Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În toamna anului 1989, pentru omul de rând părea că erau condiţii reale pentru ca elitele partidului-stat să îl răstoarne pe dictatorul Nicolae Ceauşescu de la putere. În ciuda faptului că se schimbaseră multe în regimurile comuniste est-europene, membrii conducerii de partid şi de stat au lăsat Congresul al XIV-lea al PCR să decidă. Şi acesta l-a reales pe Ceauşescu în funcţia de Secretar General. Nemulţumirea populaţiei a atins cote maxime.
Românii se aşteptau la o schimbare în acea toamnă deoarece, o dată cu venirea la conducerea Uniunii Sovietice a lui Mihail Gorbaciov în 1985, statele din cadrul Tratatului de la Varşovia începuseră să se pregătească de o viaţă politică democratică, demers care a şi dus la prăbuşirea comunismului după patru ani. Deja în 1989, în Ungaria fusese acceptată ideea pluralităţii politice, în Polonia liderii sindicatului liber Solidaritatea preluaseră puterea, în Cehoslovacia fusese abolit rolul conducător al partidului comunist, în Bulgaria conducerea fusese preluată de o grupare reformistă, în China se desfăşura mişcarea prodemocratică a studenţilor din Piaţa Tiananmen (înăbuşită în sânge în iunie), în Germania de Est fusese dărâmat Zidul Berlinului.
FOCUL MOCNEŞTE
Numai România părea încremenită în timp. Nicolae Ceauşescu nu era dispus să renunţe la putere şi Congresul de la 20-24 noiembrie 1989 a fost perceput drept încă o mascaradă a regimului. În ţară focul mocnea. Prin intermediul posturilor de televiziune iugoslave, ungare, bulgăreşti şi ruseşti, precum şi de la postul de radio Europa Liberă, românii aflaseră despre transformările prin care trecea Europa Centrală şi de Est. În plus, politica economică a lui Ceauşescu (inclusiv proiectele de construcţii faraonice şi un regim de austeritate menit să permită României să-şi plătească datoria externă) era considerată responsabilă pentru penuria extinsă din ţară; în paralel cu creşterea dificultăţilor economice, Securitatea era omniprezentă, făcând din România un stat poliţienesc. Totuşi, ceva-ceva începuse să se mişte prin ţară. În martie 1989, activişti de frunte ai PCR protestaseră printr-o scrisoare deschisă împotriva politicii economice a lui Ceauşescu (Scrisoarea celor şase), după cum au auzit românii la Radio Europa Liberă.
JURNALUL ISTORIC
La 13 octombrie 1989, scriitorul Liviu Ioan Stoiciu a semnat, după cum chiar el declară în al său "Curriculum Vitae legat de Securitate" publicat după Revoluţia din Decembrie 1989, "Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR", alături de Doina Cornea, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Liviu Cangeopol. Din acea zi a fost pus în "domiciliu obligatoriu" la Focşani, fiind urmărit pas cu pas, "la vedere" de securişti, nu numai el, ci şi soţia şi fiul, după cum declară autorul. "Mi s-a înscenat şi o execuţie fizică, nedusă la capăt", adaugă el.
14 ÎNTREBĂRI
La 8 noiembrie 1989, postul de radio Europa Liberă a difuzat 14 întrebări adresate de Alexandru Melian, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, lui Nicolae Ceauşescu şi "mai ales celor care îl ajută să îşi păstreze puterea dictatorială". Documentul poate fi citit în volumul "Polemici implicite", Alexandru Melian, apărut la Editura Universităţii Bucureşti, 2003.
"Cum se explică discrepanţa flagrantă între «Epocalele succese» pe care le trâmbiţaţi pe toate căile, între statisticile triumfaliste, şi nivelul de viaţă mizer al majorităţii poporului?", întreba profesorul Melian.
"Cum se potriveşte democraţia proclamată mereu, în gura mare şi pretutindeni, cu pedepsirea necruţătoare a oricărei opinii care nu coincide cu a dvs. sau cu a soţiei dvs., cu refuzul oricărui dialog şi cu eliminarea din circuitul puterii a oricărui om cu demnitatea opiniei?", continua universitarul. "Aţi calculat vreodată pierderile economice şi morale ale cultului personalităţii, (...) mai ales în raport cu poporul?" şi "Aţi calculat vreodată pierderile economice şi morale ale cozilor interminabile la orice?", adăuga Alexandru Melian. "Cum se potrivesc elogiul şi solicitările adresate învăţământului şi ştiinţei cu statutul mizer al acestora, cu izolarea lor internaţională, cu dispreţul real pe care-l nutriţi pentru ele dvs., dar mai ales soţia dvs., pusă să conducă domenii pentru care nu are nici o competenţă?", continua profesorul.
În final, intelectualul ataca direct: "Cum se explică faptul că până când aţi devenit secretar general al partidului şi mai apoi preşedinte al ţării aţi fost un anonim activist, pentru ca apoi, deodată, să deveniţi «genial», «erou între eroi» (ce acte de eroism aţi săvârşit?), «cel mai iubit fiu al poporului» (de fapt cel mai urât dintre conducătorii pe care i-a avut vreodată ţara asta)?".
La 11 noiembrie 1989, înainte de Congres, pe străzile Brezoianu şi Kogălniceanu din Bucureşti , câţiva studenţi au demonstrat cu pancarte "Vrem reforme!". Dar au fost arestaţi de Securitate şi duşi la închisoarea Rahova pentru propagandă împotriva societăţii socialiste. Apoi, o încercare de a protesta împotriva regimului combinată cu bucuria calificării naţionalei de fotbal la un campionat mondial a fost repede dezamorsată de oamenii Securităţii infiltraţi printre manifestanţi. Românii de rând au văzut doar câteva imagini cu entuziasmul microbiştilor transmise de Televiziunea Română în cele doar două ore de program. Restul l-au auzit prin "telefonul fără fir" al cunoscuţilor.
CINISM ŞI LAŞITATE
În prima zi a Congresului al XIV-lea al PCR, Ceauşescu a citit timp de şase ore (!) raportul politic, un document cu 24 de capitole, în care erau prezentate "realizărilii" din cincinalul încheiat şi planul pe următorii cinci ani. Discursul a fost întrerupt de ovaţii şi aplauze care au durat 100 de minute. La capitolul politică externă, Ceauşescu a cerut în premieră anularea Pactului Ribbentrop-Molotov prin care URSS ne-a luat Basarabia şi nordul Bucovinei.
Cinismul dictatorului s-a văzut când acesta s-a referit la alimentaţie în timp ce ţara se confrunta de câţiva ani cu lipsuri mari. Orb şi surd la suferinţele naţiunii, dictatorul trăia într-o lume paralelă: "Consumul alimentar a crescut de la 1.800 de calorii zilnic pe locuitor, în 1950, la circa 3.300 calorii în prezent, România înscriindu-se între ţările cu un bun consum din punctul de vedere al necesităţilor", afirma Ceauşescu de la tribuna Congresului. Dar culmea cinismului abia urma: "În cinstea Congresului, însăşi natura a împrăştiat norii şi astăzi este o zi cu soare, care demonstrează ce minunat este socialismul! (Aplauze puternice, îndelungate)".
Când a fost la vot, Congresul l-a reales pe dictator, participanţii dovedindu-şi astfel laşitatea, oportunismul, complicitatea. "Yesmeni şi sicofanţi" au fost numiţi aceştia de către un analist politic, ex-comunist, după Revoluţia din Decembrie 1989.
TACÂMURI DE... PEŞTE
Românii care au trăit acele vremuri nu pot uita "ce minunat este socialismul". În Bucureşti, "minunăţiile" acelui regim erau: ulei şi zahăr pe cartelă, cozi la pui slabi şi vineţi porecliţi "petreuşi", "adidaşi" (copite) de porc, tacâmuri de peşte, (da, aţi citit bine), brânză, pâine acră şi cleioasă. Detergent de rufe, hârtie igienică, unt, cafea nu se mai găseau. În loc de cafea, comerţul oferea un amestec ciudat pe care mucaliţii l-au poreclit "nechezol", aluzie la hrana cailor. Foarte greu se găseau până şi chiloţi ori dresuri. Vinul din struguri era doar o amintire căci apăruse "vinul de surcică". Era şi criză de medicamente, situaţie deosebit de riscantă pentru bolnavii cronici.
La raionul de confecţii pentru copii, apăruse îmbrăcăminte în culori total nepotrivite vârstei micuţilor: negru, maro, gri închis. Pentru că nu mai găseau haine cât de cât purtabile, femeile începuseră să tricoteze şi să îşi croiască singure îmbrăcămintea după tipare din revista germană Burda, şi aceasta cu greu adusă de fericiţii care mai plecau în străinătate. Căldura în locuinţe era furnizată conform unui program, maximum patru ore pe zi, la o temperatură care făcea ca în camere termometrul să ajungă în cazurile fericite la maximum 14 grade. Din acest motiv, până în primăvară, pereţii se umpleau de igrasie/mucegai. Apa caldă pentru igiena zilnică ajunsese o amintire, fiind rare cazurile când se putea face o baie normală. Dacă adăugăm că deodorant şi săpun nu mai erau prin magazine, ele fiind cumpărate doar de la "bursa neagră", găsim explicaţia recrudescenţei unor boli ca TBC ori sifilis, care fuseseră anterior stăvilite. Mai erau cozi şi la benzină, iar duminicile circulau o dată maşinile cu număr par, altă dată cele cu număr impar.
CEL MAI URÂT FIU
Pentru a fi sigur că va fi "reales la al XIV-lea Congres", Ceauşescu a lansat o campanie atât de insistentă şi agresivă, încât românii se simţeau "călcaţi pe nervi". Populaţia ajunsese în asemenea stare încât o scânteie cât de mică putea isca o revoltă. În ziare, la radio, la televizor, propaganda nu înceta "osanalele" adresate "celui mai iubit fiu al poporului", "marelui cârmaci", "genialului conducător", "minerului de onoare", "ctitorului de ţară nouă", dar şi "tovarăşei de viaţă şi idealuri", "academician doctor inginer", "om de ştiinţă de renume mondial". În ţara condusă "conform indicaţiilor tovarăşului", "marile realizări" erau fără şir, iar nivelul de trai era "pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie". Drept pentru care, românii trebuiau să "aducă prinos de recunoştinţă marelui conducător". Şi să urmeze "întocmai" sfaturile acestuia. "Mai puneţi o haină pe voi", indica Ceauşescu celor care se văitau de frig. Cât despre mâncare, "geniul Carpaţilor" cerea: "Mai lăsaţi şi generaţiilor viitoare". "Bine, dar nu se strică?", se întrebau românii.
