Implantul cohlear
26 mai 2009
Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional
Persoanele lipsite total de auz au o şansă: implantul cohlear. Rezultate spectaculoase sunt consemnate la copiii până la vârsta de patru ani. Totuşi, acest tip de implant nu este restricţionat de vârstă.
"Implantul cohlear este singura modalitate de reabilitare auditivă pentru toate persoanele diagnosticate cu hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă, profundă şi cofoză (pierdere totală de auz). Sunt persoane care nu au limbaj dezvoltat, nu au inteligibilitate şi pe care nici cele mai puternice proteze auditive clasice nu le pot ajuta. Efecte spectaculoase într-un termen relativ scurt se înregistrează în mod special la copiii cu vârste de până la 3-4 ani, la care abilitarea vorbirii se realizează mult mai uşor (circa un an)", spune Mihaela Ionescu, executive manager Clinica Audio Optica.
În colaborare cu producătorul Advanced Bionics (USA), Audio Optica pune la dispoziţie o echipă pluridisciplinară: chirurgi ORL, audiologi, bioingineri, psihologi, fizicieni, foniatri, logopezi. Astfel, a obţinut, în final, după ani de muncă, o persoană integrată deplin social şi profesional. Pe tot parcursul procesului de implant cohlear, echipa este în contact permanent cu pacientul şi familia acestuia. Deoarece în procesul de implant (care poate dura de la 1 la 3 ani) reabilitarea prin logopedie, fitting şi evaluarea psihologică periodică sunt esenţiale. Altfel intervenţia chirurgicală nu-şi atinge scopul.
Un dispozitiv pentru implantul cohlear reprezintă o proteză semi-implantabilă chirurgical, formată dintr-o parte implantabilă (portelectrod) şi o componentă externă (un audioprocesor purtat ca o proteză auditivă retroauriculară şi o antenă ataşabilă prin efect magnetic de partea implantabilă).
Diferenţa principală între aparatele auditive convenţionale şi implantul cohlear constă în faptul că acesta redă auzul pacientului indiferent de nivelul şi tipul de surditate instalate, întrucât stimulează direct nervul auditiv.
Este obligatoriu ca, înainte de intervenţia chirurgicală, persoana supusă procesului de implant să poarte minimum 6 luni aparate auditive clasice, pentru a elimina posibilitatea ca afecţiuni neuro-psihice sau autismul să poată deveni ulterior piedici în obţinerea rezultatelor preconizate prin implantare cohleară, dar şi pentru a se observa reacţiile pacientului la contactul cu mediul sonor, adesea readaptarea făcându-se cu adevărate şocuri psihologice.
Eliminarea oricărui risc în privinţa reuşitei implantului cohlear presupune o serie de teste şi analize. Cercetările efectuate şi experienţa clinică arată că riscurile asociate intervenţiei chirurgicale sunt minime, comparativ cu alte intervenţii de rutină la nivelul urechii medii, intervenţia chirurgicală presupunând existenţa unui bloc operator cu dotare complexă.
Procesul de reabilitare auditivă este unul de durată, care necesită o implicare din partea echipei de implant şi a familiei.
Clinica Audio Optica oferă toate serviciile pentru diagnosticarea aprofundată şi evaluarea gradului de surditate, protezare auditivă sau, în cazurile pierderilor totale de auz - implantul cohlear. În fiecare an, în România se nasc aproximativ 100 de copii condamnaţi la surzenie.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ...
Citește articolul
"Nu suntem ruşi împuţiţi, cum ne zice primarul". Revolta ucrainienilor din Timiş
În comuna Victor Vlad Delamarina trăiesc peste 1.500 de etnici ucrainieni, cea mai mare ...
Citește articolul
“Cred că important în actorie e să ai mereu conştiinţa lucrului făcut cu credinţă, cu dăruire. Şi poate că ar trebui să fiu mai puţin îngăduitoare cu cei ce nu înţeleg sau nu respectă această strădanie”
Una dintre cele mai apreciate actriţe autohtone şi nu numai, Medeea Marinescu împlineşte ...
Citește articolul
“Una dintre datoriile noastre, ca oameni, este să fim fericiţi şi să-i facem fericiţi şi pe ceilalţi”
Cântăreţ, actor, compozitor şi instrumentist mexican, provine dintr-o familie de artişti, iar ...
Citește articolul
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an
Clădirea Tower Center Internaţional, controlată de grupul Avrig 35 şi neocupată de peste trei ani, ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana.
Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

