Foto: iStockPhoto
Baia în piscină, la ştrand, dar chiar şi în mare poate fi urmată de conjunctivită, o infecţie a ochiului extrem de periculoasă dacă nu este tratată corespunzător. Şi, atenţie, în ultimele zile, a crescut numărul persoanelor care au nevoie de îngrijire medicală pentru că au făcut conjunctivită.
Conjunctivita este inflamaţia membranei transparente care acoperă interiorul pleoapelor şi suprafaţa ochiului. Este o afecţiune răspândită, reprezentând aproximativ 30% din totalul consultaţiilor oftalmologice. Este extrem de contagioasă, frecventă mai ales în rândul copiilor, care nu respectă întotdeauna regulile de igienă, dar şi al adulţilor, mai ales al celor care prezintă sindromul ochilor uscaţi.
În general, se transmite prin atingerea suprafeţelor contaminate sau prin contact direct, fiind răspândită în colectivităţi, şcoli, dar vara se asociază foarte des cu înotul în ape contaminate, râuri, lacuri, mare, dar şi în piscine sau în ştranduri. Aceste conjunctivite pot fi virale, produse mai ales de adenovirusuri, sau microbiene, cauzate îndeosebi de diferite tulpini de streptococi şi stafilococi.
După o perioadă de incubaţie de câteva zile, ochiul devine roşu, din cauza inflamaţiei capilarele (micile vase ale conjunctivei) devin proeminente şi se instalează o senzaţie de mâncărime, disconfort, jenă, arsură. Întâi, durerea şi roşeaţa apar la unul dintre ochi, pentru a se extinde rapid şi la celălalt.
Ulterior, apar edemul pleoapelor sau chiar al ochilor şi o secreţie, care în cazul conjunctivitelor virale este apoasă, clară, însoţită de o lăcrimare abundentă, iar în cazul celor bacteriene este groasă, lipicioasă, galbenă sau verzuie, cu tendinţa de a cuprinde şi aglutina genele.
În cazurile severe, complicate, cu afectarea corneei, mai pot apărea fotofobia, senzaţia de corp străin şi chiar afectarea vederii. În conjunctivitele virale, se observă şi o mărire a ganglionilor situaţi în faţa urechii. Manifestările sunt mai intense în primele trei-cinci zile, pentru ca să se amelioreze treptat în circa două-trei săptămâni. Bolnavul este foarte contagios cu precădere în prima săptămână de la declanşarea simptomelor.
OCHELARI DE ÎNOT
Pentru prevenire, mai ales în cazul copiilor, este indicată purtarea ochelarilor speciali în timpul înotului. După ce ieşiţi din apă faceţi un duş şi spălaţi atent faţa şi mâinile. Nu folosiţi în comun prosoape, articole de igienă sau cosmetice.
Dacă observaţi o persoană cu manifestări de conjunctivită evitaţi apropierea. Schimbaţi des faţa de pernă şi demachiaţi-vă amănunţit la sfârşitul zilei. Spălaţi-vă pe mâini cât mai des în timpul zilei şi evitaţi să duceţi mâna la ochi. Dacă boala s-a declanşat, nu atingeţi ochiul bolnav şi prezentaţi-vă la un consult oftalmologic.
În timpul tratamentului, evitaţi folosirea lentilelor de contact. Sticluţele cu picături de ochi trebuie folosite individual. De trei-patru ori pe zi puneţi comprese calde pe ochi (folosiţi comprese sterile pe care le înmuiaţi în apă fiartă şi răcită până la temperatura pe care o suportaţi). Acestea scad durerea şi inflamaţia.
Conjunctivitele bacteriene beneficiază de tratament local antibiotic specific, dar şi în cazul celor virale se poate prescrie un tratament care să uşureze simptomele. Consultul este important pentru a urmări evoluţia bolii şi surprinde eventualele complicaţii.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Citeşte şi
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea
Lucian Bute a pierdut meciul în faţa lui Carl Froch. El a fost învins în repriza ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită