Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Sorin Oprescu: "Scorul nu e o înfrângere"

23 noiembrie 2009
 Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional 
Cu o oră înainte de publicarea exit-poll-urilor, staff-ul de campanie al candidatului independent la Preşedinţia României, Sorin Oprescu, îl aş­tep­ta pe acesta în curtea sediului de campanie de pe Theodor Aman. În jurul ore 20:40, Oprescu a intrat în clădire, salutându-şi colaboratorii.

Mai lipseau 20 de minute până la aflarea primelor rezultate. Oamenii primarului se relaxau la discuţii în curtea sediului. La un moment dat, un copil, atras de zumzetul din interiorul luminat al casei elegante, şi-a găsit loc printre cei prezenţi şi a recitat cu talent o poezie. Pe ici, pe colo, a primit chiar şi câte o mică atenţie. În timp ce ziariştii îşi montau aparatura, Sorin Oprescu, împreună cu o parte din staff-ul de campanie, aştepta nerăbdător, la celălalt etaj al clădirii, rezultatele exit-poll-urilor. Discuţii aprinse, păreri, sondaje şoptite pe surse.

La ora nouă fix au apărut în sfârşit  rezultatele. Oprescu şi-a aşteptat liniştit rândul la discurs, după Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. A intrat în sală în aplauze. A întrebat zâmbind dacă mai vorbeşte Crin. Din sală o voce îl încurajează să vorbească, spunându-i că Antonescu a ţinut un discurs de zece minute şi că urmează să îl "taie". Primarul Capitalei a răspuns zâmbind că aşteaptă şi că el nu doreşte să fie "tăiat". Mai mult, a precizat că discursul va fi scurt.

În momentul în care i s-a spus că poate vorbi, candidatul independent la Preşedinţia României a declarat: "Nu cred că acest vot este o înfrângere. Sunt un om puternic, cu caracter şi voi continua să-mi susţin cu putere mesajul. Nimeni dintre cei care au venit alături de mine nu trebuie să se simtă dezamăgit. Dimpotrivă, lupta noastră va continua, pentru că este o luptă pentru o Românie normală. Am vrut să atrag atenţia că România merge pe un drum greşit, pentru că partidele au eşuat. Această campanie electorală a fost o luptă, din păcate nu o luptă dreaptă, pentru că în această campanie nu s-au confruntat numai candidaţi, cu faptele, proiectele şi ca­racterul lor. Unii, simţindu-se probabil mai slabi, au luptat cu arme otrăvite, cu sondaje false, cu expunere mediatică preferenţială, cu dezinformare, cu zvonuri şi cu scandal. Eu numesc asta laşitate şi o dezaprob, chiar dacă unora dintre ei le poate aduce victoria".


VOT FĂRĂ SFORI DE PARTID

Sorin Oprescu a vorbit şi despre modelul nou, al independentului, care nu este tras de sforile de partid şi care nu vrea să care în spate spre Cotroceni clientele de partid şi "haitele de profitori". El s-a arătat mulţumit de faptul că mesajul său a fost înţeles de foarte mulţi români. "Unii au venit la vot şi vocea lor s-a auzit, alţii au venit la vot, dar opţiunea lor probabil se va pierde pe drum în numărătoarea patronată de maşinăriile de partid", a comentat Oprescu. Primarul Capitalei le-a mulţumit pentru sprijin votanţilor săi, spunând că a candidat la Preşedinţie pentru că nu a vrut să stea deoparte când a văzut suferinţa oamenilor şi absurdul politicienilor.
Taguri asociate:     alegeri 2009
Comentarii
Sorin Oprescu: "Scorul nu e o înfrângere"
10 comentarii
FELIX
HA HA HA HA HA HA HA
pai hoprescule io n-am nici atit si sunt in parlament. am fost la guvernare si voi mai fi. sunt jmecher de jmecher bai. si turnator!
23/11/2009 13:38:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
acelasi
In tara asta un om tanar, un om educat, un om corect, un om muncitor si platitor de impozit la stat N-ARE NICIO SANSA! Asta e tara POMANAGIILOR, A ASISTATILOR SOCIALI, A HOTILOR, A PARVENITILOR, A MANELISTILOR, A PROSTALAILOR NEEDUCATI!
In tara asta, acest neam, hoascele, puturosii si pomanagii mai SPERA CA DUPA 20 DE ANI SA VINA COMUNISMUL, SA - I CONDUCA ILIESCU SAU CEAUSESCU!
E ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2009 13:04:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
ENE DRAGOS MARIAN
. Oprescu anunta ca va câştiga Campania şi fără TV, el vorbind nemijlocit cu oamenii: “ Bă, voi vreți acelaşi lucru?” OPRESCU SI POPORUL. Discursul lui Oprescu se structurează prepoderent pe mitul Unității: “să vină la vot”,” dacă stau în casă se pedepsesc pe ei”, “oamenii sunt curajoşi” etc. Eroul Salvator este colectiv, vag conturat, de asta data, în persoana lui Sorin Oprescu. Mesajul ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2009 12:23:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
cosmin m
Cuvantul "anagramat" nu exista,desteptule!Sfatuiesc agramatii ca tine sa mai ia DEX-ul din cand in cand si sa arunce o privire pe paginile din interior,nu doar la coperti.Oprescu a avut 15% din totalul voturilor pe Bucuresti!Tara e plina de "prostanaci".Apogeul ar fi sa ajunga sa ne conduca unul!Mergeti la vot si trimiteti-l pe Geoana la somn!
23/11/2009 12:05:41 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
cristi
Lasandu-i pe anagramati sa-si spuna si ei oful, trebuie sa spun ca totusi oprescu a avut un scor bun.Daca a fost undeva pe la 3.5% din 9 000 000 care au venit la vot inseamna ca l-au votat vreo 300 000.Avand in vdr ca el a avut sustinere numai in Buc, inseamna ca el ar avea in jur de 30-35 % daca presedintele s-ar alege in Buc.
Si tineti minte ca e singurul din principalii candidati care ... Citeşte întreg comentariul
23/11/2009 11:35:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul