Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

UDMR mai discută, dar votează Guvernul

9 februarie 2012

Foto: Karina Knapek                   Foto: Karina Knapek

Liderul UDMR Marko Bela (foto) a declarat ieri că parlamentarii UDMR vor mai discuta în legătură cu modul în care vor vota astăzi Cabinetul Ungureanu, deşi concluzia lor merge către un vot po­zitiv.

„Parlamentarii UDMR vor mai discuta această problemă, dar la urma urmei s-a ajuns la concluzia să votăm Guvernul şi să trimitem o echipă identică ca şi până acum dacă programul de guvernare e potrivit şi pentru noi”, a spus Marko Bela. El a mai spus că Uniunea este împotriva votului prin corespondenţă, dar şi împotriva reorganizării administrative. „Mai curând sau mai târziu trebuie să găsim o soluţie pentru regândirea administrativă, dar nu într-un an electoral şi nu anul acesta, când avem alte priorităţi. La fel cu legea sănătăţii. (...) Anul acesta nu se pune problema legii sănătăţii, din punctul nostru de vedere. Mai mult, noi din UDMR nu suntem de acord cu soluţia propusă. Cel puţin anul acesta nu va fi acceptat de noi”, a spus Marko. El a subli­niat că „este nevoie de un protocol al coaliţiei”.

Cât priveşte eventuale garanţii că solicitările UDMR vor fi respectate de coaliţie, Marko Bela a spus că „garanţia există în sensul că împreună am făcut un program de guvernare în care nu figurează aceste obiective. Pe de altă parte, fără UDMR în acest moment nu mai există majoritate”.

Deşi Guvernul şi l-a fixat ca prioritate, iar ministrul interimar de Externe Cristian Diaconescu îl consideră obligatoriu, UDMR anunţă că nici nu se pune problema votului prin corespondenţă. Diaconescu a spus că principiul legii votului prin corespondenţă iniţiat de predecesorul său Teodor Baconschi rămâne valabil, dar trebuie eliminate „preocupările” legate de transparenţa şi corectitudinea acestui proiect. 

„Princi­piul ca atare funcţionează. Şi principiul reprezentării românilor care trăiesc în afara ţării este obligatoriu. Sunt elemente ce ţin de democraţia şi seriozitatea oricărui stat, nu numai european. Moda­litatea de punere în practică o vom analiza, dar interesul a rămas, dorinţa de a avea un act normativ de asemenea”, a spus Diaconescu, adăugând că are datoria de a încerca adoptarea acestei legi. Marko Bela anunţă, însă, că UDMR nu susţine nici anul acesta, nici în perspectivă această lege. „Într-o situaţie în care avem mi­lioane de cetăţeni în afară, eu nu cred că trebuie să decidă soarta Parlamentului şi soarta societăţii cei care nu trăiesc aici, în România. Nu au plecat de plăcere, recunosc. Dar totuşi electoratul de aici, din ţară cunoaşte situaţia”, a spus Marko.

El a adăugat că trebuie totuşi ca şi românii din străinătate să poată vota. „Dar nu să forţăm lucrurile. Votul prin corespondenţă ar fi aşa ceva. Nici eu personal, nici UDMR nu putem fi de acord cu aşa proiect. Deci, nu se pune problema votului prin corespondenţă anul acesta”, a subliniat Marko.

Taguri asociate:     politică
Comentarii
UDMR mai discută, dar votează Guvernul
2 comentarii
Kviatkovski
Atata timp cat avem unguri la putere in tara asta nu se va face nimic bun.Ungurii urmaresc doar interesele lor meschine si cum sa dezmembreze tara.Acesti farisei nu traesc in UE unde se doreste desfiintarea granitelor ci traiesc intr-o lume numai de ei stiuta si doresc Ungaria Mare.Ce fel de diplomati avem in Ungaria sau ce fel de ministru de externe avem daca si in momentul de fata, in localuri ... Citeşte întreg comentariul
09/02/2012 09:57:46 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
gervun
Cand doi se cearta a-l treilea castiga, asa bine zice un proverb ROMANESC, pasii siguri pe care ii obtin liderii maghiari de 20 de ani, nu reprezinta drepturile omului ci revenirea la DICTATURA MAGIARA in spatiul teritorial romanesc(un primar maghiar rostea: sa invete si romanii maghiara). Cum este posibil ca Nici un partid, dar nici un partid nu a avut stapanire de sine, atat de mare este ... Citeşte întreg comentariul
09/02/2012 09:22:21 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Popesti-Leordeni

garsoniera

Suprafata utila: 44 mp

34.000 EU

Vila in Iancu Nicolae

5 camere

Suprafata utila: 160 mp

280.000 EU ; 1.200 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul