Arhiva
Sanatatea familiei.
Vineri, 10 februarie 2012
SHOP

Coplată zero pentru medicamentele de pe listele C

Autor: GINA MATEI
2 iulie 2010
Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănă­tate, a precizat că pentru medicamentele de pe listele C, respectiv cele care cuprind programele naţionale, bolile rare, tratamentele post transplant, coplata este zero.

Totodată, acesta a precizat că numărul medicamentelor compensate cu 90% (lista A) s-a triplat, iar al celor compensate cu 50% (lista B) s-a dublat.

Astfel, 25% dintre medicamentele de pe listele A şi B vor avea o rată medie de creştere a coplăţii între 15 şi 20%.

De asemenea, în cazul în care bolnavii vor dori să-şi păstreze aceeaţi schemă de rată unică şi după introducerea noului sistem de compensare, ei ar putea plăti până la maximum 15% mai mult decât plăteau până acum.

"În­ce­pând din 1 iulie, pacienţii vor merge la medic pentru a re­con­fi­gura schema terapeutică. Me­dicul va explica bolnavului că pentru boala lui există mai multe me­dicamente cu acelaşi efect tera­peutic. În cazul în care bolnavul va opta pentru un medicament mai scump, atunci el va plăti contra­valoarea acestuia", a mai adăugat Duţă.

Toate aceste precizări infirmă informaţiile transmise de aso­ciaţiile de pacienţi conform cărora, potrivit unui calculator al contribuţiei personale a fiecărui pacient, disponibil pe site-ul CNAS, la unele medicamente gratuite din programele de hepatită, diabet, HIV/SIDA sau transplant se aplică coplata.

Taguri asociate:     viaţă sănătoasă
Comentarii
Coplată zero pentru medicamentele de pe listele C
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi Un român din Coventry care a rămas fără loc de muncă s-a pus la vânzare pe eBay, pentru ... Citește articolul
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de tramvai
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de tramvai Vutescu Mihai Radu murea nevinovat intr-un accident de motocicleta, la sfarsitul lunii iunie 2011, ... Citește articolul
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea ... Citește articolul
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă Prima Doamnă a SUA Michelle Obama l-a invitat pe Jimmy Fallon la Casa Albă pentru o competiţie de ... Citește articolul
Funeriu, angajat consilier prezidenţial
Funeriu, angajat consilier prezidenţial Fostul ministru al Educatiei, Daniel Funeriu, a fost propus pentru functia de consilier ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE