Zilele trecute, la Mediaş, a avut loc o premieră naţională în domeniul administraţiei locale, un exemplu pentru edilii din România, cu deosebire, am spune noi, pentru cei din Bucureşti.
Astfel, pentru a adopta cea mai bună soluţie de reamenajare a centrului medieval al oraşului, Consiliul Local Mediaş a folosit, în premieră în România, o procedură des folosită de autorităţile locale din Anglia, Germania şi SUA, şi anume, Juriul Cetăţenesc.
Sânziana Olteanu, director de programe la Centrul de Resurse pentru Participare Publică din Bucureşti, iniţiatorul acestui proiect, precizează: "Juriul cetăţenesc este o metodă prin care localnicii sunt consultaţi atunci când se ia o hotărâre care-i priveşte.
Această metodă inovatoare pentru România, prima dată pusă în aplicare la Mediaş, constă în faptul că 15 cetăţeni devin juraţi care audiază martori, scenariul fiind ca într-un film american.
Martorii - arhitecţi, istorici, oameni de afaceri, reprezentanţi ai municipalităţii - au prezentat punctele lor de vedere despre amenajarea centrului istoric. Juraţii, reprezentanţii cetăţenilor, au avut trei zile în care au audiat martorii, au văzut sau au citit o serie de materiale, iar la final au realizat un set de recomandări pentru Primărie şi Consiliul Local, despre cum să fie amenajat centrul municipiului".
JURIUL
Dar, cine sunt juraţii şi pe ce criterii sunt ei aleşi? Ne expică Alina Ştefan, purtătoarea de cuvânt a Primăriei: "Juraţii au fost aleşi dintr-un eşantion reprezentativ, stabilit pe criterii sociologice. Este vorba de circa 1.500 de persoane, din care au fost alese 200 de persoane, pe aceleaşi criterii, căroara li s-a distribuit un set de chestionare. Apoi, organizatorii au ales din cele 200, doar 15 persoane, care corespundeau din toate punctele de vedere şi care au şi acceptat să facă parte din juriu. Pentru acest proiect, Centrul de Resurse pentru Participare Publică a organizat un curs, împreuna cu Office for Public Management, din Marea Britanie, la care au participat şi trei persoane din partea Primăriei din Mediaş".
MARTORII
Martorii au fost aleşi pe cu totul alte criterii, cel mai important fiind cel al profesiei, experienţei şi competenţei. Ei au fost invitaţi să participe la acest proces, depunând "mărturii" cu privire la cum ar trebui puse în valoare istoria şi arhitectura centrului oraşului, pentru a menţine şi dezvolta identitatea culturală a Mediaşului, ce tipuri de activităţi se pot derula în centrul istoric şi ce fel de amenajări sunt necesare.
Astfel, printre martori s-a aflat arhitectul Hermann Fabini, un expert în restaurarea monumentelor istorice, care după absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Primăria oraşului Mediaş, unde a devenit arhitect-şef al municipiului. Fabini a prezentat membrilor juriului modul de dezvoltare economică şi socială a oraşelor medievale, cât şi modalităţile de valorificare a arhitecturii medievale din centrul istoric al municipiului.
Alt martor, actualul arhitect-şef al Primăriei, directorul Direcţiei de Urbanism, Magdolna Comşa, a oferit juriului informaţii cu privire la elementele tehnico-edilitare, oportunităţile şi limitele tehnice care se impun în momentul amenajării centrului istoric. De asemenea, tânăra arhitectă Mihaela Paul, câştigătoarea unui concurs de reamenajare a centrului istoric, organizat de Primăria Mediaş în urmă cu şapte ani, a prezentat un material despre arhitectura peisagistică a centrului, punând în discuţie întreţinerea faţadelor şi a clădirilor din "Piaţa Regele Ferdinand".
Domeniile din care au fost alese persoanele audiate, adică, martorii, sunt variate - ne spune dna Alina Ştefan, astfel încât depoziţiile lor au cuprins o arie cât mai largă a problemei dezbătute: istorie, arhitectură, turism, domeniul tehnico-edilitar, cultură şi tradiţie.
De exemplu, reprezentantul Centrului de Informare Turistică din Mediaş, Adrian Matei, artist plastic contemporan, licenţiat în geografie şi turism, a depus o mărturie cu privire la strategia de dezvoltare a turismului în Mediaş, domeniu care se află pe un trend ascendent. Apoi, reprezentanţii agenţiilor de turism Dafora şi Passpartout au prezentat metode de dezvoltare a turismului şi a altor activităţi economice în centrul istoric.
Importante au fost şi prezentările martorilor Hugo Schneider (fost secretar al Primăriei Mediaş - n.red.), Viorel Ştefu şi Gheorghe Buşoiu, care au cuprins informaţii privind istoria oraşului, cu accent pe momentele sau perioadele pozitive, cât şi despre activităţile breslelor precum şi date biografice despre personalităţile reprezentative ale oraşului.
VERDICTUL
În final, juriul a adoptat o decizie, în preambulul căreia arată că îşi doreşte ca centrul oraşului să devină un loc care să găzduiască activităţi şi evenimente diverse (culturale, sportive etc.) atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, un spaţiu de recreere şi relaxare pentru localnici şi pentru turişti, care să evoce valorile Mediaşului, un loc în care turiştii se pot informa, şi, nu în ultimul rând, un motor de dezvoltare economică a oraşului.
Luând în considerare aceste lucruri - se arată în decizia juriului - înţelegem şi suntem de acord că "Piaţa Ferdinand I" ar putea să fie reamenajată. Orice intervenţie asupra ei însă ar trebui să respecte următoarele principii: readucerea centrului istoric la forma originală medievală, prin păstrarea elementelor cu aspect medieval, a materialelor specifice de construcţie a clădirilor, inclusiv restaurarea formelor şi culorilor iniţiale; coexistenţa elementelor de nou şi modern, fără a se anula una pe cealaltă; îmbinarea aspectului de piaţă medievală cu spaţiu verde; promovarea oraşului în baza tradiţiilor sale (ex. viticultura, sticlărie, ceramică, pielărie etc.); implicarea activă a cetăţenilor în procesul de reamenajare şi utilizare a centrului istoric.
În continuare, Juriul recomandă şi unele măsuri concrete legate ce reabilitarea centrului vechi al oraşului, printre care, eliminarea maşinilor şi reamenajarea spaţiului verde, astfel încât să fie respectate următoarele condiţii: să rămână spaţiu verde (o piaţă pavată în întregime nu este acceptată); spaţiul verde rămas să ofere în anumite zone umbră pentru zilele călduroase (prin urmare să nu fie doar iarbă); în zonele umbrite să fie bănci; copacii să nu obtureze perspectivele valoroase asupra clădirilor (pot să fie cosmetizaţi, să fie grupaţi în anumite zone şi să fie folosită vegetaţie joasă pentru o parte din spaţiul verde); să fie menţinută apa în piaţă pentru că este un punct de atracţie pentru copii şi are o valoare simbolică aducând aminte de vechiul râu al Moşnei; să fie amenajată o tribună multifuncţională mobilă pentru activităţile culturale, pentru cinematograf în aer libere; refacerea centrului cu dale/piatră cubică, eventual cu dale de lemn sau cu dale drepte întretăiate de brâuri de piatră cubică, care să fie în armonie cu caracterul medieval al pieţei; refacerea faţadelor şi a acoperişurilor, în acest demers, Primăria, Consiliul Local, proprietarii privaţi şi patronii din centrul oraşului putând colabora; să fie luată în considerare posibilitatea ca Primăria să suporte o parte din cheltuieli sau să ofere facilităţi sau scutiri de taxe patronilor din centrul oraşului pentru a-i cointeresa în amenajare; să se refacă semnele de bresle, aplicate pe clădiri sau pe porţi; să fie amenajată cu flori piaţa şi să fie încurajaţi oamenii să îşi pună flori la ferestre, prin organizarea unui concurs "cea mai frumoasă casă; să fie asigurată mai multă lumină în centru, inclusiv pentru a pune în valoare clădirile şi pentru a face legătură cu brandul Mediaşului ca "Oraş al Luminilor"; cablarea să se facă în continuare prin subteran în toată zona centrului istoric, pentru a nu strica atmosfera cu stâlpi de beton încărcaţi de fire; să fie instalate panouri de informare pentru turişti în imediata apropiere a centrului; astfel de servicii pot să fie făcute şi de firme private, nu neapărat de Primărie.
ATENŢIONARE
Dar, pentru ca lucrurile să nu rămână la stadiul de intenţii, la finalul concluziilor, juriul medieşan precizează: "înaintăm recomandările de mai sus pentru a fi puse în aplicare de toţi factorii interesaţi, Primărie, Consiliul Local Mediaş, instituţii publice şi private cu competenţe în domeniu, organizaţii neguvernamentale şi nu în ultimul rând, cetăţenii oraşului. Juriul încurajează toţi actorii locali să atragă fonduri europene pentru realizarea acestor obiective.
Juriul recomandă repetarea concursului de reamenajare a centrului oraşului, cu luarea în considerare a tuturor recomandărilor şi doreşte ca soluţiile obţinute în urma concursului să îi fie prezentate pentru a-şi exprima un punct de vedere". În fine, Juriul mai face următoarea recomandare: "Pentru a asigura continuitatea procesului şi monitorizarea realizării recomandărilor este necesarăconsultarea permenantă a juriului cetăţenesc şi cetăţenilor cu privire la dezvoltarea şi punerea în practică a proiectului, dar şi implicarea directă a juraţilor pentru punerea în practică a acestor recomandări".
MÂNĂ "NEMŢEASCĂ"
Primarul municipiului Mediaş, "neamţul" Daniel Thellmann (foto), ne-a declarat: "Consider că Juriul Cetăţenesc este o formă deosebit de incitantă de participare a cetăţenilor la luarea deciziilor. Vă spun că au fost trei zile de dezbateri aprinse, timp în care juraţii au audiat martori dintr-o paletă completă de domenii. Şi, decizia pe care acest Juriu Cetăţenesc a luat-o a fost una înţeleaptă. Ea va sta la baza Planului Urbanistic Zonal, care se află deja în lucru în acest moment".
"Dar dacă membrii Consiliului Local nu vor fi de acord să adopte soluţiile formulate de acest Juriu" - l-am întrebat noi pe primar? "Nu au cum să nu fie de acord, atâta vreme cât, pe de-o parte, aceste soluţii au fost formulate cu participarea celor mai buni specialişti în domeniu, iar pe de altă parte, ele au fost adoptate cu acordul reprezentanţilor cetăţenilor oraşului, ai contribuabililor, care în astfel de situaţii trebuie să aibă rolul decisiv, pentru că, în dfinitiv, e vorba de modul în care sunt folosiţi banii lor. De altfel, una dintre măsurile stabilite de Juriu, şi anume, interzicerea circulaţiei auto prin zona centrală, este deja adoptată de Consiliul Local, şi va fi pusă în aplicare chiar în zilele următoare. Rând pe rând, tot ce s-a hotărât va fi pus în practică".
"Dar dacă membrii Consiliului Local nu vor fi de acord să adopte soluţiile formulate de acest Juriu" - l-am întrebat noi pe primar? "Nu au cum să nu fie de acord, atâta vreme cât, pe de-o parte, aceste soluţii au fost formulate cu participarea celor mai buni specialişti în domeniu, iar pe de altă parte, ele au fost adoptate cu acordul reprezentanţilor cetăţenilor oraşului, ai contribuabililor, care în astfel de situaţii trebuie să aibă rolul decisiv, pentru că, în dfinitiv, e vorba de modul în care sunt folosiţi banii lor. De altfel, una dintre măsurile stabilite de Juriu, şi anume, interzicerea circulaţiei auto prin zona centrală, este deja adoptată de Consiliul Local, şi va fi pusă în aplicare chiar în zilele următoare. Rând pe rând, tot ce s-a hotărât va fi pus în practică".
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

