Foto: Bogdan Iuraşcu / Jurnalul Naţional
Traian Băsescu şi-ar putea pregăti o formulă de tipul Convenţiei Democratice pentru a-i susţine candidatura la Prezidenţiale. Preşedintele executiv al PD-L Theodor Stolojan a confirmat proiectul unei coaliţii transpartinice.
"Dacă e şi Simirad (preşedintele CJ Iaşi, PSD - n.r.) în coaliţia asta largă, vă daţi seama că sunt mai mulţi", a declarat Stolojan, refuzând însă să spună ce alte nume vor intra în această «coaliţie largă». Modificările aduse în ultima şedinţă de Guvern asupra Legii de alegere a preşedintelui includ şi un alineat care prevede că «în situaţia în care mai multe partide politice, alianţe politice şi organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale doresc să propună acelaşi candidat la funcţia de Preşedinte al României, acestea se pot asocia între ele numai la nivel naţional, pe bază de protocol, constituind o alianţă electorală". Acest alineat a fost alăturat celui prin care este eliminată obligaţia ca un candidat la preşedinţie să fie membru al partidului care îl susţine. Modificările au fost iniţiate de liderii PD-L, după cum a recunoscut deputatul democrat-liberal, Mircea Toader, şi transmise MI. Vicepreşedintele PD-L Valeriu Stoica a declarat pentru Mediafax că Legea de alegere a preşedintelui a fost schimbată astfel încât lui Traian Băsescu să i se ofere mai multă "vizibilitate".
"SE VA ADRESA ŞI ALTOR ALEGĂTORI DECÂT CEI AI PD-L"
Valeriu Stoica a explicat că modificările aduse legii pot să creeze o mai mare vizibilitate preşedintelui când se va adresa şi altor electori decât cei care susţin în mod obişnuit PD-L. Politologul Cristian Pârvulescu spune că este de aşteptat ca Traian Băsescu să încerce să-şi găsească o "umbrelă" mai largă pentru susţinerea candidaturii sale, mai ales că formula a fost brevetată de alţi candidaţi la Preşedinţie. Emil Constantinescu a fost suţinut de Convenţia Democratică - o asociaţie de partide şi formaţiuni civice, şi chiar Ion Iliescu a candidat în 2000, din partea Polul Democraţiei Sociale din România - formaţiune în care vioara întâi era PDSR, explică Pârvulescu. Acesta nu vede însă cu ochi buni o asemenea coalizare, pentru că ar fi un pas înapoi, nu înainte. "Partidele politice trebuie să aibă roluri clare. O coaliţie amestecată nu face altceva decât să perpetueze confuzia în legătură cu rolurile partidelor şi cu interesele lor", spune Pârvulescu.
"ÎŢI AVIZEZ PROIECTUL, DACĂ ÎL SUSŢII PE BĂSESCU"
În acelaşi timp, pedeliştii defilează cu semnături de susţinere pentru Traian Băsescu primite de la reprezentanţi ai altor partide, precum PSD sau PNL. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad (PSD) a anunţat deja că îl susţine pe Traian Băsescu, iar luni, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Dan Cârlan, lider al PD-L Iaşi, a fluturat o listă cu 16 primari PNL ieşeni care l-ar susţine tot pe actualul preşedinte, în detrimentul candidatului liberal Crin Antonescu. Primarii au fost însă prinşi la înghesuială şi puşi să semneze pentru a primi în schimb sprijin pentru proiectele lor comunale. Unul dintre primari a povestit pentru Jurnalul Naţional contextul în care s-a declarat susţinător al lui Traian Băsescu. "Am un proiect de aducţiune de apă şi canalizare aprobat de guvern în 2007. De atunci n-am făcut nici un pas înainte. La Ministerul Mediului mi s-a pierdut dosarul, inclusiv proiectele de fezabilitate, m-au pus să aduc nu ştiu câte documente în plus. Acum vreo două săptămâni am mers la Ministerul Mediului vreo cinci primari din judeţul Iaşi şi am stat pe holurile ministerului de la ora 10 dimineaţa la ora 11 noaptea. Şi la ora 11 noaptea m-a primit domnul Dan Cârlan, secretar de stat, care mi-a promis că mă ajută. Apoi, mi-a zis că are o hârtie semnată de vreo 15-16 colegi de-ai mei că îl susţin pe Traian Băsescu. N-am citit hârtia că n-am avut timp. M-am asigurat doar că nu e vreo cerere de înscriere în partid", a povestit primarul. Altora li s-a prezentat documentul drept un angajament că vor vota, în turul al doilea un candidat de dreapta. "Eu nu am semnat niciun document. În primul tur voi susţine candidatul PNL-ului, iar în turul doi voi susţine un candidat de dreapta, asta am discutat cu domnul Dan Carlan", a declarat pentru o televiziune locală primarul din comuna Deleni, Dumitru Prigoreanu.
PUBLICITATE
Comentarii
Un CDR pentru Băsescu
22 comentarii

k'at
cat de mult va temeti de base :))) ce jalnici sunteti frate :))) bai fratilor.....ocupativa ma nene de romanii din tara asta nu de presedinte... daca vreti respect din partea noastra aratati ca meritati nu doar sa aruncati in basescu..nu asa se face..rusine!!!!!

edgar
ACOPERIREA CRIMELOR COMUNISMULUI psd pc pnl udmr. CE FACEAI TU ILIESCULE PE VREMEA ACEEA? Prin anii 1950 cateva zile LA RAND se intamplau crimele comunismului si pe o strada din spatele unui cordon de militie am fost martor ocular. Un om prezentabil fusese impuscat in cap si era intins pe calupurile strazii Suren Spandarian aproape de intersectia cu Colentina in Bucuresti. Nu-ti trebuia mult sa ...
Citeşte întreg comentariul

Patriotul
Dar mai scrieti si de alte partide nu numai de Basescu si PD-L, deja ati politizat prea mult aceasta tara si informati gresit intentionat poporul..

Mihai
Dar PSD-ul car a schimbat directori de la scoli din tara punand oameni lor ...ce fel de alianta va fi asta... ? oare rolul mistresei PSDiste de la Invatamnt sa fi fost defapt acesta ?

ionut
este foarte bine ce incearca domnu presedinte..la acest moment este cel mai popular dintre politicieni si cred dintre toti presedintii de pana akum...toti politicienii care il sustin pe domnul presedinte nu au fost oblligati asa cum sustin ei ci stiu de parte cui vor fi in alegeri,de partea castigatoare...
-
Ecaterina Andronescu a fost numită, astăzi, de Comitetul Executiv Naţional al PSD, preşedinte interimar al PSD Bucureşti, iar Marian Vanghelie preşedinte executiv al filialei. Decizia CEx al PSD a venit în urma propunerii lui Victor Ponta ca preşedinţia PSD Bucureşti să fie preluată, interimar, de Andronescu, sub argumentul pregătirii... -
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat că va rămâne în fruntea acestui for de conducere al partidului şi a precizat că "meciul" dintre el şi Traian Băsescu va continua. "Deocamdată scorul este de unu la unu, până când Traian Băsescu va fi învins, aşa cum arată toate sondajele de opinie",... -
Co-preşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta au luat decizia ca Uniunea să nu participe la procedurile de învestire a noului Guvern. "Mâine voi fi la tribuna Parlamentului pentru a explica decizia noastră şi aşteptările noastre de la noul Guvern. Atâta timp cât dialogul cu noi s-a rezumat la 15 minute formale la...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Câinii de la Pelinu au nevoie de ajutor!
Situaţie tragică în Bărăgan. Adăpostul de câini din satul Pelinu, comuna Dor Mărunt ...
Citește articolul
Situaţie tragică în Bărăgan. Adăpostul de câini din satul Pelinu, comuna Dor Mărunt ...
Citește articolul
Alienware X51 pentru gamerii din România
Dell a prezentat azi oficial, pentru piaţa IT din România, desktopul pentru gameri ...
Citește articolul
Dell a prezentat azi oficial, pentru piaţa IT din România, desktopul pentru gameri ...
Citește articolul
Înfiorător: un băieţel în vârstă de numai patru ani, obligat de părinţi să meargă DEZBRĂCAT PRIN ZĂPADĂ (VIDEO)
O înregistrare video realizată la New York de un amator arată un copil chinez în ...
Citește articolul
O înregistrare video realizată la New York de un amator arată un copil chinez în ...
Citește articolul
VIDEO: Peste 2 milioane de corpuri umane goale, într-o operă de artă
Artistul Angelo Musco este cunoscut pentru creaţiile sale suprarealiste şi mitice, scrie Huffington ...
Citește articolul
Românii, pe locul 2 în UE la riscul de sărăcire. Vezi dacă te încadrezi în categoria de risc
115 milioane de oameni din Uniunea Europeană, adică 23,4% din populaţia totală sunt supuse riscului ...
Citește articolul
115 milioane de oameni din Uniunea Europeană, adică 23,4% din populaţia totală sunt supuse riscului ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Cristian Petrescu, înlocuitorul Elenei Udrea la sefia Ministerului De ... Citeste articolul
Se schimba regulile din mers, pentru Programul Prima Casa 4. Deoarece multi ... Citeste articolul
De la studii în istorie si filosofie pâna la servicii secrete, ... Citeste articolul
Demisia premierului Emil Boc a fost una necesara pentru a detensiona mediul ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

