Foto: Reuters
Ne arde de tradiţii de doi lei, ne scălămbăim de bună voie, ne autoviolăm cu voioşie şi ne prefacem că ne e bine
Am auzit la "O dată-n viaţă", emisiunea de pe TVR 1, un argument solid pentru adoptarea cu entuziasm a tuturor inepţiilor pe post de tradiţie venite de peste lac. Cică din respect pentru cultura occidentală, să adoptăm şi noi sărbătorile lor, că ei ne respectă pe noi şi atunci să-i respectăm şi noi pe ei. O, da! Ne respectă pe toate părţile. Şi atunci, dacă tot ne respectă ei pe noi, doamna de la TVR 1 zice că să-i respectăm şi noi pe ei şi să le culegem tradiţiile, aplicându-le la Mioriţele noastre. Be-he-heee! Minuneişăn!
Sunt de acord. Nu ştiam io ce-i lipseşte lu' "Valentin" de februarie ca să fie fericit. Un "Halouin" veritabil, de sfârşit de octombrie, scos direct din cuptorul tradiţiilor care trec oceanu' pe bandă rulantă, din respect, nu-i aşa, pentru cultura americană, vecină şi prietenă. Da, da, da! Vreau "Halouin"! Cică au început să umble puştii îmbrăcaţi scary pe la uşile oamenilor şi le sună la clopoţel fără să ţină seama că poate în casă se află vreunul lăsat de Băsescu fără nimic în casă. Ce să facă un om normal, din înfometata Românie, când se trezeşte la uşă cu ditamai tineigării puşi pe făcut gălăgie? Soluţia număru' unu: să le dea talonul de pensie şi s-o ţină ca Moromete ("n-am, dacă
n-am, n-am, de unde să-ţi dau eu dacă n-am?"), soluţia număru' doi: să nu le dea talonul de pensie şi să-i trimită înapoi la sănătoasele lor origini, cu vestimentaţia lor tâmpită cu tot.
"Valentin" din februarie, ăla care-ţi umblă la buzunare şi ţi le deşartă prin magazine pe motiv c-aşa se vede dragostea la om, e un dobitoc. "Halouinul" din octombrie e încă şi mai cretin ca el.
Un kitsch apocaliptic acoperă călduros tradiţia românească. Ne vopsim replicile cu vorbe luate de-a gata de la alţii şi copiem ca oligofrenii tot ce ne cade-n cale; rupţi în cur, ne arde de tradiţii de doi lei, ne scălămbăim de bună-voie şi nesiliţi de nimeni, ne autoviolăm cu voioşie şi ne prefacem că ne e bine.
Dacă ne obligau să le adoptăm inepţiile lor lipsite de orice sens şi tot nu le ieşea mai bine!
Citiţi şi:
● Sărbătoare cu tematică horror
● Din bar în bar naţia serbează dovleacul
● Petreceri spooky şi popocorn din partea

Comentarii
Să vină Halouinul, inima să-mi crape!
19 comentarii

Gheorge
Mi-am adus aminte de niste vremuri mai bune.Din aproape toate punctele de vedere. Pe vremea aia, dvs. scriati un fel de cronica tv. Nu ma-nsel, nu-i asa? Mi-e dor de vremurile alea, mi-e dor si de dreptunghiul ala de ziar, cu poza dvs., in colt, dreapta, asa-i? Chiar asa, vremurile alea sa se fi sters cu totul, sa nu mai fi ramas nimic din ele, si sa nu se mai poata face nimic pentru a reinvia ...
Citeşte întreg comentariul

ILL
sa traim in continuare intr-o minciuna, sa ne satisfaca lucrurile altora,mde capra vecinului, astia suntem si din pacate tot vom fi...pacat ca obiceiurile noastre fara iz satanic dispar si infloresc aceste mizerii de traditii...fratilor usa incepe a se inchide, treziti-va si intorceti-va fetele catre lumina, nu ce-a de la capul tunelui, ca aceea este efemera, ci cea a divinitati....o zi buna ...
Citeşte întreg comentariul

raluca
Nu inteleg care-i problema? nu e vorba ca adoptam..ca idolatrizam alte natii. e un prilej de buna dispozitie si atat.si de cand,ma rog, suntem asa nationalisti? pleaca mii de tineri din tara pentru ca nu mai suporta mentalitatea si nivelul de trai si noi ne plangem de o "sarbatoare" imprumutata? si kitch nu sunt si mascatii de la anul nou, daca e s-o luam asa?sau aia sunt autentici?sa ...
Citeşte întreg comentariul

Gabriel
CUM PUTEM SA LUAM DE LA STRAINI NUMAI CE E RAU SI SPURCAT INAINTEA LUI DUMNEZEU? DE CE NU LUAM CIVILIZATIA SI FAPTUL CA EI NU TRAIESC CU 200 DE EURO PE LUNA IN SARACIE SI IN MANELISM? PANA CAND ROMANIA NU SE VA INTOARCE LA DUMNEZEU NU VOR SCAPA DE ACESTE BLESTEME PE CARE SI LE AU ATRAS CAND SI AU UCIS CONDUCATORUL!(chiar daca nu eram sustinatorul lui ceausescu,el era conducatorul romaniei la ora ...
Citeşte întreg comentariul

papagigli
"Noi nu ne vindem tara!" Mai frumos era cu 26 ianuarie, 1 mai si 23 august. Alea nu erau horror. Eram toti in mars discilinat, imbracati tovaraseste, tunsi regulsmentar si cu zimbete largi, desenate. Vai de voi!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute îşi apără titlul mondial în faţa lui Froch. Confruntarea a început. Urmăreşte meciul live pe jurnalul.ro
UPDATE 02.12 Lucian Bute a intrat în ring.
Lucian Bute îşi va apăra pentru a zecea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită