Arhiva
Sanatatea familiei.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Salvăm planeta dacă facem mai puţini copii

6 august 2009
Într-o bună zi, pe chinezi n-o să-i mai încapă, la propriu, Pământul
 Foto: REUTERS 

Oamenii de ştiinţă dau o soluţie "radicală" celor care sunt în căutarea unor mijloace eficiente, prin care să reducă emisiile de carbon din atmosferă, pentru a salva planeta de încălzirea globală: să sfătuiască lumea să facă mai puţini copii.



Ideea destul de controversată lansată de unii cercetători ar putea avea totuşi un impact pozitiv asupra mediului, pe termen lung, după cum susţin apărătorii acesteia. Un studiu de statistică realizat de specialiştii americani de la Universitatea din Oregon, citat de LiveScience.com, a dus la concluzia că naşterea unui al doilea copil într-o familie măreşte de aproximativ 20 de ori emisiile de carbon şi, implicit, impactul gazelor cu efect de seră asupra planetei, în ciuda oricăror metode de protecţie a mediului folosite de un om, cum ar fi maşinile cu combustibili ecologici, reciclarea deşeurilor sau folosirea unor surse de energie cât mai eficiente şi mai puţin dăunătoare pentru mediu. "În dezbaterile privind schimbările climatice avem tendinţa să ne concentrăm asupra studierii emisiilor de carbon ale unei persoane de-a lungul vieţii sale", a explicat Paul Murtaugh, unul din membrii echipei care a realizat studiul.

"Acestea sunt probleme foarte importante şi este esenţial să fie luate în considerare", a mai spus el, precizând că "o provocare importantă, ce se adaugă acum la studiile făcute de oamenii de ştiinţă, este creşterea continuă a populaţiei globului, care are ca efect creşterea consumului global de resurse naturale".

REPRODUCERE EXPONENŢIALĂ

Când se naşte un copil, trebuie avut în vedere că este posibil ca el să dea naştere la mai mult de un descendent, iar aceşti descendenţi să dea naştere de asemenea, fiecare dintre ei, la mai mult de un descendent. Astfel, populaţia globului s-ar putea înmulţi exponenţial. Cele mai evidente exemple în acest sens sunt China şi India. Specialiştii americani au făcut un calcul asupra impactului asupra mediului, pe care îl are naşterea unui copil în Statele Unite: aproximativ 9.441 de tone metrice (sistem american şi britanic de măsură) de dioxid de carbon în plus faţă de "moştenirea" lăsată de unul dintre părinţii lui şi de 5,7 ori, în medie, mai multe emisii de gaze cu efect de seră, de-a lungul duratei normale a unei vieţi de om. La toate acestea se adaugă creşterea cantităţiilor de deşeuri produse prin activităţile umane, precum şi creşterea consumului de apă.

ALŢI VINOVAŢI

Studii recente au arătat că şi divorţul sau obezitatea au impact nefast asupra mediului. Divorţul, pentru că, odată despărţit, cuplul nu mai foloseşte în comun resursele de energie şi apă, dublând consumul acestora, fiecare dintre cei doi soţi mutându-se într-un domiciliu separat. Obezitatea este, de asemenea, nefastă pentru mediu, deoarece procesarea industrială a hranei s-a dovedit a fi unul din principalii factori ai încălzirii globale.

Impact diferit de la ţară la ţară
Impactul reproducerii umane asupra mediului variază de la ţară la ţară. În timp ce anumite ţări în curs de dezvoltare au o rată crescută a natalităţii, fiind mai dens populate decât ţările dezvoltat, impactul primului grup de ţări în ecuaţia globală a emisiilor de carbon în atmosferă este mai redus decât cel din cel de-al doilea grup, deoarece populaţia din ţările cu nivel scăzut de trai are o rată mare a mortalităţii, iar consumul este redus. Asta, deocamdată, deoarece într-un viitor destul de apropiat ecuaţia ar putea fi inversată tocmai de ţările în curs de dezvoltare, cum este China, de pildă, care face paşi rapizi către bunăstare, iar populaţia sa, cea mai mare de pe glob, măreşte consumul pe zi ce trece. "În prezent, China şi India cresc în mod constant emisiile de carbon şi îşi dezvoltă industria. La fel vor face şi alte ţări în curs de dezvoltare, pentru că vor să aibă standarde tot mai ridicate de viaţă", e concluzia lui Murtaugh.

"În prezent, China şi India cresc în mod constant emisiile de carbon şi îşi dezvoltă industria. La fel vor face şi alte ţări în curs de dezvoltare, pentru că vor să aibă standarde tot mai ridicate de viaţă"
Paul Murtaugh - Universitatea din Oregon

Taguri asociate:     viaţă sănătoasă
Comentarii
Salvăm planeta dacă facem mai puţini copii
15 comentarii
Larurentiu
astia nu sunt oameni de stiinta, sunt niste imbecili platiti sa rada populartia si sa traiasca doar bogatasii pe seama unei maini de slavi care sa ii slujeasca
07/08/2009 17:11:55 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
un trecator
In primul rand ar fi trebuit sa citeasca si sa aplice acest lucru mamele "savantilor" care au ajuns la aceasta concluzie.Cati oameni folosesc aceste surse de poluare ?
Cati oameni isi permit sa se plimbe cu avionul in lumea intreaga?Posibil doar 30-35%.
07/08/2009 17:09:04 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Roc
:)) Ce le mai fata mintea! Prostii ca asta n-am mai auzit de mult.
06/08/2009 22:55:10 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
bbogdan
daca toti savantii astia ar avea frica de Dumnezeu nu ar mai emite astfel de gogosi
06/08/2009 20:38:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
ayahuasca
Un simplu calcul matematic arata ca limitarea la un singur copil pe familie ar injumatati populatia globului in numai 75 de ani!
Ar fi cea mai inteligenta si responsabila (insa imorala poate) metoda in acest sens din partea noastra cei de la baza piramidei. In acest fel, asa zisii illuminati, cei din varful piramidei nu vor mai apela la razboaie, pandemii sau vaccinari.
Bineinteles ... Citeşte întreg comentariul
06/08/2009 20:29:38 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Festivalul de la Cannes, văzut de Eugenia Vodă. Poluînd paradisul - Roşia Marină
Festivalul de la Cannes, văzut de Eugenia Vodă. Poluînd paradisul - Roşia Marină Palmaresul oficial al Cannes-ului, anunţat duminică seara, va apărea în ediţia tipărită de ... Citește articolul
Eurovision 2012, jumătatea plină a paharului!
Eurovision 2012, jumătatea plină a paharului! Deşi, în premieră, România a fost cotată de casele de pariuri ca fiind una dintre ... Citește articolul
Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele
Goethe şi Caragiale în Sibiul de trei stele Sibiul, cotat cu trei stele în Ghidul Verde Michelin pentru România, a devenit tot mai ... Citește articolul
Seriale noi la Euforia TV
Seriale noi la Euforia TV Vara aceasta Euforia TV vă propune o ofertă bogată de seriale. Seriale drama de succes ... Citește articolul
300 de evenimente la Salonul Bookfest 2012
300 de evenimente la Salonul Bookfest 2012 Miercuri, începe la Bucureşti Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2012. Evenimantul ... Citește articolul
imopedia.ro
Teren in Militari

Suprafata teren: 160 mp

249,00 EU/mp

Apartament in Dorobanti

garsoniera

Suprafata utila: 37 mp

78.900 EU

PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul