Nicolae Iorga, o viaţă de om la Vălenii de Munte

Nicolae Iorga a trăit la Vălenii de Munte mai bine de 30 de ani, până în 1940, când un cutremur care aproape că i-a distrus casa l-a obligat s-o părăsească. Peste câteva săptămâni, avea să fie ucis de legionari la marginea drumului ce trece prin Pădurea Strejnic.

De la Ploieşti la Vălenii de Munte sunt 30 de kilometri obositori. Un drum aglomerat de şoferii care opresc brusc pentru a profita de cele mai recente promoţii la pepeni, de copiii care joacă fotbal cu moartea pe asfalt şi de camioane bezmetice care depăşesc în viteză tiruri imense. La Văleni, însă, drumul devine dintr-o dată circulabil şi aerul mai curat, peisajul începe să arate primele semne ale muntelui. E momentul să faceţi o pauză; aveţi ce vedea.


ATRACŢII TURISTICE
"Ţuica de Vălenii de Munte reprezintă pentru locuitori un produs de mândrie, care concurează chiar cu cele mai pure whisky-uri scoţiene, organizându-se în fiecare toamnă «Festivalul Ţuicii», prilej de întâlnire şi întrecere al producătorilor din zonă", se laudă site-ul Primăriei din localitate. E puţin probabil ca ţuica să fi fost motivul pentru care, cu 100 de ani în urmă, Nicolae Iorga s-a stabilit aici, schimbând pentru totdeauna spiritul orăşelului de pe malul Teleajenului, însă poate fi o explicaţie pentru stilul de condus al şoferilor de care trebuie să te fereşti pe drum.

Casa în care Nicolae Iorga şi numeroasa sa familie au locuit câteva decenii, acum muzeu memorial, se află în centrul oraşului, pe partea dreaptă a drumului care duce spre Cheia şi Braşov. E o clădire veche, spaţioasă şi răco­roasă, atestată documentar încă din 1833. "Casa este mo­nument de arhitectură din secolul al XVIII-lea. Ea a fost cumpărată de Nicolae Iorga în anul 1907, când s-a ho­tă­rât să se stabilească aici. A refăcut-o şi a locuit aici până în anul asasinării, în 1940.

A fost cumpărată cu suma de 4.000 de lei de la descendenţii polcovnicului Pancă. In­trarea are stâlpi lucraţi în lemn de stejar, cu ca­piteluri în stil brâncovenesc", ne-a povestit Doina Popescu, şef serviciu al Muzeului Memorial "Nicolae Iorga". Sa­vantul lo­cuise până atunci în Bucureşti, pe Strada Buzeşti, într-o casă cu chirie, devenită între timp neîncăpătoare pentru întreaga familie. Iorga avea patru copii din prima căs­ă­to­rie şi încă şase din cea de-a doua, cu Ecaterina. Mama is­­toricului, Zulnia Iorga, locuia împreună cu familia fiului.
PUTERE DE MUNCĂ
În biroul de lucru al savantului mai există şi acum câ­teva şpalturi cu corecturile făcute de Iorga, studii şi do­cu­mente literare, discursuri parlamentare. Pe birou se află portretul doamnei Ecaterina, soţia savantului, originară din Scheii Braşovului. La loc de cinste sunt şi portretele lui Mihai Viteazul şi ziarul Neamul românesc. Ziarul a fost "scris şi tipărit la Vălenii de Munte, în tipografia Datina Românească, al cărei patron a fost Nicolae Iorga. Anul trecut s-a sărbătorit centenarul tipografiei", ne-a spus Doina Popescu.

"Nicolae Iorga a fost moldovean. S-a născut la Botoşani în 1871, clasele primare le-a făcut în oraşul Botoşani. Liceul şi universitatea le-a făcut la Iaşi. A terminat cursurile universităţii în numai un singur an de frecvenţă. La doar 18 ani a fost numit profesor la Plo­ieşti, la Liceul Sf. Petru şi Pavel, la catedra de limbă latină. N-a rămas aici, a plecat în Germania, şi-a luat doctoratul în istorie, s-a întors în ţară la 23 de ani, a fost numit profesor universitar în Bucureşti, la catedra pe care a condus-o timp de 50 de ani. «Eu nu am învăţat a ceti şi a scrie. Acestea sunt lucruri care mi-au venit de la sine», nota el în «O viaţă de om, aşa cum a fost». A scris 1.259 de lucrări, 25.000 de articole.

