uri, să acopere "cu precădere investiţii în şcoli şi drumuri". PDL are 125 de deputaţi, deci efortul financiar al Guvernului s-ar ridica la 5,8 milioane de euro, bani care să meargă în colegiile parlamentarilor democrat-liberali, pentru a mai ridica puţin din imaginea partidului în ochii alegătorilor.

De altfel, în cadrul discuţiilor cu premierul, precum şi în şedinţa Biroului politic, parlamentarii PDL i-au reproşat lui Emil
Boc faptul că miniştrii nu deblochează investiţiile astfel încât să aibă şi ei posibilitatea să ofere ceva electoratului în colegiile lor. În plus, având în vedere că o dată cu începerea sesiunii parlamentare se va redeschide subiectul moţiunii de cenzură şi în contextul în care deja un parlamentar al PDL a trecut la PSD, iar al doilea - senatorul Georgică Severin - îşi pregăteşte demisia pentru începutul lui septembrie, Emil Boc are nevoie şi de stimulente financiare pentru a-i convinge pe parlamentarii săi să nu voteze împotriva sa la moţiune. Metoda alocării banilor pentru colegiile parlamentare la rectificarea bugetară contra susţinere în Parlament a mai fost, de altfel, practicată de Guvern, promisiuni de fonduri pentru colegiile lor primind şi demisionarii din PSD şi PDL. Ulterior, aceştia s-au plâns că nu au mai primit banii. Sumele respective nu sunt prevăzute în Legea bugetului, ci pot să iasă din fondul de rezervă al Executivului, prin hotărâre de guvern, pe diverse proiecte punctuale, pe localităţi.

SMS-urile au fost trimise de liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, care susţine că le-a solicitat colegilor să întocmească fiecare câte o listă cu nevoile de cheltuieli din colegii, în limita a 2-3 miliarde de lei vechi, astfel încât să poată primi aceşti bani la rectificarea bugetară sau în Legea bugetului pe 2011.

Potrivit proiectului de ordonanţă discutat în şedinţa de ieri, Guvernul va aloca, printre altele, 3,8 miliarde de lei pentru plata pensiilor, 1,9 miliarde de lei pentru plata datoriilor pe care statul le are la firmele din domeniul sănătăţii şi 500 de milioane de lei pentru ştergerea altor datorii pe care companiile de stat le au la diverşi agenţi economici, care, la rândul lor, au datorii la stat. Ministerul Muncii va primi suplimentar 4,365 miliarde de lei, bugetul Ministerului Sănătăţii va fi majorat cu 2,816 miliarde de lei, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, Ministerul Mediului şi Pădurilor va fi suplimentat cu 241,2 milioane de lei, cel al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu 207,1 milioane de lei, iar Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va primi în plus 56,9 milioane de lei, pentru finanţarea proiectului privind restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice şi a proiectului privind reabilitarea şi consolidarea unor clădiri culturale (Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale etc.).

Guvernul va aloca 49,6 milioane de lei pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft şi alte 17 milioane de lei Academiei Române, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Cei mai mulţi bani vor fi tăiaţi din bugetele Ministerului Educaţiei şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, 494,6 milioane de lei (117,76 milioane de euro), respectiv 476,8 milioane de lei (113,52 milioane de euro).
Taguri asociate:     politic
Comentarii
Şase milioane de euro pentru imaginea PDL
16 comentarii
ana
dragi romani,aici sunt banii d-stra,adica la PD-Lsti.
22/08/2010 17:44:43 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
man dpv
Bai edgar credeam ca te/au gasit baietii de la Balaceanca.Si ptr dna olteanca sa stiti ca multi ardeleni sufera de complexul superioritatii dar din pacate fruncea lor nu trece de genunchiul broastei.
21/08/2010 00:40:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
olteanca
....nu se poate gasi?
oltenii,dobrogenii si ardelenii (asijderea) am vazut ce au facut
nu imi mai trebuiesc
am avut pe cineva din Moldova?
personal am descoperit ca sunt buni gospodari
oltenii si ardelenii ne-am stricat deja firma.
chiar daca uni nu vor sa recunoasca
inca se mai cred fruntea tarii
20/08/2010 17:03:16 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Un roman de dincolo
Dar chiar vi se pare real faptul ca au primit toti SMS???? tare mult as vrea sa vad PSD si PNL si in special PC ce ar face in situatia naspa in care d-nul Iliescu si acolitii lui sovietici au adus tara asta. El era singuru care putea face diferenta...n-a facut-o...naspa...mai bine si-a luat BOMBONEL fermele de pui si multe altele...de astea ati uitat...Lasati poeziile si mergeti la lucru!! ... Citeşte întreg comentariul
19/08/2010 14:04:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Piksulescu
Aceasta demonstreaza comportament de partid stat sau... Dam bani celor care sunt cu noi. "Cine nu e cu noi e impotriva noastra"! Si jos cu ei. Pana s-a desptepta "stupide people" vor mai trece vreo cinzeci de ani. Si dupa aia o luam de la inceput.
19/08/2010 13:14:31 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul