Arhiva
Politica.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

USL ameninţă cu retragerea din Parlament. Liderii PSD acuză PDL că pregăteşte terenul pentru a frauda alegerile ce vor avea loc anul viitor

24 octombrie 2011

Foto: Karina Knapek / Jurnalul NaţionalFoto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional

Dacă PDL va pune în practică măsuri ce au ca miză fraudarea alegerilor, PSD este hotărât să joace cartea alegerilor anticipate sau chiar să boicoteze alegerile. Ameninţările au fost lansate de liderii PSD de la tribuna Consiliului Naţional al partidului, întins, în premieră, pe parcursul a două zile. Cel care a vorbit primul de la microfonul Consiliului despre ipoteza anticipatelor a fost preşedintele de onoare, Ion Iliescu, care a spus că PSD şi PNL ar trebui să se retragă din Parlament dacă actuala putere impune regionalizarea, votul prin corespondenţă şi comasarea alegerilor.

„Suntem întrebaţi tot mai insistent ce vom face dacă actuala guvernare continuă practicile nedemocratice şi ea impune regio­na­lizarea, comasarea alegerilor, votul prin corespondenţă, schimbarea modului de vot. Noi credem că ele nu au altă menire decât fraudarea alegerilor şi prin urmare vom merge până la retragerea din Parlament. (…) Este o măsură extremă, de ultimă instanţă, dar trebuie să anunţăm că suntem gata să facem acest lucru”, a declarat Iliescu în faţa membrilor Consiliului. Varianta boicotării alegerilor a venit de la preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase. „Domnul preşedinte Iliescu spunea că ar fi o soluţie să ne retragem din Parlament. Eu spun şi altceva: putem să ne gândim la un moment dat la boicotarea alegerilor. Dacă se va ajunge până la capăt cu această forţare, vom avea elemente care înseamnă până la urmă fraudarea alegerilor sau care vor crea premisele pentru fraudarea alegerilor, ce rost ar avea să mai mergem la vot?”, s-a întrebat retoric Năstase.

Deşi PDL abia mişcă în realizarea proiectelor comandate de Traian Băsescu şi contestate de PSD, liderii social-democraţi au avertizat că democrat-liberalii sunt capabili de orice pentru a rămâne la putere. În acest sens, Adrian Năstase a semnalat că PDL încearcă să se permanentizeze la pu­tere prin mijloace antidemocratice ce amintesc de statul totalitar. „Dacă nu pot fi votaţi, vor fura voturile, dacă nu pot fura voturile, le vor cumpăra, dacă nu le pot cumpăra, vor şantaja, dacă nu pot şantaja, vor falsifica alegerile, iar dacă nu le pot falsifica, le vor amâna!”, a arătat Năstase, adăugând că „Opoziţia este asemeni lui Gulliver în ţara piticilor” pentru că „suntem puternici, dar suntem încă ţintuiţi de o mulţime de pitici”.

La rându-i, Ion Iliescu a acuzat PDL că „a capturat statul” şi că „l-a dat pe mâna clientelei politice şi economice, care-l jefuieşte în totală imunitate şi impunitate”. „Din când în când ni se mai serveşte, de către DNA, capul câte unui Moţoc de mâna a treia, care funcţionează pe post de calmant social. După ce se uită povestea, Moţocul de serviciu este avansat în PDL”, a declarat preşedintele de onoare.

Dincolo de anticipate şi de atacurile împotriva Puterii, agenda Consiliului Naţional al PSD a fost dominată şi de chestiunea viitorului premier din partea USL. „Vreau să lăsăm speculaţiile şi intenţiile răutăcioase ale presei şi să clarificăm un lucru: aşa cum a stablit partidul, Victor Ponta va fi următorul premier”, a spus Adrian Năstase, în încercarea de a spulbera speculaţiile pornite de la o declaraţie a lui Ion Iliescu potrivit căreia Ponta nu are experienţa lui Năstase ca premier. Însuşi preşedintele de onoare s-a simţit dator să facă o declaraţie de susţinere pentru Ponta, precizând că, spre deosebire de alţii, liderul PSD „a dovedit dorinţă şi capacitate de învăţare”.

„Partidul trebuie să strângă rândurile în jurul lui Ponta şi să îl sprijine. Adrian Năstase a fost premier, a demonstrat calităţi. El a spus că nu are de gând să candideze, el l-a sprijinit pe Ponta”, a declarat Iliescu. Ideea Ponta-premier a fost întărită şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a fost invitat la lucrările Consiliului. „fitiu foarte clar că vom câştiga alegerile şi ştiu cum îl va chema pe viitorul prim-ministru: Victor Ponta”, a spus Antonescu în faţa delegaţilor social-democraţi. Cu gândul să-i ofere lui Traian Băsescu, când îi va face propunerea de premier, cartea „Anchetarea şi judecarea foştilor şefi de stat”, preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a prezentat în faţa membrilor Consiliului cu un decalog privind acţiunile politice şi guvernamentale ale partidului, dar şi cu promisiunea unei demisii în caz că se va impune.

„Dacă voi fi o vulne­rabilitate pentru partid, vă anunţ că mă voi retrage şi voi sprijini un alt preşedinte mai bun. Nu cred că acest partid trebuie să mai piardă vreodată din cauza liderului său. Nu cred că munca noastră, a tuturor, mai poate să fie stricată de greşeala unuia dintre noi”, a spus Ponta. Deşi a evitat să facă un comentariu tranşant pe marginea declaraţiilor lui Mircea Geoană, care, în prima zi a Consiliu­lui, a declarat într-un interviu că Ion Iliescu are o problemă în a accepta orice alt lider al partidului în afară de el însuşi, fiind vorba despre „răutate adunată în timp”, Ponta a arătat că, din păcate, „şopârlele şi strâmbele” băgate între membrii PSD au funcţionat. „Vă rog să nu vă luaţi după bârfe, după zvonuri sau după declaraţiile unora dintre foştii noştri colegi care sunt tot timpul bosumflaţi că nu sunt ei la prezidiu. Nu cred că este mai bine să fii la prezidiu decât să fii în sală. Cred că este o respon­sa­bilitate”, a spus Ponta, făcând aluzie la Geoană. Preşedintele Senatului a lipsit însă de la lucrările Consiliului, el preferând să trimită un mesaj scris în care şi-a declarat convingerea că „acest Consiliu Naţional al PSD trebuie să determine încetarea tensiunilor din cadrul PSD”.

Taguri asociate:     politică | usl
Comentarii
USL ameninţă cu retragerea din Parlament. Liderii PSD acuză PDL că pregăteşte terenul pentru a frauda alegerile ce vor avea loc anul viitor
3 comentarii
suca
sa nu mai ameninte,sa se retraga!oricum nu sunt buni de nimic!niste gargaragii fara nici macar o idee constructiva cu ochii pe ciolan!
24/10/2011 12:14:29 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
sam
literalmente se impune comisie din partea uniunii europene pentru verificarea onestitatii votului cetatenilor si numararea corecta/
24/10/2011 11:00:29 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
tradatorul
nici pdl ul nu sunt buni si nici usl ul. toti sunteti niste ipocriti!
24/10/2011 10:16:19 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Confruntarea a început. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Confruntarea a început. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro UPDATE 02.12 Lucian Bute a intrat în ring. Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul