În mod normal, sistemul nostru digestiv conţine gaze. Ele provin fie din aerul înghiţit, fie mai ales prin procesele complexe datorate digestiei şi se elimină prin cavitatea bucală, prin eructaţie sau prin anus (flatulenţă). Dacă nu se elimină eficient sau sunt în cantitate prea mare, produc balonare sau meteorism.
Acesta poate fi o simplă senzaţie sau poate deveni evident, prin distensia abdominală. Balonarea se însoţeşte de durere sau crampe abdominale şi emisii de gaze, care pot fi involuntare sau voluntare şi care ameliorează simptomele. Trei-patru eructaţii după masă sau 10-15 emisii de flatus pe zi sunt considerate normale, dar depind foarte mult de factorii individuali şi de regimul alimentar adoptat. Înghiţirea aerului se produce mai ales când mâncăm grăbit sau din cauza unor probleme dentare sau digestive (refluxul gastro-esofagian sau ulcer).
Cea mai mare parte a gazelor e generată însă în colon, ca urmare a proceselor fermentative desfăşurate de flora bacteriană asupra polizaharidelor. Cu cât acestea vor fi în cantitate mai mare în colon sau vor sta aici mai mult timp, cu atât cantitatea de gaze rezultată va fi mai mare. Ele se găsesc mai ales în alimentele care conţin cantităţi mari de fibre, în principiu foarte sănătoase, cum ar fi legumele, cerealele, unele fructe. De exemplu, cerealele (grâu, secară, porumb, orez), ca şi cartoful, conţin amidon, a cărui digestie se face diferenţiat. Amidonul din orez, de pildă, se absoarbe cel mai uşor şi, deci, va produce mai puţine gaze, pe când cel din grâu, în special cel integral, mai dificil. Multe legume (fasole, mazăre, linte, varză, conopidă, broccoli) conţin rafinoză, un trizaharid care poate fi numai parţial digerat în organismul uman, astfel că ajung în cantitate mai mare în colon. Dintre fructe, merele, perele, piersicile, strugurii, stafidele, bananele produc dificultăţi asemănătoare. Lactoza din produsele lactate este digerată mai greu de anumite persoane şi produce fermentaţie. De asemenea, îndulcitorii artificiali (sorbitol, manitol) care nu se absorb ajung integral în colon. La unele persoane, pur şi simplu flora intestinală e mai abundentă sau mai activă. Pe de altă parte, toate maladiile cu tulburări de absorbţie şi digestie, boli pancreatice sau hepato-biliare se însoţesc de gaze, ca şi afecţiunile intestinale: colonul spastic, colita ulceroasă, diverticuloza, bolile inflamatorii ale intestinului. Constipaţia cronică, tratamentul cu antibiotice, abuzul de laxative se însoţesc de aceleaşi simptome.
Nu este nevoie şi nici nu e indicat să excludeţi vegetalele din alimentaţia dvs., ci să le adaptaţi organismului dvs. Fibrele alimentare sunt importante în controlul glicemiei şi colesterolului, având un rol protector în bolile cardiovasculare sau de colon. Renunţaţi pentru câteva săptămâni la ele, apoi introduceţi-le treptat, în cantităţi mici la început, adaptând regimul în funcţie de toleranţă. Mâncaţi mese mici, mestecând în linişte, fără să beţi apă în timpul meselor. Evitaţi mâncărurile grase, prăjite, deoarece acestea încetinesc digestia.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea
Lucian Bute a pierdut meciul în faţa lui Carl Froch. El a fost învins în repriza ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

