Caravana a pornit la drum, în cea de-a şasea ediţie a campaniei "Descoperirea României". Specificul căutării noastre este, de astă dată, unul oarecum detectivistic. Veţi afla de la noi lucruri puţin ştiute despre viaţa şi opera unora dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai neamului nostru, de-aceea am şi numit drumeţia noastră "Caravana Marilor Români".
Prin arhive, muzee, case memoriale, biblioteci şi şcoli, colecţii particulare sau jurnale personale sunt de bună seamă comori mai mari sau mai mici necunoscute marelui public. Marii noştri scriitori, savanţi, artişti plastici sau medici şi-au lăsat cu siguranţă amprenta pe unde au trecut. Conştiinţa colectivă este încă în stare se mărturisească despre rădăcinile celor care ne-au dat identitate şi personalitate în concertul culturilor lumii.
După aceste mărturii noi am plecat.
ÎN ZONA SIBIULUI
Ce se petrece acum la Humuleşti, Hobiţa sau Lancrăm? În România reală, pe care o redescoperiţi cu noi, căutători de fapte bune, de idei generoase şi de oameni minunaţi.
Pentru câteva zile poposim în preajma Sibiului, prin locurile de care sunt legate numele lui Cioran, Blaga, Goga şi Noica. Nu întâmplător, mâine vă vom povesti despre Badea Cârţan şi urmaşii săi, cu ţăranul cărturar pelerin începem caravana, ca să vă atragem atenţia! Nici măcar în treacăt Badea Cârţan nu mai e pomenit în manualele de şcoală. Peste câţiva ani, numele său va suna penibil, ca un Gigi Duru sau un Fane Macaroană, cui îi zici de el îţi va reproşa că-l faci ghiolban, asta o să se ştie de Badea Cârţan cam pe când în manualele de gimnaziu vom citi pesemne de romanul Laurei Andreşan.
Şi ar fi tare păcat. Despre omul Noica, iar nu despre filozof, vă vom povesti apoi, căci după moartea lui, Păltinişul a rămas doar un sat cu telescaun, cu multe vile rămase neterminate pe motiv de criză, dar fără suflet. Răşinarii lui Cioran au multe de spus, dar şi multe de ascuns.
O să aflaţi dacă locuitorii singurului sat din România cu tramvai se mândresc cu fiul lor cel teribil şi exilat, ori cu brânza în coajă de brad, şi o să dăm mărturie despre neegalatele întâlniri ale unor spirite scânteietoare. Care au fost. Şederea noastră în inima Ardealului o să vă facă, sperăm, un pic curioşi să deschideţi nişte cărţi până acum neglijate, o să vă dea poate nişte idei despre cum să-ţi faci un conce-diu reuşit, o să vă facă să preţuiţi mai mult libertatea de a alege, altcândva refuzată celor mai mulţi.
Aflaţi la Sibiu, am fost martorii întâlnirii landlerilor, exilaţi în Transilvania pe vremea Mariei Tereza. Astăzi vă vom povesti despre urmaşii lor, spre a da pildă de cum este în stare să conserve un dialect, o credinţă şi o tradiţie, de sute de ani, o comunitate de numai 200 de oameni.

Click pentru a mari imaginea
Comentarii
Caravana Marilor Români a început în miezul ţării
5 comentarii

mariusbengescu
Sun un mare fan al actiunilor culturale in general si vreau sa salut din inima aceasta "caravana". As dori sa stiu cand ajungeti la Campina pt. a-i cinsti memoria marelui pictor Nicolae Grigorescu???????? Astept raspunsul multumesc mult si multa bafta.

Incicau Alexandru
ma intriga faptul ca nu avem un program bine pus la punct- stim doar ca veti sosi in siria ca si a 8-a destinatie- dar cand, in ce zi sau asa nu stie nimeni nimic- probabil ca daca as sta acolo m-as prinde ca ati ajuns, dar stau in arad si vreau sa merg pana acolo . Asa ca este imperios necesar sa aveti un program pus la punct si public.
Va multumesc.
Va multumesc.

ciprian
Petre Tutea, Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu? Nu prea au loc filosofii ortodocsi si nationalisti, nu?

triumf
Nicolae Iorga e din Botosani, nu din Valenii de Munte asa cum apare pe harta dvs.

utzu
vi la- blocat cineva?
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Dar noi ce suntem? Nu suntem tot români? De ce aici nu-i tot ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Confruntarea a început. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro
UPDATE 02.12 Lucian Bute a intrat în ring.
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită