Arhiva
Redescoperirea României.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

O catapeteasmă de vânzare

15 iulie 2009
Biserica din Ştefăneşti, atestată documentar din 1640, are nevoie urgentă de reparaţii

Disperat că nu are bani să-şi repare biserica - monument istoric atestat documentar din vremea lui Vasile Lupu -, un preot s-a gândit să-i vândă catapeteasma. Pe internet.



Pentru 10 miliarde de lei, părintele Zamfir Haragu se declară dispus să înstrăineze splendida catapeteasmă sculptată a Bisericii din Ştefăneşti, în care slujeşte de aproape un deceniu. Nu vede altă soluţie pentru a salva lăcaşul de cult măcinat de trecerea secolelor. Acoperişul trebuie urgent refăcut, pentru că ploaia sapă nemilos zidurile groase, ca de cetate. Înăuntru, fisuri adânci brăzdează peretele care separă pridvorul de pronaos. Nici măcar florile de tei aşezate la uscat nu reuşesc să camufleze mirosul înţepător de mucegai.

Închinată Cuvioasei Parascheva, biserica din Ştefăneşti a fost prima oară menţionată scriptic în anul 1640. Se crede însă că a fost ridicată cam cu un secol mai devreme, pe timpul lui Ştefăniţă Vodă. Pictura interioară este frumoasă, dar mult mai nouă. A fost făcută pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin contribuţia lui Ioan D. Aniţei, "cântăreţ bisericesc", după cum atestă o inscripţie din incintă.

Părintele Haraga ştie că nu poate spera să găsească şi el un sponsor la fel de generos. În zonă, lumea e săracă. "Pe aici nu sunt patroni, oamenii trăiesc din munca pământului; n-au de unde să dea bani pentru biserică", explică preotul.

Nici de la Primărie nu sunt şanse de ajutor. Nu s-au găsit fonduri pentru repararea micuţului muzeu dedicat lui Ştefan Luchian, unica celebritate a localităţii. Cu toate că ar fi fost mult mai simplă şi mai ieftină. De unde deci bani pentru restaurarea unei biserici de secol XVII? O asemenea operaţie trebuia să se supună unor rigori extrem de costisitoare. Părintele Haraga explică: "Am cumpărat lemn de brad pentru acoperiş. Dar bine că nu am apucat să-l montez, că ar fi trebuit să-l dau jos. Mi s-a spus că nu am voie să folosesc decât stejar şi aramă. De unde să fac eu rost de bani pentru aşa ceva?"

DILEMA SĂRĂCIEI:TERMOPANE SAU RUINĂ?
Regulile stricte impuse de Ministerul Culturii atunci când vine vorba despre construcţii de patrimoniu sunt fireşti şi imperios necesare. Prea multe biserici şi mănăstiri din Moldova au fost sluţite cu geamuri termopan - o adevărată modă în zona Botoşanilor. Şi părintele Haraga visează să monteze termopane în biserica sa din Ştefăneşti. Considerentele estetice îl lasă rece, se gândeşte doar la curentul teribil din timpul slujbelor de duminică: "Bate un vânt, de se sting lumânările; şi pleci acasă bolnav!".

Cât despre acoperiş, şi lui i-ar plăcea să-l vadă restaurat ca la carte. Dar e conştient că nu sunt bani pentru asta. Şi că timpul presează. Decât un acoperiş prin care plouă, mai bine unul mai urât, dar care protejează biserica de intemperii. Fiindcă, până s-or găsi fonduri pentru stejar, aramă şi artişti restauratori, s-ar putea să nu mai rămână nimic de restaurat.

În disperare de cauză, preotul Zamfir Haragu se declară dispus să sacrifice una dintre comorile bisericii din Ştefăneşti: catapeteasma (iconostasul). Cică oferta de vânzare a fost deja postată pe internet. Preţul cerut? Zece miliarde de lei. "Un miliard îmi ajunge ca să cumpăr un iconostas nou, şi de restul renovez totul", explică părintele Haragu.

I-a înştiinţat pe mai-marii săi din BOR despre această iniţiativă excentrică? Răspunsul preotului este ambiguu. Nu pricepe însă nici în ruptul capului ce i-ar putea reproşa autorităţile dacă ar reuşi aşa o afacere bună. Că doar n-o face pentru câştigul lui. "La urma urmei, să mă lege, dar să se salveze biserica!" - se revoltă părintele Haragu.

TUNELURILE SECRETE ALE LUI ŞTEFAN CEL MARE
Într-adevăr, ar fi păcat să se piardă, distrusă de indiferenţă, o minune de arhitectură medievală care a rezistat timp de secole tuturor urgiilor. Preotul ne-o prezintă cu mândrie, însoţindu-ne din pridvor până în clopotniţa în care şi-a făcut cuib o bufniţă. Ne conduce pe scări abrupte, prin tuneluri înguste, spre cotloanele secrete ale acestei biserici cu alura de fortăreaţă. Care ascunde încă multe taine.

Părintele Haragu povesteşte despre o reţea de tuneluri subterane, datând încă din vremea lui Ştefan cel Mare. O poartă de acces ar fi fost ascunsă sub biserica închinată Cuvioasei Parascheva, construită mai târziu. Celălalt capăt al drumului subpământean s-ar fi aflat, potrivit legendelor locale, la Lehneşti, unde erau adăpostite hergheliile domneşti. Satul Lehneşti nu mai există astăzi. A fost înghiţit de apele Prutului în 1975, când a fost construit lacul de acumulare de la Stânca Costeşti.

Părintele Haraga spune că existenţa tunelului subteran (suficient de larg şi de înalt ca să poate fi străbătut călare) i-a fost confirmată de regretatul profesor Gheorghe Pungă, specialist reputat în istorie medievală. Din nefericire, profesorului a murit înainte de a-şi putea finaliza cercetările în zonă.
Taguri asociate:     părintele | redescoperirea româniei
Comentarii
O catapeteasmă de vânzare
4 comentarii
ciprian
bietul preot, daca se faceau intronizari si la el in biserica poate nu stateau baselu, becali, vadim sa-i ploua si bagau niste bani in reparatii, dar asa intr-o amarata de biserica de care n-a auzit nimeni si in care n-apari la televizor, ce rost are sa investesti? hai la vot ca se dau mici si bere
15/07/2009 16:45:48 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
elena
sunt multe lucruri pe dos. Aflu din media cum linga Bucuresti, un episcop cumpara o vila de 750.000 euro si o doteaza cu 6 maicute, loc unde locuieste si el in timp ce alte biserici se darima.
15/07/2009 13:05:54 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Adrian
Aveti si si un cont bancar de ajutorare?
Ca se pot strange si asa bani....
Doamne Ajuta!
15/07/2009 11:07:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
toma
Din pacate asta e realitatea in Biserica lui Hristos azi...multa fatarnicie si goana dupa castiguri materiale,catedrale impozante ,iar bisericile mici,cochete chiar patrimoniu cultural zac in paragina,in timp ce manastirile prospera be turisti,bani din suveniruri etc...Din pretul a 2-3 catedrale de la oras,costisitoare si scump de intretinut s-ar putea renova multe biserici de la tara indiferent ... Citeşte întreg comentariul
15/07/2009 07:22:34 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!" Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ... Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul