Cine croieşte "marea ţinută" a Casei Regale. Costumele made in Romania ale Regelui Mihai şi Principelui Radu

În curtea prăfuită a APACA trag zilnic maşini de lux. Te întrebi ce-o fi, oare, cu ele tocmai aici, sub geamul uneia dintre cele mai urâte clădiri comuniste din Bucureşti. Domnii coboară din maşini şi întreabă de atelierul designerului Alexandru Ciucu. Lumea îl ştie ca "fiul" din lanţul de magazine Tata&Fiul. De cinci ani, fiul deţine în APACA singurul atelier de costume bărbăteşti premium din România. Unul singur costă între 700 şi 1.000 de euro. De aici se îmbracă chiar Regele Mihai şi Principele Radu; dar n-ai cum să ghiceşti asta când priveşti betoanele cenuşii din jur, nici când te ciocneşti cu maidanezii fabricii.
Căutându-l pe "fiu" prin curtea fabricii, nimereşti într-un hol întunecat şi – surpriză: iată în capăt o uşă elegantă, din lemn masiv.

Raiul textilelor din APACA: lumini, oglinzi, cămăşi de prinţi
O deschizi şi dai în Raiul textilelor, atelierul tânărului Ciucu, adică. Lumini, oglinzi, aromă de cafea, culori, rulouri de textile, tablourile vechi ale bunicii, poza lui Coco Chanel şi murmur pe mai multe voci (Tocmai se consiliază un client avocat, ce nuanţă de roz i-ar fi potrivită. "Roz?", întreabă cineva. "Hmm, da, dar nu lucios! Ok, fie, rozul ăsta... dacă e bal, bal să fie", se decide avocatul. "Şi musai cu monogramă").

Mai în spate sunt aranjate la centimetru, pe umeraşe, zeci de sacouri: elegante, casual, şic, cam toate stilurile. Dincolo, în camera unde se consiliază clienţii, Elena, Anca şi Sorin, oamenii casei, umblă încet printre manechine din lemn lăcuit. Pe unul l-au îmbrăcat într-un costum ca de prinţ, cu haină neagră şi cămaşă albă cu volane, prinse la gât într-o broşă cu piatră neagră.  

Apare Alexandru Ciucu, cu părul pieptănat pe spate, ca un dandy. Sacoul alb, din in, îi vine turnat şi i se aşează pe corp ca a doua piele. APACA e casa lui, aici a deschis ochii, aici mergea la grădiniţă că era aproape de tata, inginer şi şef de secţie la fabrică. "Nu cred că a existat zi din viaţa mea să nu vin aici, în această clădire, cu excepţia perioadelor când n-am fost în ţară", zice.

Are 35 de ani, e persoană publică, apare prin ziare şi reviste şi, cu toate astea ai zice că e, totuşi, un pic timid. Dar nu, e doar riguros: "Costumul nu pleacă de la noi până nu iese bine. Şedinţa de consiliere poate dura şi patru ore. Clientul ne vede mostrele şi spune cum ar vrea, iar noi ne notăm. Apoi venim şi noi cu ideile noastre, dar la care el nu s-a gândit niciodată. La final, tăiem costumul aşa cum am vorbit. Într-o lună, o lună jumătate este gata".

La 33 de ani îl avea client pe Regele Mihai
După ce i-a îmbrăcat pe cei mai eleganţi domni-vedetă din România, de doi ani a ajuns furnizorul oficial al Casei Regale. L-a îmbrăcat pe Regele Mihai, dar şi pe Principele Radu la nunta regală de la Londra şi la cea de la Monaco de zilele trecute.

La Monaco, Principelui i-a făcut vreo cinci ţinute, câte una pentru fiecare eveniment. Astfel, pentru dineul oficial din seara nunţii, i-a croit un frac, pantalon cu vipuşcă de saten, cămaşă albă cu plastron, manşete pentru butoni şi guler Tache Ionescu, vestă şi papion albe, aşa cum a cerut dress-code-ul. Pentru ceremonia religioasă a lucrat un morning coat gri la un rând cu un nasture, vestă la două rânduri cu rever şpiţ, cămaşă bleu cu cravată galben deschis.

"Iată cum am ajuns furnizor al Casei Regale. Într-o zi a venit cineva la mine, spunându-mi că Principelui Radu i-ar trebui un croitor pe măsură fiindcă are anumite particularităţi de conformaţie şi nu prea îi vin bine costumele de-a gata. Eu, la vremea aia, nici nu ştiam că asemenea titlu se acordă şi în România. Ei bine, ce mi s-a întâmplat atunci a fost noroc. Însă ce a urmat a fost muncă", ne povesteşte croitorul. Cu Principele zice că "vorbeşte aceeaşi limbă" în materie de haine. Alteţa Sa ştie exact ce vrea, iar el vine doar cu fineţurile.

Ce este "paradoxul redingotei"
Numai el ştie cum a făcut de a convins peste o mie de bărbaţi să poarte redingotă, în ziua nunţii. Căci bărbatul român fuge de redingotă de frică să nu cumva să pară penibil. Într-o zi, tânărul Ciucu şi-a dat seama că a ajuns, chiar, la o adevărată filozofie a purtatului de redingotă şi a şi botezat-o - "paradoxul redingotei".

"Majoritatea bărbaţilor undeva, în sufletul lor, şi-ar doi să poarte redingotă la nuntă, căci le dă un aer princiar. Însă, când ajung aici, spun: «Aş vrea să port redingotă, dar la înălţimea mea, nu mi se potriveşte», zice unul înalt. Unul mai scund zice la fel, că nu poate tot din cauza înălţimii, unul mai slab refuză că e prea slab şi aşa mai departe. Fiecare, însă, are de fapt o teamă. Eu doar îi pun să probeze redingota până începe să le placă de ei, când se privesc în oglindă, şi până când îşi spun singuri: «Totuşi, cred că pot să fiu prinţ în ziua nunţii mele»". Alţii nu acceptă redingota decât cu promisiunea croitorului: "Ok, de acord, după nuntă o tai şi o fac sacou".

"Înainte să te îmbraci, vezi dacă ai atitudinea necesară"
La consiliere e ca la doctor, râde Alexandru Ciucu. Asta se întâmplă, de regulă, într-o cameră cu două oglinzi uriaşe şi a treia mobilă. "Păi are loc un schimb de energii acolo", zice. Se aşează cu clientul la masă (sau cu soacra, după caz) şi împreună încep să despice firul în patru.

Nu e suficient că-i ia omului măsurile, dar nu-l lasă să plece de acasă fără sfaturi: "Înainte să te îmbraci, vezi dacă ai atitudinea necesară. Fiindcă, dacă porţi un costum, trebuie să-l porţi cu atitudine. Asta înseamnă că nu mai poţi face mişcări foarte ample, flotări, sau să intri sub maşină, ci trebuie să ai acea relaxare elegantă... asta, reţine, nu e acceaşi relaxare ca atunci când porţi blugi, mocasini şi o cămaşă scoasă pe afară. Şi nu uita, dacă îţi pui trening, comportă-te ca omul îmbrăcat în trening!".

Legat de câte haine numără garderoba unui domn, Alexandru Ciucu mai are o filozofie: "Contează mai puţin care sunt hainele victorioase pe care le pui astăzi pe tine, cât contează celelalte, pe care nu le scoţi". Dar vorbele astea nu sunt făcute să le priceapă oricine. 
 
De la Hugo Boss şi Stefanel, la Tata&Fiul
Să ne întoarcem, însă, la APACA anilor '80, când croitorul nostru era un puşti de grădiniţă chiar aici. Căci la vremea aceea fabrica avea propria grădiniţă. Zilnic, în ateliere mişunau 18.000 de oameni, aproape un oraş întreg. Nu-şi imagina el, tatăl, Ciucu senior, că, aşa cum el a călcat pe urmele mamei (şi ea tot croitoreasă la APACA), şi fiul va face la fel. Mai ales că tânărul Alexandru alesese un liceu de matematică-fizică şi apoi, ASE-ul.

Prin ’97 tatăl său a deschis SAMRIC, producând costume bărbăteşti pentru România, dar lucrând şi în lohn pentru Hugo Boss, Stefanel şi alte nume grele. "În facultate începusem să simt izul banilor. Am stat lângă taică-meu, învăţând cum se fac afacerile, direct în secţia de producţie. Mergeam împreună la târguri prin afară, până când ne-a venit ideea propriului brand. I-am spus Tata&Fiul. Ideea şi munca de a-l face mi-a aparţinut, iar tata a venit cu banii. Era prin ’99, iar investiţia iniţială a fost de 100.000 de euro. Ne-am extins repede, dar apoi ne-am oprit, după cinci magazine, fiindcă spaţiile ajunseseră ireal de scumpe. Or, noi nu am agreat niciodată ideea de chirie", spune Alexandru Ciucu.

Mă simţeam mereu cu sabia vânzărilor deasupra capului
La 25 de ani, când a plecat să studieze la Milano, se simţea ca şi cum ar fi avut deja 25 de ani de meserie. Întâi a urmat cursurile Institutului de Modă "Carlo Secoli" şi apoi, ale Institutului "Marangoni".

Însă nu şcoala în sine i s-a părut cel mai important lucru de la Milano, ci altceva: "Stând acolo zi şi noapte, vezi moda zilnic, ai contact direct cu ea şi înveţi să o simţi".

Acum cinci ani şi-a deschis singur atelierul din APACA, doar fiindcă a avut chef să redevină creativ. "Tata&Fiul devenise pentru mine doar un business, din cauza cumpărătorului. Venea, admira, dar nu cumpăra. Eram ca o echipă de fotbal care juca bine, dar nu marca. Mă simţeam mereu cu sabia vânzărilor deasupra capului", spune Alexandru Ciucu.

Acum, atelierul său produce pe an între 500 şi 800 de costume la comandă. Are în jur de 30 de angajaţi şi o echipă de creaţie selectată la sânge. De când a intrat criza în ţară şi până acum, atelierul n-a simţit nimic. Căci domnii cu stare ar plăti oricât, numai să arate ca nişte gentlemeni.