Povestea lui Vasile Soporan, fondatorul primului club privat de rugby din România

Foştii săi elevi spun despre el că, dacă ar fi făcut în fotbal ceea ce a realizat în rugby, Vasile Soporan ar ajuns în top 10 cei mai cunoscuţi antrenori din istoria României, nu atât prin numărul de trofee câştigate, cât prin numărul mare de jucători lansaţi. Născut la 20 februarie 1943 la Cluj, Vasile Soporan a ajuns cu familia la Braşov, la o vârstă fragedă. Iar primul contact cu rugby-ul l-a avut când era în şcoală. "Rugby-ul pentru mine a început prin clasa a 3-a, când am primit cadou un balon oval. Când l-am dus la şcoală, toţi vroiau sa se joace cu el. Inevitabil balonul ajungea în curtea şcolii, spre disperarea profesorilor. La un moment dat, a venit un domn şi ne-a luat pe toţi pe fostul aeroport al uzinei Rulmentul. Aşa a început rugby-ul pentru mine într-un cadru organizat. Rugby-ul este precum cancerul, dacă te-a atins nu mai scapi de el”, spune profesorul Soporan pentru Jurnalul Naţional

A înfiinţat primul club feroviar de rugby

Cariera de jucător a tânărului Vasile Soporan a început, în 1964, la UMT Timişoara şi a continuat la CSM Reşiţa. Timp de trei ani a evoluat şi la Precizia Săcele, formaţie cu care a obţinut promovarea în prima divizie. În 1969, Vasile Soporan pune bazele formaţiei CFR Braşov, pe care o antrenează timp de două decenii. "Împreună cu un mecanic de locomotivă şi un fost UTC-ist, am pus bazele echipei de rugby CFR Brasov. La început din joacă, apoi, de-a lungul anilor, s-a dovedit o echipă foarte bună. A fost o încercare cu mine însumi. Să văd dacă putem realiza ceva. Nu am fost ferit de probleme. Un preşedinte al sindicatului CFR era mare suporter al Rapidului Bucureşti. Practic, şi noi aparţineam de Bucureşti, dar ne jucam meciurile de pe teren propriu la Braşov. Noi nu aveam o bază sportivă şi nici susţinere financiară. Aveam doar tineri dornici de afirmare. El ne-a zis că dacă are doi copii şi nu poate să îi ţină, atunci pe unul îl sacrifica, în speţă echipa de rugby. Până la urmă nu i-a reuşit şi echipa de rugby este în viaţă şi astăzi. Nu ne-a fost uşor. Nu am avut nici un jucător, i-am luat din câmpul muncii, studenţi, elevi şi mecanici de locomotivă. Căram buturile cu tractorul, în fiecare sâmbătă, de pe un stadion pe altul, ca să ne jucăm meciurile”, îşi aduce aminte Vasile Soporan

Turnee tradiţionale în străinătate

Profitând de faptul că reprezentau CFR-ul, braşovenii conduşi de Vasile Soporan participau an de an la stagii de pregătire în străinătate. "Erau turnee la care participau echipele căilor ferate. Am fost în Germania, Cehoslovacia şi Polonia. Am întâlnit echipe precum Lokomitiv Lepzig, Dinamo Potsdam, Dynamo Berlin, Lokomotiv Dresda, Lokomotiv Ostrava sau RC Bernay. Am câştigat aproape toate turneele, fiindcă România are un rugby mult mai valoros decât aceste ţări, chiar dacă la infrastructură suntem la ani lumină de ei. Munca noastră a fost recompensată peste ani, când un ministru a introdus rugby-ul obligatoriu în căile ferate şi oraşele au început să îşi facă echipe. Noi aveam un avantaj considerabil şi am devenit prima câştigătoare a campionatului CFR”

S-a opus la două tentative de blat

În cariera de antrenor, Vasile Soporan nu a scăpat de presiunile timpului, care obligau unele echipe să asculte de directivele de la partid. "Aveam meci de baraj la Cugir. Pe atunci meciurile de fotbal se ţineau în deschiderea celor de rugby. Aşa erau cuplajele. Cugirul avea susţinere politică puternică. Au venit la mine înainte de meci şi mi-au zis să le cedez meciul în schimbul unei maşini de spălat automatică. Nu era mare lucru pentru ei. I-am refuzat politicos şi am bătut la scor a doua zi. A doua tentativă a avut loc la un baraj de menţinere în prima ligă. Jucam cu Clujul, ultimul meci. Dacă făceam egal ne salvam amândouă. La 12-12, în ultimul minut, am avut o încercare de pe zona centrală. Un fel de penalti la fotbal, dar fără portar. Jucătorul meu a şutat în corner şi a rămas scorul de pe tabelă. Eu nu am avut nici o implicare, probabil au vorbit băieţii între ei pe teren. A doua zi, federaţia a decis să repetăm barajul. Înainte de meci a venit cineva şi m-a anunţat să cedez meciul, că la anul o să promovez sigur. Nu am acceptat şi am bătut 12-3. Răzbunarea nu s-a lăsat aşteptată. Baia Mare ne-a luat 9 jucători şi, practic, ne-a retrogradat sezonul următor”.