A scris în 7 limbi şi a vorbit în 16 limbi, iar biblioteca savantului a numărat 80.000 de volume, cum îi plăcea profesorului să spună «Biserica celor 80.000 de glasuri». A fost donată Academiei Ro­mâ­ne de profesor încă din timpul vieţii", ne-a povestit şefa muzeului memorial. Soţia savantului, cu studii făcute în Ungaria, scria şi vorbea în opt limbi. A fost cea mai apro­piată colaboratoare a profesorului, ajutându-l mult la tra­duceri, la notiţe, la corespondenţă şi mai ales la Tipo­gra­fia Datina Românească. A murit la un an după Nicolae Iorga, în noiembrie 1941. În biroul ei se găseşte "calendarul istoric pentru români", tipărit la Vălenii de Mun­te şi rămas la fila zilei în care Iorga a fost ucis de legionari.


"AŞEZĂMINTELE"
După ce s-a stabilit în liniştea provincială de la Vălenii de Munte, Iorga a reuşit, în câţiva ani, să pună orăşelul pe harta culturală a ţării. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înceapă organizarea tipografiei. Banii s-au strâns cu greu, din ajutorul unor prieteni şi din subscripţie publică, prin înfiinţarea Societăţii "Neamul Românesc". Tipografia a fost inaugurată la 21 mai 1908.

"Se presupunea că vor dori să participe mulţi din afara Vălenilor; de aceea, ziarul Neamul Românesc anunţa: trenul din Ploieşti pleca spre Vălenii de Munte la ora 10:00 dimineaţa şi ajungea la destinaţie într-o oră şi jumătate (deşi erau doar 30 de km); după-amiaza, la întoarcere, era tren la ora 16:00. Iar cei care doreau să sărbătorească pe îndelete evenimentul, la cele «două restaurante bune şi ieftine» aveau un alt tren la ora 6:40 dimineaţa următoare", scrie Petre Ţurlea în volumul "Nicolae Iorga la Vălenii de Munte".

Astăzi, după un secol de la inaugurarea tipografiei lui Iorga, trenul personal care pleacă din Ploieşti Sud la 8:20 dimineaţa, ajunge la Vălenii de Munte la ora 9:29. Într-o sută de ani, drumul a fost scurtat cu 20 de minute. În iulie 1908, Iorga a organizat cursurile unei universităţi populare de vară, la care participau mai ales ro­mâni din afara graniţelor de atunci ale regatului. Activitatea universităţii populare a fost întreruptă în timpul primului război mondial şi după asasinarea lui Iorga, dar instituţia a fost reînfiinţată în anul 1960 şi funcţio­nează şi astăzi.

La momentul organizării, autorităţile se temeau de pro­blemele politice pe care cursurile de vară de la Văleni le-ar putea provoca, fiind cunoscute convingerile naţiona­liste ale istoricului. Rusia şi Austro-Un­ga­ria erau foarte sensibile în privinţa propagandei naţio­na­liste printre românii care trăiau pe teritoriul acestor im­perii. Astfel că Iorga a fost supravegheat cu atenţie de agenţi ai Siguranţei. Unul dintre spioni, "Agentul 25", ajunge încet să-l admire sincer pe Iorga. "De la un ton re­ce, distant, de identificare a agentului cu poziţia au­to­ri­tăţilor cen­trale bucureştene faţă de cel urmărit, treptat, pre­zen­tările devin tot mai calde, dând impresia unei ra­lieri la ideile lui Iorga, la aplauzele şi ovaţiile pe care le pri­mea: agentul fusese şi el cucerit", observă Petre Ţur­lea.  
ŞCOALA DE MISIONARE
În august 1922, savantul a inaugurat aici, în prezenţa reginei Maria, Şcoala de Misionare Naţionale şi Morale care purta numele majestăţii sale. În această instituţie, care funcţiona într-o clădire aflată la câţi­va metri de casa familiei Iorga, tinerele erau pregătite pentru cariera de învă­ţă­toare. Acum, în fostul sediu al şcolii de mi­­sionare se află Muzeul de Artă Religi­oasă "Nicolae Iorga": icoane pe lemn din secolele al XVII-lea - al XIX-lea, sfeşnice şi veşminte preoţeşti, potire din argint şi vechi cărţi bisericeşti. Muzeul de artă re­ligioasă a fost organizat la Vălenii de Mun­­te tot de Iorga, în 1923, dar se afla în incinta parohiei "Nica Filip" din apro­pie­re, fiind îngrijit de elevele şcolii de misionare.


CUTREMURUL DIN '40
"Din ce ştiu eu, avea un program foarte riguros. Se trezea dimineaţa, la 5:00, şi lucra. Îşi corecta şpalturile şi mergea la ti­pografie. Apoi mergea la cursuri la Bu­cu­reşti. După-amiază, se odihnea o oră, apoi îşi făcea plimbarea pe la aşezămintele sale, însoţit de doamna Iorga, după care se aşezau la masă. Spunea cineva că, nu ştiu cât de real e, copiii nu se aşezau la ma­să până nu venea profesorul. Apoi lu­cra până noaptea târziu, până la ora 1:00", povesteşte Doina Popescu.

Iorga a locuit aici peste 30 de ani, până în anul 1940. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie a acelui an, casa a fost grav avariată de pu­ternicul cutremur care a zguduit Româ­nia, iar sa­vantul a fost nevoit să o pără­seas­că. "Profesorul Ior­ga a plecat la Sinaia, unde avea o vilă pe Şo­seaua Codrului şi de unde un grup de le­gionari l-a ridicat de la biroul de lucru, sub pretextul că îl duc la Bucu­reşti ca să dea o declaraţie. A fost dus în pă­dure la Strejnic şi ciuruit cu nouă gloan­­ţe. A fost gă­sit a doua zi dimineaţa, pe 28, pe şosea, chiar în şanţ, cu faţa în sus, plin de brumă. A fost dus în grabă şi înmor­mântat la Cimitirul Bellu din Bu­cu­reşti. Casa a fost donată de familie, mai întâi de copii, apoi de nepoţi, în două eta­pe, în 1963 şi 1978", afirmă Doina Popescu.
OBIECTE DE PATRIMONIU
Mobilierul din casă a fost comandat de profesor în Bucovina, la o şcoală de arte şi meserii şi este lucrat din lemn de paltin, cu motive policrome, în culorile trico­lorului, roşu, galben şi albastru, ne-a povestit Doina Popescu. Covoarele din casă sunt moldoveneşti şi basarabene.

În dormitor, deasupra patului, este un set de icoane din Făgăraş, picturi pe sticlă şi pe lemn din secolul al XVIII-lea, Sf. Haralambie, Maica Domnului şi Sf. Nicolae, patronul casei. Salonul mare, în care Iorga îi primea pe oaspeţii care veneau la cursurile Universităţii populare de vară, este mobilat în stil bucovinean. Aici sunt şi două picturi originale de Grigorescu: "Pe valea Câmpiniţei" şi "Florile de măr", dăruite savantului de către pictor. Mai există şi un portret al lui Iorga realizat de nepotul său Catul Bogdan, pictat când Iorga avea 60 de ani şi a primit Legiunea de Onoare, precum şi două plăci din ceramică, reprezentând stema Moldovei şi centaurul, aduse de Iorga din Moldova şi montate de el în zidul casei.

Cel de-al doilea corp al casei era destinat copiilor acestuia, iar cel de-al treilea adăpostea bucătăria şi sala de mese. "Vom face acolo o expoziţie documentară cu aşezămintele pe care le-a înfiinţat pro­fesorul Iorga la Vălenii de Munte, uni­ver­sitate, tipografie, şcoală de mi­sio­nare, mu­zeu de artă bisericească, însă deo­cam­dată este dedicat expoziţiilor tem­porare", afirmă Doina Popescu. Po­ziţia oraşului pe drumul către Cheia şi Braşov avantajează muzeul. Anual, ne-a spus Doina Popescu, instituţia are 13.000-14.000 de vi­zitatori. Cei mai mulţi vin vara, când încep taberele şi conce­diile, pentru o lecţie de istorie despre viaţa unui om aşa cum a fost ea, pe Valea Teleajenului.


PROFESORUL LUI CAROL AL II-LEA
Încercând să împiedice participarea tinerilor din Bucovina la cursurile de vară organizate de Iorga la Văleni, guvernul a organizat în 1908 la Iaşi o serie de cursuri pe teme culturale, iar Siguranţa a supravegheat cu atenţie ceea ce se petrecea la Văleni. "Admiraţia la care a ajuns «Agentul 25» faţă de cel pe care era pus să-l urmărească... nu va fi un caz singular", scrie Petre Ţurlea în "Nicolae Iorga la Vălenii de Munte".

În anul 1930, un alt agent al poliţiei secrete va fi fermecat de personalitatea savantului: "... va merge chiar mai departe decât «Agentul 25» în admiraţia faţă de subiectul pe care îl urmărea, ajungând a scrie o mulţime de cărţi despre acesta, toate laudative, unele chiar valoroase". Între timp, atitudinea autorităţilor în privinţa cursurilor ţinute de Iorga s-a schimbat. Regele Carol I, ale cărui opinii erau diferite de ale lui Iorga, şi-a trimis tânărul nepot la cursurile ţinute de istoric în orăşelul de pe Valea Teleajenului. Astfel, în 1912, la Vălenii de Munte a sosit chiar şi principele Carol, viitorul rege Carol al II-lea, primit cu fast de întreg oraşul. Principele Carol îşi va aminti mereu cu plăcere de zilele din 1912 petrecute la Vălenii de Munte.