Ţiganul român "Batman" din Mangalia, faţă în faţă cu Holocaustul: "Dacă l-aş avea pe Hitler în faţă, nu i-aş zice nimic. I-aş face"

În dimineaţa plină de soare a zilei de toamnă strigătele unui puşti blond ochelarist tulbură liniştea centrului de tineret aflat într-o pădure din regiunea Hanovra, Germania. "Batman, Batman, komm hier" (n.r. – vino aici). De după un copac apare un tânăr negricios, îmbrăcat cu o geacă de piele şi cu trei capete mai mare decât micul german care-şi zice Harry Potter. Mai mulţi puşti blonzi îl strigă pe Florin "Batman", rugându-l în germană şi în engleză să le mai fabrice o poveste. "Das iz prinţes. Aşa. Şi tu stay here şi cutare. Aşa", îi învârte  Florin pe micii eroi blonzi, după un scenariu limpede ca lumina zilei în capul lui. Florin e un ţigan de 20 de ani din Mangalia. Şi-a cunoscut tovarăşii de joacă cu o zi în urmă şi, deşi le vorbeşte stâlcit în trei limbi şi face glume pe care doar el le înţelege, puştii îl adoră.

"Batman" a zburat acum pentru prima oară cu avionul. Tot pentru prima oară a ieşit din ţară şi a venit la Hanovra pentru a vizita un lagăr de concentrare unde aproape 2.000 de romi au murit în timpul celui de-al doilea război mondial. Florin e unul din cei patru romi aleşi de organizaţia Policy Center for Roma and Minorities să cunoască mai multe despre Holocaust şi să vadă cu ochii lui bucăţi de istorie de care a auzit vag acasă sau la televizor. "Ţiganilor le-a fost ruşine. Celor care au fost duşi la Bug şi-au supravieţuit le-a fost şi le este ruşine că au fost trataţi astfel de «gagii», că au îndurat aşa foame, aşa mizerie. De-asta nu povestesc nimănui sau prea puţin despre «samudaripen», cum spunem noi genocidului romilor", explică Adrian Furtună, coordonatorul proiectului în care alături de  romi au fost invitaţi şi români, moldoveni, ucraineni, spanioli şi germani.

La centrul de tineret din Gailhof, Florin învârte câteva fete de liceu din Hanovra şi le învaţă cum să danseze ţigăneşte. Le-a cântat şi câteva me­lo­dii de-acasă, din locul unde totul se în­vârte în jurul zilei de azi, unde po­vestea unor ţigani ucişi în lagărul din Bergen Belsen, la 20 de kilometride Hanovra, n-a ajuns niciodată. Din locul unde grija pentru trei fraţi şi frica de a spera că vei ajunge avocat după ce ai terminat Liceul Econo­mic nu mai lasă loc de prea multe.

Întâi şi întâi, Florin a văzut nişte ziduri gri. Şi multe luminişuri pitite în pădure. Astfel l-a întâmpinat lagărul Bergen Belsen. Dacă întrebi locuitorii din sa­te­le perfect aliniate din împrejurimi, pu­ţini sunt cei care ştiu că acolo au mu­rit aproximativ 250.000 de oa­meni: evrei, ţigani, homosexuali, pri­zo­­nieri de război. Oamenii au murit la Ber­gen Belsen de foame, din cauza aglo­meraţiei, a mizeriei, a brutalităţii gra­tuite.

"Batman" ştie engleză şi a ascultat cu interes toate explicaţiile ghidului german, Bernd Gafe-Ulke, când povestea de oameni care frângeau degetele celor morţi să vadă dacă n-au în încleştare vreo bucată de pâine, de cei care aşteptau să cadă câteva picături de supă din cazanul în care li se aducea o zeamă lungă, doar ca să poată linge de pe jos. La Bergen Bel­sen au murit, oficial, în jur de 2.000 de ţigani. Numărul exact nu e cunoscut pentru că listele de transport au fost arse înainte de venirea aliaţilor. "40% din cei ce au murit la Bergen Belsen sunt neidentificaţi. Se mai pot vedea aici doar fundaţiile clădirilor în care erau ţinuţi oamenii, pentru că, după eliberare, totul a fost ars. Era un focar de boli. Într-un loc ce putea adăposti 20.000 de oameni, spre sfârşitul războiului, au fost ţinuţi şi 70.000", dă câteva cifre ghidul.

