Sesiune parlamentară extraordinară. Vremuri grele au întrerupt vacanţa aleşilor

Cu cheliile albăstrite de lumina soarelui ce trece prin cupola sălii de plen, parlamentarii, după o vacanţă întreruptă, îşi ocupă alene locurile. Cristian Ţopescu îşi scoate un ziar. Şedinţa trebuia să înceapă la ora 13, însă deputaţii şi senatorii n-ar fi fost români dacă ar fi fost punctuali. Vasile Blaga e deja la prezidiu, apare şi Mircea Geoană, iar cei doi politicieni se pupă. La 13:10 intră în sală premierul.

"Propun ca pe 24 ianuarie să devină o regulă pentru preşedinţi să vină să vorbească în Parlament despre starea naţiunii", spune, de la tribună, Mircea Geoană. Printre bănci, parlamentarii se plimbă ca nişte elevi neastâmpăraţi: îşi strâng mâinile, se înghiontesc, se pupă, râd şi povestesc. Unii îşi desfac plicurile cu felicitări şi urări pentru sărbătorile de iarnă care au trecut. Alţii citesc un pliant, o ştire, o carte.

Ia cuvântul premierul, care anunţă, pentru cei care poate au ajuns din întâmplare acolo, că a venit "pentru sesiunea extraordinară a Parlamentului". Invocă vremurile grele din ţară, Europa, lume şi criza care afectează viaţa a miliarde de oameni şi care nu se ştie când se va termina. Nimeni nu pare însă interesat de istoria crizei; Năstase vorbeşte cu Mitrea, Cristian Ţopescu citeşte alt ziar. "Aştepţi să vină furtuna", "să se prăbuşească casa peste noi", "România să se scufunde", "să punem România pe roate"… Emil Boc nu s-a hotărât ce metaforă să folosească şi, rând pe rând, ţara e în aceeaşi frază şi vapor şi căruţă. Dacă parlamentarii nu şi-au dat seama încă, primul ministru le mai spune o dată: "Suntem încă în plină criză economică". Colegii lui nu mai rezistă: se plimbă printre bănci, vorbesc la telefon, dau mesaje. Lui Mitrea i-e cald şi-şi face vânt cu un pliant, Crin râde cu Nicolaescu. "Putea România să reziste cu atâţia bugetari"… din sală se aude un firav "Demisia!", se stârneşte rumoare, dar Emil Boc, impasibil, îşi spune discursul mai departe. "Vă propun pentru 2012 un pact pentru stabilitate economică şi politică". În sală se fluieră, la balcoane, un public blazat şi cuminte, organizat, ţine nişte foi A4 printate cu acelaşi font, pe care scrie: "Nu vreau să trăiesc în ţara ajutoarelor sociale date leneşilor"; "Vrem locuri de muncă, nu ajutoare sociale". Premierul face distincţii lingvistice între "confruntare" şi "competiţie" şi crede că: "trebuie să lăsăm deoparte ura". Se strigă iar "demisia". Mircea Diaconu iese şi el la plimbare. La fel, Silviu Prigoană.

Când Victor Ponta urcă la tribună, rumoarea se potoleşte. Le reproşează celor de la putere că au suspendat regulile democraţiei, prin recurgerea la angajarea răspunderii, şi blamează traseismul politic. Cristian Ţopescu a trecut la cărţi. Miron Mitrea îşi aranjează freza. Doar Emil Boc pare să asculte atent. În Grecia au fost mişcări de stradă şi primul ministru şi-a dat demisia, în Italia la fel, ca şi în Spania, spune Ponta. "Şi în România ar trebui să se aplice regulile bunului simţ". Aplauze. Huiduieli.

Crin Antonescu mărturiseşte sincer: "Nu am cerut această sesiune extraordinară pentru că ne-ar fi fost dor de dumneavoastră, cei de la putere!" soluţia pe care o propune – alegeri anticipate, îi aduce huiduieli de la balcon. Cristian Ţopescu a lăst cartea şi, cu capul sprijinit într-o mână, ascultă atent. "Jos Băsescu!", strigă cineva. De la balcon cad fluturaşi. "471 -> 300, fără revizuirea Constituţiei", scrie pe bileţele, aluzie la numărul de parlamentari.

Vorbeşte Kelemen Hunor despre restabilirea încrederii oamenilor în instituţii, apoi spre tribună se îndreaptă Gabriel Oprea. Membrii PNL părăsesc sala. Cu o excepţie: Cristian Ţopescu. Vorbeşte Varujan Pambuccian, care şi-a lăsat plete, iar PNL-ul se întoarce. Cristian Ţopescu se ridică, se duce şi strânge mâna Elenei Udrea şi pe-a lui Gabriel Oprea, apoi îşi scoate căciula, îşi strânge ziarele şi dispare.

În balconul dedicat publicului, presa nu are acces. Pe un scaun, cineva din public a abandonat o hârtie pe care scrie cu cariocă portocalie: "2012 portocaliu - 100% ok". Totuşi, o doamnă care păzeşte uşa îmi dă voie să-i scot pe oameni afară, dacă vreau să le pun întrebări. Fosta profesoară de chimie, în vârstă de 66 de ani, care a venit cu soţul să asiste la şedinţă, îmi mărturiseşte că niciodată în clasa ei nu a fost atâta rumoare şi dezordine ca azi în Parlament.