RC Braşov- primul club de rugby privat din ţară

Despre înfiinţarea echipei RC Braşov, Vasile Soporan vorbeşte ca şi cum i s-ar fi născut încă un copil. "Era prin 1985. Ieşisem cu fiul meu în parcul din zona gării Braşov, unde evident că acum stă ridicat un mall- şi am început să ne pasăm balonul oval. Un grup de 10 copii curioşi s-a apropiat de noi şi i-am integrat într-un joc de pase. Din acea zi nu s-a mai jucat decât rugby în acel parc. După foarte puţin timp ajunsesem să am şi 75 de copii la aşa-zisele antrenamente. Atunci am decis că nu îi pot dezamăgi pe aceşti copii şi trebuie să fac demersurile necesare ca ei să practice în continuare acest sport. Nu a fost uşor. De data aceasta nu aveam nici sprijinul CFR. Primăria ne trimitea circul pe teren. Trebuia să adunăm sticlele şi gunoaiele ca să facem antrenamente. Copii mergeau pe şantier, luau var sau spărgeau cărămizile până le transformau în praf şi aşa trasau terenul de joc. Aşa, lumea ocolea terenul şi nu ne mai încurca. Fiind ai nimănui nu eram primiţi în nici un campionat. Cu ajutorul primului secretar am jucat doi ani în campionatul Bucureştiului. Apoi, câţiva ani am făcut demonstraţii de rugby în pauzele meciurilor de fotbal”

Mihai Vioreanu, descoperit de Vasile Soporan

Profesorul Soporan nu este genul de om care să se laude cu realizările sale, dar este mândru ori de câte ori foştii săi elevi îi dau un semn de viaţă. "Mihai Vioreanu s-a lansat din acel grup de copii adunaţi la RC Braşov. A ajuns la două campionate mondiale cu Naţionala României. Are peste 30 de selecţii sub tricolor şi este medic în Irlanda. Rugby-ul te ajută în viaţă. Este un sport care te face om. Foştii mei elevi, care nu au continuat rugby-ul, au ajuns medici, profesori şi directori. S-au realizat în viaţă prin educaţia primită în cadrul acestui sport de echipă”

Muncă voluntară pentru antrenament

După revoluţie, Fundaţia de Tineret Braşov a invitat Rugby Club să se antreneze la baza sportivă "Noua”, lăsată de izbelişte. "Ca să ne antrenăm pe iarbă, trebuia să cărăm roabe de zgură pentru amenajarea terenurilor de tenis. Făceam muncă voluntară în schimbul dreptului de a ne antrena. În timp, am reuşit să dau un statut juridic acestui club şi să devin primul club privat cu bază sportivă proprie, având un teren de rugby, unul de minifotbal şi patru de tenis. Mihai Vioreanu, Cristian Suciu, Marian Nistor, George Adafinei, Dănut Petrule, Adrian Cotoară sunt doar câţiva dintre internaţionalii de juniori şi seniori lansaţi în prima serie”.

Fără bilet prin Europa

Astăzi, la 25 de ani de existenţă, Rugby Club Braşov se bucură de încă 40 de copii, care frecventează constant antrenamentele conduse de Vasile Soporan. "Să ştiţi că eu de ani de zile pregătesc şi promovez rugby-ul în 7 la nivel de juniori. Acesta a devenit sport olimpic şi este disciplină la Jocurile din Brazilia, din 2016. Şi în Anglia, unde rugby-ul se predă în scoli, formatul în 7 e baza. Apoi, după terminarea junioratului se trece la variantele în 12 şi 15. De anul acesta, clubul nostru este înscris oficial în Campionatul Naţional de Rugby în 7. Nu o spun ca să mă laud, dar RC Braşov este singurul club de rugby din Europa de Est care participă pentru al 10-lea an consecutive la turneul de la Rosslin Park, din Londra. Această bază sportivă are 48 de terenuri de rugby, mai multe decât există în toată România. Am profitat de statutul de CFR-ist, chiar daca nu mai lucram acolo, şi făceam deplasările doar cu trenul. Alcătuiam foaie de drum pentru mine şi ataşam un tabel cu toţi cei 20-25 de copii. În ţară, ne cunoşteam, dar în străinătate ocupam locul oamenilor. Ieşea scandal, dar o dădeam pe lipsa de comunicare că nu cunoşteam limba. Eram săraci, nu aveam bani de bilete, abia aveam două mingi, echipamente ne dădeau echipele din străinătate, iar de mâncare îşi lua fiecare de acasă”.

Joacă rugby la 68 de ani!

Din lotul naţional actual, prin mâna lui Vasile Soporan au trecut Lemnaru şi Fercu, dar profesorul rămâne optimist că va mai lansa noi talente. "Cel mai tânăr practicant al rugby-ului de la noi are 3 ani. De când a văzut balonul oval nu se dezlipeşte de el Mă implic personal la antrenamente. Fără aceşti copii, existenţa mea ar fi inutilă. Mă bag la joc cu ei. Anul acesta am suferit o fractură de femur, dar pe propria răspundere am ales să nu mă operez, fiindcă asta însemna să îmi bage tijă. Nu am spus nimic copiilor, fiindcă una dintre regulile noastre este că nu ai voie să spui că te doare ceva. În rugby există mult mai mult fair play decât în fotbal. În vestiar, fiecare jucător reprezintă o culoare. Şapte jucători înseamnă şapte culori diferite. Fiecare ştie ce are de făcut şi nu întâmplător au ieşit campioni naţionali şcolari. Lunar, la unii chiar săptămânal, le controlez carnetele de note. Nu pot să accept să neglijeze copiii şcoala. Le-am spus de mici că nu se poate trăi din rugby, că sportul acesta nu se bucură de mare notorietate la noi în tară, dar că îi va ajuta în viaţă. Eu am mare încredere în ei şi sper că vor ajunge, măcar câţiva, să ajute România să revină acolo unde îi este locul, fiindcă momentan traversăm o perioadă neclară, iar evoluţia la campionatul mondial nu ne dă mari speranţe”, a concluzionat Vasile Soporan.