Apoi sunt fotografiile. Şi filmele la care accesul copiilor sub 14 ani e in­ter­zis. Figuri descărnate, soldaţi că­rând cadavre, munţi de corpuri dez­bră­cate şi desfigurate de foame, copii cu feţe de bătrâni, o mamă cu un copil în braţe plângând un altul mort. Tone de moarte indecentă peste tot. Florin se uită de aproape la fiecare fotografie şi mintea lui face poveşti. Numai că nu mai sunt poveşti pentru copii. Vede oameni în ochii cărora nu mai ci­teşte decât foame, frig, disperare, vede morţi târâţi de soldaţi fără urmă de emoţie la o groapă comună, gardieni zâmbitori, pe­tre­când la câţiva metri de suferinţa inumană a altor fiinţe. "Nici în cel mai urât coşmar al meu nu mi-am putut imagina aşa ceva. M-a şocat privirea ştearsă a gărzilor SS care cărau corpuri ca şi cum era ceva normal. Aruncau oamenii morţi la groapă de parcă erau păpuşi stricate de care nu mai avea nimeni nevoie. Vezi şi nu-ţi vine să crezi", recunoaşte Florin.

Filmele sunt şi ele şocante. Din arhiva secretă a trupelor britanice sunt arătate secvenţe cu oameni plângând când primesc un blid de mâncare de la eliberatori, stafii vii mergând fără sens, foame pură, frică pură. "Aici te simţi nedreptăţit ca fiinţă umană. Cum a fost posibil?", repetă Florin întrebarea pe care majoritatea supravieţuitorilor, romi sau evrei, o repetă la nesfârşit în mărturiile lor. "Voiau întâi să ne facă să uităm că suntem oameni. Ne luau speranţa, apoi dinţii de aur, dacă aveai nenorocul să ai, şi apoi viaţa", mărturiseşte un supravieţuitor rom într-un interviu.

"Un nonsens. Cum să iei oameni nevinovaţi, să-i izolezi şi să-i omori?", nu pricepe Florin. Bernd Gafe-Ulke explică tinerilor vizitatori, ţigani şi nu numai, că naziştilor le-a venit treptat ideea să extermine şi romii. "Au vrut întâi să-i separe de restul societăţii, apoi au dat legi prin care era interzisă «contaminarea» germanilor cu rasele impure. Una din legi vorbea chiar de combaterea «plăgii ţigăneşti» (1938)", adaugă ghidul.

"N-am ascuns niciodată că sunt ţigan. Am prieteni români în marea majoritate şi doar privirile unora pe stradă mă fac să mă simt ciudat. Când aud cum suntem înjuraţi la televizor, pe Internet, mă gândesc cum să facem să ridicăm imaginea etniei. Să ne facem o identitate clară, să evoluăm. Fiecare popor a evoluat. De exemplu, nomadismul e depăşit. Nu mai poţi merge peste alţii să le încalci legile. Dar nici ceilalţi nu trebuie să ne judece la pachet", crede Florin. A auzit de ărepatrierile" din Franţa, de curentul tot mai accentuat împotriva ţiganilor şi cum sunt găsiţi vinovaţi pentru tot ce se întâmplă rău. "Sărăcia şi izolarea ţiganilor sunt şi ele un fel de samudaripen. Unul cu mănuşi. Din ce-am aflat până acum, cu criza şi restul problemelor, situaţia nu e mult diferită de cea dinainte de război. Dacă nu reacţionăm, Holocaustul se poate întâmpla din nou", spune Florin. Şi  atunci să fi Batman, nu-ţi va mai folosi la nimic.