O catapeteasmă de vânzare

Disperat că nu are bani să-şi repare biserica - monument istoric atestat documentar din vremea lui Vasile Lupu -, un preot s-a gândit să-i vândă catapeteasma. Pe internet.

Pentru 10 miliarde de lei, părintele Zamfir Haragu se declară dispus să înstrăineze splendida catapeteasmă sculptată a Bisericii din Ştefăneşti, în care slujeşte de aproape un deceniu. Nu vede altă soluţie pentru a salva lăcaşul de cult măcinat de trecerea secolelor. Acoperişul trebuie urgent refăcut, pentru că ploaia sapă nemilos zidurile groase, ca de cetate. Înăuntru, fisuri adânci brăzdează peretele care separă pridvorul de pronaos. Nici măcar florile de tei aşezate la uscat nu reuşesc să camufleze mirosul înţepător de mucegai.

Închinată Cuvioasei Parascheva, biserica din Ştefăneşti a fost prima oară menţionată scriptic în anul 1640. Se crede însă că a fost ridicată cam cu un secol mai devreme, pe timpul lui Ştefăniţă Vodă. Pictura interioară este frumoasă, dar mult mai nouă. A fost făcută pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin contribuţia lui Ioan D. Aniţei, "cântăreţ bisericesc", după cum atestă o inscripţie din incintă.

Părintele Haraga ştie că nu poate spera să găsească şi el un sponsor la fel de generos. În zonă, lumea e săracă. "Pe aici nu sunt patroni, oamenii trăiesc din munca pământului; n-au de unde să dea bani pentru biserică", explică preotul.

Nici de la Primărie nu sunt şanse de ajutor. Nu s-au găsit fonduri pentru repararea micuţului muzeu dedicat lui Ştefan Luchian, unica celebritate a localităţii. Cu toate că ar fi fost mult mai simplă şi mai ieftină. De unde deci bani pentru restaurarea unei biserici de secol XVII? O asemenea operaţie trebuia să se supună unor rigori extrem de costisitoare. Părintele Haraga explică: "Am cumpărat lemn de brad pentru acoperiş. Dar bine că nu am apucat să-l montez, că ar fi trebuit să-l dau jos. Mi s-a spus că nu am voie să folosesc decât stejar şi aramă. De unde să fac eu rost de bani pentru aşa ceva?"

DILEMA SĂRĂCIEI:TERMOPANE SAU RUINĂ?
Regulile stricte impuse de Ministerul Culturii atunci când vine vorba despre construcţii de patrimoniu sunt fireşti şi imperios necesare. Prea multe biserici şi mănăstiri din Moldova au fost sluţite cu geamuri termopan - o adevărată modă în zona Botoşanilor. Şi părintele Haraga visează să monteze termopane în biserica sa din Ştefăneşti. Considerentele estetice îl lasă rece, se gândeşte doar la curentul teribil din timpul slujbelor de duminică: "Bate un vânt, de se sting lumânările; şi pleci acasă bolnav!".

Cât despre acoperiş, şi lui i-ar plăcea să-l vadă restaurat ca la carte. Dar e conştient că nu sunt bani pentru asta. Şi că timpul presează. Decât un acoperiş prin care plouă, mai bine unul mai urât, dar care protejează biserica de intemperii. Fiindcă, până s-or găsi fonduri pentru stejar, aramă şi artişti restauratori, s-ar putea să nu mai rămână nimic de restaurat.

În disperare de cauză, preotul Zamfir Haragu se declară dispus să sacrifice una dintre comorile bisericii din Ştefăneşti: catapeteasma (iconostasul). Cică oferta de vânzare a fost deja postată pe internet. Preţul cerut? Zece miliarde de lei. "Un miliard îmi ajunge ca să cumpăr un iconostas nou, şi de restul renovez totul", explică părintele Haragu.

I-a înştiinţat pe mai-marii săi din BOR despre această iniţiativă excentrică? Răspunsul preotului este ambiguu. Nu pricepe însă nici în ruptul capului ce i-ar putea reproşa autorităţile dacă ar reuşi aşa o afacere bună. Că doar n-o face pentru câştigul lui. "La urma urmei, să mă lege, dar să se salveze biserica!" - se revoltă părintele Haragu.

TUNELURILE SECRETE ALE LUI ŞTEFAN CEL MARE
Într-adevăr, ar fi păcat să se piardă, distrusă de indiferenţă, o minune de arhitectură medievală care a rezistat timp de secole tuturor urgiilor. Preotul ne-o prezintă cu mândrie, însoţindu-ne din pridvor până în clopotniţa în care şi-a făcut cuib o bufniţă. Ne conduce pe scări abrupte, prin tuneluri înguste, spre cotloanele secrete ale acestei biserici cu alura de fortăreaţă. Care ascunde încă multe taine.

Părintele Haragu povesteşte despre o reţea de tuneluri subterane, datând încă din vremea lui Ştefan cel Mare. O poartă de acces ar fi fost ascunsă sub biserica închinată Cuvioasei Parascheva, construită mai târziu. Celălalt capăt al drumului subpământean s-ar fi aflat, potrivit legendelor locale, la Lehneşti, unde erau adăpostite hergheliile domneşti. Satul Lehneşti nu mai există astăzi. A fost înghiţit de apele Prutului în 1975, când a fost construit lacul de acumulare de la Stânca Costeşti.

Părintele Haraga spune că existenţa tunelului subteran (suficient de larg şi de înalt ca să poate fi străbătut călare) i-a fost confirmată de regretatul profesor Gheorghe Pungă, specialist reputat în istorie medievală. Din nefericire, profesorului a murit înainte de a-şi putea finaliza cercetările în zonă.