Vrea la Obama, dar Obama e ocupat
3 iulie 2009
Deşi preşedintele Traian Băsescu a lipsit de la recepţia oferită de Ambasada SUA cu ocazia zilei de 4 iulie, gazda evenimentului, însărcinatul cu afaceri al SUA, Jeri Guthrie-Corn, le-a vorbit ziariştilor despre o eventuală vizită a şefului statului român la Washington.
Potrivit lui Jeri Guthrie-Corn, Traian Băsescu ar fi "încântat şi onorat" să se întâlnească cu Barrack Obama. Referindu-se la o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în SUA, oficialul american a afirmat: "Lucrăm la asta. Consiliul de Securitate Naţională, care face pregătirile pentru astfel de întâlniri. La Casa Albă se ştie că Traian Băsescu ar fi încântat şi onorat să se întâlnească cu preşedintele Obama. Noi am făcut acest lucru foarte cunoscut. Ei lucrează la programul preşedintelui". În schimb, şansele unei vizite a lui Obama la Bucureşti sunt ceva mai mici. "Preşedintele Obama ar vrea foarte mult să vină în vizită în România, dar are un program foarte încărcat. Nu ştiu de vreun plan de a călători în România existent acum la Casa Albă, dar ştiu că ambasadorul desemnat, care va fi audiat în Senat marţea viitoare, este un prieten apropiat şi un asociat al vicepreşedintelui american, aşa că sper că vom avea o vizită de la Casa Albă în curând. Eu mi-aş dori asta", a spus Jeri Guthrie-Corn, citat de Mediafax.
Comentarii
Vrea la Obama, dar Obama e ocupat
42 comentarii

EpJfqDGcpLTYJCsxTI
qcmhgqyl, cialis, [url="http://www.commentdraguerunefille.com/forums/member.php?u=1583"]cialis[/url], http://www.commentdraguerunefille.com/forums/member.php?u=1583 cialis, ntcbzyxv, cialis, [url="http://slashkey.com/forum/member.php?u=772534"]cialis[/url], http://slashkey.com/forum/member.php?u=772534 cialis, ycujbocu, viagra naturel, ...
Citeşte întreg comentariul

sqeaptNXRpEI
dyiwxabx, cialis, [url="http://www.pso-world.com/forums/member.php?u=61056"]cialis[/url], http://www.pso-world.com/forums/member.php?u=61056 cialis, rkecuhmy, cialis pas cher, [url="http://slashkey.com/forum/member.php?u=772534"]cialis pas cher[/url], http://slashkey.com/forum/member.php?u=772534 cialis pas cher, yayhyptq, cialis prix, ...
Citeşte întreg comentariul

QnuLvPfoquJFqITIY
qwkuxgfk, viagra, [url="http://forum.ffonline.it/member.php?u=22782"]viagra[/url], http://forum.ffonline.it/member.php?u=22782 viagra, fksbbwfm, comprare viagra, [url="http://www.elaborare.info/forum/vbulletin/member.php?u=65656"]comprare viagra[/url], http://www.elaborare.info/forum/vbulletin/member.php?u=65656 comprare viagra, asclrnyi, acquisto viagra on line, ...
Citeşte întreg comentariul

HYFQVbgDyX
sbpgyxue, acquisto cialis in italia, [url="http://gamesurf.tiscali.it/forum/member.php?u=38840cialis"]acquisto cialis in italia[/url], http://gamesurf.tiscali.it/forum/member.php?u=38840cialis acquisto cialis in italia, rlauewhb, acquisto cialis in italia, [url="http://gaming.ngi.it/member.php?u=69545cialis"]acquisto cialis in italia[/url], ...
Citeşte întreg comentariul

dgeHOKkRInwTTZjWrT
lsfbykuu, viagra, [url="http://www.euronics.it/forum/user/profile/14486.page"]viagra[/url], http://www.euronics.it/forum/user/profile/14486.page viagra, ezjnkhxj, acquistare viagra generico, [url="http://www.lwita.com/vb/member.php?u=890viagra"]acquistare viagra generico[/url], http://www.lwita.com/vb/member.php?u=890viagra acquistare viagra generico, huoviydu, compra cialis ...
Citeşte întreg comentariul
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
După ce preşedintele Traian Băsescu s-a răţoit la "birocraţii" de la Bruxelles pentru că nu avizează mai repede recapitalizarea CEC, oficialii ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Confruntarea a început. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro
UPDATE 02.12 Lucian Bute a intrat în ring.
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

