Cozi de zeci de metri ieri în Gara de Nord, Autogara Filaret şi Gara Obor din Bucureşti. Un scenariu cu repetiţie savurat de cetăţenii devotaţi la o sămânţă, un cancan şi un covrig cu sare.
Care cu rândul, care cu gaşca, votanţii din Gara de Nord îşi aşteptau rândul la cele cinci urne îngrămădite în sala de aşteptare. Veniţi în grupuri organizate, oamenii făceau cu rândul, având grijă să lase vorbă că se întorc degrabă. "Este ca pe vremuri, când lăsam plasa la coada de ouă sau de lapte. Am impresia că au vrut intenţionat să nu putem vota", mărturiseşte un pensionar venit din Ialomiţa la copii.
Ceva mai în faţă, un grup de tineri îşi anunţau colegii să vină în Gara de Nord că au mai înaintat. "Dacă vii acuma, într-o oră votăm. Nu mai mergem în altă parte, că iaraşi pierdem toată ziua, ca şi data trecută." La un moment dat, se opreşte procesul de votare pentru a doua oară, deşi abia trecuseră trei ore de la deschiderea urnelor. Rumoare. Iarăşi se pierd 15 minute importante. Oficial, se pare că un votant PSD ar fi susţinut că un membru din comisie i-ar fi sugerat să voteze cu PD-L.
Pauză, analiză, discuţii. La telefon, un bărbat îşi anunţă însă prietenul: "Stau aici de două ore şi deja au închis urnele de două ori. Am impresia că agitatorii PD-L-işti nu vor să stea liniştiţi. Din câte am văzut, personajul acela era de fapt din PD-L". Grupaţi câte cinci, oamenii intrau cuminţi la urne. Odată ieşiţi, doi tineri îşi priveau îngrijoraţi bulina lipită pe cartea de identitate. "Ţi-a pus bulina, nu? A' naibii de uită ăştia. Dar am auzit că se dezlipeşte uşor!", îşi spuneau cei doi în timp ce se îndreptau grăbiţi spre ieşirea din gară.
GARA OBOR
Mai multă lume decât la primul tur. O coadă de zeci de metri, aceleaşi seminţe şi ziare de cancan. Două pensionare se încurajau: "O să am grijă când ieşi să arunc cu petale de trandafiri în tine. Meriţi, mai ales că am stat aici atât timp". S-au nimerit în vizită la nepoţi, iar votul s-a dovedit o adevărată încercare.
Deşi era abia ora 11:00, oamenii aflaţi în faţa sălii aşteptau deja de mai bine de trei ore. "La primul tur m-am trezit mult prea târziu şi nu am reuşit să ajung la vot. Acum am venit mai devreme, pentru că nu vreau ca proasta organizare a acestor alegeri să îmi afecteze dreptul constituţional", mărturiseşte un tânăr care aştepta deja de o oră jumătate.
La ora 12:00, peste 150 de oameni aşteptau deja şi la secţia suplimentară din Autogara Filaret. Aceleaşi întrebări şi discuţii; de ce nu s-au organizat mai bine aceste alegeri? De ce nu sunt oferite condiţiile normale pentru ca fiecare să poată vota? Dezgust, tristeţe şi deprimare în zi de vot prezidenţial.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Iaşi, ora 10:00, cartierul Nicolina. Vreme rece, cer înnourat. Din câteva blocuri de garsoniere, grupuri-grupuri de bărbaţi ies preocupaţi în ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Meciul începe la ora 02:00. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea oară centura de campion mondial IBF, la ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită