Caii sălbatici au fost salvaţi

UPDATE 17.25: Samsarul care a cumpărat caii de la localnicii din Letea refuză orice negociere privind răscumpărarea animalelor aflate în drum spre abator.

UPDATE 13.45: Poliţia Animalelor solicită verificarea de către Poliţia Rutieră a documentelor de transport şi cere abatoarelor să stopeze sacrificarea de cabaline până vor reuşi să verifice în ce condiţii au fost transportaţi caii de la Letea.

Preşedintele Poliţiei Animalelor reclamă mai multe nereguli, printre care proprietatea asupra cailor, şi a cerut ajutorul Poliţiei Rutiere să oprească în trafic TIR-ul cu cai. "Am făcut solicitare către toate abatoarele din România să nu aprobe niciun sacrificiu de cai, medicii veterinari care aprobă aşa ceva pot răspunde penal. Nu ni s-a răspuns până în acest moment. Cert e că autorităţile din Tulcea u încercat să dea o formă de legalitate acestui masacru”, declară şeful Poliţiei Animalelor Emilian Prodan.

UPDATE 12.00 : TIR-ul ce transportă caii sălbatici din Letea se îndreaptă spre Tulcea, unde se estimează că vor ajunge în jurul orei 15:00. În acest moment există mai multe variante privind abatoarele către care se îndreaptă animalele: Alexandria, Deva sau Braşov.

Cu puţin timp în urmă, la Prefectura Tulcea s-a încheiat un protocol între autorităţile locale şi Fundaţia Vier Pfoten pentru evitarea uciderii cailor din zonă.
"S-a luat decizia ca animalele din Letea să fie prinse, identificate de către proprietari, atunci când e cazul, microcipate. Cailor li se vor recolta probe, iar cei bolnavi şi nerevendicaţi vor ajunge la abator. Restul armăsarilor vor fi castraţi şi eliberaţi o dată cu iepele sănătoase" a declarat Kuki Bărbuceanu, directorul ONG-ului.

Din păcate, pentru cei aproape 50 de cai încărcaţi în TIR cu destinaţia abator nu se mai poate face nimic. "E o portiţă în lege care spune că animalele sănătoase nu pot circula decât dacă li s-au făcut analize la sânge în intervalul de 3 luni. Vom vedea ce putem face", precizează Bărbuceanu, aflat la Tulcea în aşteptarea transportului.

"Ăia din Texas sunt cai sălbatici. Ăsta e calul meu"

Un cal negru, lucios, cu o stea albă în frunte, se smuceşte între barele strâm­te de fier. Un localnic l-a revendicat şi vrea să-i pună hamurile, pentru a-l duce acasă. Nu l-a îngrijit ni­cio­dată, nu l-a ţesălat, însă zice că i-a dat drumul în urmă cu trei ani. A fost nevoie doar să declare la primărie că e al lui şi, gata, s-a trezit proprie­tar. Pe lângă ca­lul nărăvaş, pe care spu­ne că-l va păs­tra, şi-a mai însuşit încă alţi zece cai de pe câmp şi i-a vân­dut unui samsar ce-i va duce la aba­tor. Pentru fie­ca­re exemplar vân­dut, săteanul a pri­mit în jur de 2 mili­oa­ne, în funcţie de kilograme.

Pentru Cosmin, samsarul, ziua de joi a fost un chin. N-a mai păţit nicio­da­­tă câte i s-au întâmplat acum, la un transport de cai: ONG-uri, presă, cai neascultători, zvonuri că abato­a­re­le nu-i mai primesc animalele cum­pă­­ra­te, toate pe capul lui năduşit. Se con­solează cu gândul că profitul de pe urma animalelor va spăla toată ne­­mul­ţumirea: de la abatorul din Ar­deal, unde va transporta animalele, va lua carcasele şi le va exporta în Italia. Ita­­lienii nu se uită la bani când vine vor­ba de aşa delicatesă.  

Ţintatul negru se zbate în funie şi mai are puţin şi se spânzură. Ţăranul nu-l slăbeşte. Cei peste 40 de cai din ţar­­cul mare se întorc cu cozile spre el şi încep să se agite, când văd aşa mulţi oa­meni în jur. "E calul meu. I-am dat drumul acum trei ani liber, că era mânz şi n-aveam ce să fac cu el. Acu­ma mi-l iau înapoi. E normal că s-a sălbăticit puţin, dar o să plec de-aici că­la­re pe el", spune, încrezător, ţă­ra­nul.

Îl ajută şi unul din samsari, Se­bas­tian, care spune că oamenii din zo­nă îşi ştiu animalele după urechile cres­tate sau după alte "semne parti­cu­lare". De-aia acum, când pot câş­tiga bani de pe urma lor, mulţi îşi amintesc că au un cal rotat, altul ţin­t­at. "Ce să-i fac, să-l iau în braţe?", spu­ne omul, din ce în ce mai enervat pe îndărătnicia armăsarului. "Ce tot îi daţi înainte cu cal sălbatic? Îi săl­batic din p.... E calul meu. Ăia din Te­xas sunt cai sălbatici", se aprinde omul, în timp ce calul se trânteşte pe jos şi aproape se spânzură cu funia. Ca­lul e legat tătăreşte, de buza de jos şi e tras fără milă când se dă înapoi din calea hăţurilor.

Vinerea trecută, Cosmin, cel care coordonează încărcarea cailor, spune că săteni din Cardon şi Letea au venit şi şi-au revendicat caii pe alese. Ani­ma­lele au fost cipate, băgate în ţarc şi vân­dute. "Capturarea a fost foarte prost gândită. E în perioada montei şi animalele sunt foarte agresive. Iată, ce fac ei acum se cheamă rele tratamente", spune medicul veterinar Şte­fan Răileanu, arătând spre animalele care, înnebunite, rup barele ţarcului şi-şi rănesc picioarele.

Răileanu crede că singura scăpare a acestor animale ar fi să fie clasificate drept specie pro­te­jată. "Trebuie studii ştiinţifice, du­rea­ză câţiva ani, dar se poate face. Caii de acest fel, sălbatici şi se­mi­săl­ba­tici, nu mai găsim în Europa. Există măr­turii scrise, din 1860, că ar exista cai sălbatici în zonă. Nu sunt mai mulţi de o mie, nicidecum 4.000, cum au mai spus alţii", precizează Răi­lea­nu.

Mânjii, răniţi după aproape zece zi­le în care au fost ţinuţi laolaltă cu ar­mă­sarii şi iepele, au fost închişi în tirul care a venit să-i transporte la aba­tor. Deşi s-a spus că ei nu vor ajun­ge la tăiere, în iureşul încercărilor de a băga animalele în TIR, nu se mai ţi­ne cont că mânjii sunt târâţi, majo­ri­ta­tea, în maşină. Câţiva sunt scoşi din ţarc şi, de ochii lumii, sătenii spun că se vor îngriji de ei până se fac mari. Cel mai probabil, căluţii vor sfârşi tot în câmp, vor fi revendicaţi la un mo­ment dat şi vor ajunge, în cele din ur­mă, salam.

Caii de la Letea sunt trans­por­taţi la abatorul Ucea din Braşov, con­form samsarilor. Deşi iniţial con­du­­cerea abatorului a negat informaţia că ar fi cumpărat caii sălbatici sau săl­­bă­ticiţi, ulterior, samsarii au confirmat că au primit aprobarea de la aba­tor pentru a transporta caii acolo. Di­recţia Sanitar-Veterinară Tulcea a spus că transportul va ajunge la un aba­tor în Braşov şi unul din Hune­doa­ra (în localitatea Nojag, cel mai probabil).

Încărcarea cailor în camion nu sea­mă­nă cu scenele semeţe de vest săl­batic. Un pâlc de cai sfrijiţi şi speriaţi sunt biciuiţi şi înţepaţi să urce pe rampa camionului. Mânjii se adă­postesc temători după iepele îns­păi­mântate. "Hai mă, mai repede, că n-am toată ziua. La băut e primul, dar la treabă... Calu’ mă-tii...", se agită câ­ţi­va săteni, în timp ce se aţin la gura ca­mionului cu bâte şi biciuşti. Şi-au pri­­mit plata pentru animalele aban­do­nate, pentru îngrijirea cărora n-au mi­şcat un pai, aşa că merită efortul de câteva ore.

"Caii trebuie scoşi din pădure. Pă­du­rea Letea e primul sit protejat de­clarat din România şi acum se distru­ge. Aici nu e habitatul calului, din cau­za lui au dispărut specii protejate. Ce vedem noi acum e indiferenţa şi incapacitatea autorităţilor de a re­zolva o problemă. S-ar putea rezolva altfel, fără a chinui animalele, în timp", spune Dan Bărbulescu de la or­ga­nizaţia Salvaţi Delta. "Islazul de pe grind s-a micşorat simţitor, arborii sunt roşi de cai, specii de plante din Letea au dispărut. Caii trebuie îm­puţinaţi, dacă vrem să ridicăm un stig­­mat de pe această zonă", explică cer­­ce­tătorul Viorel Roşca.

Cristian Tetelea, de la WWF, cre­de că problema e exagerată. "Nu sunt sin­gurii cai sălbatici din Europa, mai sunt în Ungaria. Însă eliminarea acestor animale nu rezolvă problema de fond: supra-păşunarea în ariile prote­jate", precizează Tetelea.

Răbdarea celor care urcă anima­lele în tir, în amiaza aprinsă, se termi­nă. Bat caii fără milă, iar animalele, bez­metice, ies majoritatea din remorca cu gratii. Un copil vine din sat cu o şaretă trasă de un cal şi se apropie să mângâie un mânz prin zăbrelele ţar­cului. S-a ataşat de noaten, dar un ve­cin îl izgoneşte pe câmp, departe. Nu visează să aibă maşină, ci şi-ar dori un cal al lui, să-l crească.

În tot sa­tul Letea sunt maşini cât să le nu­meri pe degetele de la o mână, iar să­tenii se deplasează cu căruţe trase de cai. Costul transportului la capătul lu­mii, pe ape sau pe uscat, rivalizează cu costul unui bilet de avion la Paris. Aşa că bietele cabaline sunt apreciate atâtă timp cât trag la şaretă, nu pentru valoarea estetică. "Ne sunt dragi caii, dar nu-i putem ţine pe toţi. Dacă moare bătrâna de la casa asta, are două iepe, copiii ei nu mai vin în sat. Caii rămân de izbelişte şi se săl­bă­ti­cesc. Ne rad păşunile, ne pun la pă­mânt grădinile. Ne gândim la cai, dar trebuie să ne gândim şi la oameni", spune un localnic.