x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum i-a „lovit” criza, cu milioane de lei, pe câțiva politicieni în anul crizei sanitaro-economice 2020

Cum i-a „lovit” criza, cu milioane de lei, pe câțiva politicieni în anul crizei sanitaro-economice 2020

de Ion Alexandru    |    09 Feb 2021   •   07:42
Cum i-a „lovit” criza, cu milioane de lei, pe câțiva politicieni în anul crizei sanitaro-economice 2020

În plin an al crizei generate de pandemia de COVID-19, care a atras măsuri guvernamentale ce au generat prejudicii uriașe pentru multe sectoare de activitate, mai ales din mediul privat, unii oameni, mai descurcăreți, au ieșit pe plus din 2020. Este cazul senatorului PNL Virgil Guran sau al deputatului liberal Dan Vîlceanu, ale căror venituri sau afaceri imobiliare sunt demne de invidiat. Același lucru se poate constata și în ceea ce-i privește pe senatorii USR-PLUS Anca Paliu Dragu și Radu Mihai Mihail. Primul și ultimii doi au reușit să cumpere sau să construiască imobile, dar și să vândă proprietăți imobiliare. Al doilea a derulat, prin intermediul firmei mamei sale, contracte cu societăți de stat. Iar povestea de succes pare a avea legătură, printre altele, și cu accesul la funcții guvernamentale pentru unii membrii de familie.

 

Poate cel mai edificator exemplu de succes financiar, în plină pandemie, cu o criză sanitară de proporții generatoare de o criză economică simțită de sute de mii de familii, în anul 2020, este al actualului senator PNL Virgil Guran, fost consilier al lui Ludovic Orban la Palatul Victoria și ex-secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului pe probleme de ordine publică, siguranța cetățeanului și securitate națională. Virgil Guran este unul dintre liderii PNL foarte vizibili, un susținător aprig al măsurilor instituite, anul trecut, de către Executiv și care a invocat public, în aproape fiecare apariție în presă, „perioada grea” prin care trece România, în general, și „noi, toți”, în particular.

Această perioadă grea pentru fostul secretar de stat se traduce în peste 1,35 milioane de lei câștig net în plin an de criză. Conform declarației de avere depusă de Virgil Guran, în calitatea lui de proaspăt senator de Dâmbovița, acesta menționează că a achiziționat, în anul 2020, împreună cu soția sa, Maria Guran, un teren intravilan, în suprafață de 4.868,8 metri pătrați, în comuna Cornu, județul Prahova. Prin contract de vânzare-cumpărare. Conform portalurilor imobiliare, prețul mediu al unui metru pătrat de teren în zona cu pricina este de 55 de euro. Ceea ce înseamnă că, în anul crizei, consilierul premierului Orban și-a permis să achiziționeze o proprietate ce ar putea fi evaluată la peste 250.000 de euro.

Cam zgârcit în ceea ce privește contribuțiile la campania partidului

 

Acest teren completează averea imobiliară a familiei, el adăugându-se altor 2.340 de metri pătrați intravilani, pe care familia Guran îi deține, din anul 2001, la Câmpina, precum și altor 2.914 metri pătrați de teren intravilan, cumpărați în anul 2005, la Breaza. Familia Guran mai are în proprietate o casă de locuit, a Câmpina, cumpărată în anul 2001, cu suprafața de 193,05 metri pătrați.

Anul crizei 2020 s-a dovedit a fi mai mult decât productiv pentru liberalul Virgil Guran. Asta deoarece, la data de 29 septembrie 2020, respectiv la data de 27 octombrie 2020 – cum ar veni imediat după alegerile locale, dar cu puțin timp înainte de debutul campaniei electorale aferente alegerilor parlamentare, familia liberalului a vândut două terenuri în județul Ilfov. Din care unul către SC Mac Capital Properties SRL (tranzacționat pe piața imobiliară), cu suma de 193.177,47 de lei, iar al doilea, către o anume Viorica Mardar, cu suma de 193.016,59 de lei.

În total, aceste tranzacții imobiliare au adus un venit familiei liberalului Virgil Guran în sumă de 386.191,06 lei (aproximativ 80.500 de euro). 

Din documentul citat aflăm că Virgil Guran a făcut și o contribuție la campania electorală în valoare de 75.000 de lei.

 

Funcții la stat și pentru soție

 

Iar lucrurile devin cu adevărat interesante în cuprinsul rubricii referitoare la veniturile familiei senatorului PNL realizate în ultimul an. Adică în anul de criză. Ca secretar de stat la Cancelaria premierului Ludovic Orban, Virgil Guran a realizat venituri salariale totale de 121.444 de lei (adică 10.120,3 lei pe lună). Soția sa, Maria Guran, a fost adusă, anul trecut, la rândul ei, la Guvern, fiind angajată direct la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus, în acel moment, după cum deja este de notorietate, de prietenul lui Ludovic Orban, Ion Ștefan, zis „Grindă” – un alt liberal de frunte care și-a adus toate rubedeniile în funcții la stat. 

Inițial, pe piața politică s-a zvonit faptul că Maria Guran ar fi fost luată de „Grindă” la Cabinetul său de ministru. Însă, din declarația de avere, aflăm că ea a fost numită în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții. Acest lucru este certificat și de Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor CNI cu numărul 4, din data de 5 februarie 2020, prin care s-a decis revocarea membrului CA Iuliana Camelia Coporan și numirea în locul acesteia a soției consilierului premierului, Maria Guran, pentru un mandat de doi ani și trei luni. Aflăm, din aceeași declarație de avere completată de Virgil Guran, ca senator, în data de 19 ianuarie 2021, că soția sa a încasat de la Compania Națională de Investiții venituri salariale în cuantum de 104.267 de lei, la care se adaugă și un voucher de vacanță, de la ministerul lui „Grindă”, în sumă de 1.450 de lei. 

 

Venituri de 1,35 milioane de lei

 

Mai departe, rubrica „Venituri” dezvăluie și alte lucruri interesante despre situația financiară a lui Virgil Guran în anul crizei. Soția liberalului figurează, aici, și cu calitatea de membru CA al AFM (este, cel mai probabil, vorba despre Administrația Fondului pentru Mediu, despre care „Jurnalul” a dezvăluit că, în ultima perioadă, a devenit un fel de „pepinieră de cadre” liberale pentru apropiații lui Ludovic Orban, ai fostului secretar al Guvernului Antonel Tănase sau ai fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, poreclit „Tablă”), de unde a realizat venituri de natură salarială în cuantum de 11.682 de lei. Familia Guran a încasat, tot în anul crizei sanitare și economice, dividende de 730.394 de lei de la compania de apă îmbuteliată pe care o patronează - SC Apa Talea SRL. 

Recapitulând, avem 386.191,06 lei din vânzarea celor două terenuri, 121.444 de lei salariul lui Virgil Guran de la Palatul Victoria, 104.267 de lei încasați de soția Maria de la CNI, voucherul de vacanță încasat de la Ministerul Lucrărilor Publice de 1.450 de lei, indemnizația de 11.682 de lei de la AFM și dividendele de 730.394 de lei de la SC Apa Talea SRL, ceea ce înseamnă că Virgil Guran a strâns atât de mult cureaua în anul 2020, încât a reușit, cu greu, să adune „numai” 1.365.427,06 lei.

Șefa Senatului, Anca Dragu, și-a tras apartament la Costinești și parcări la București

 

De la liderul senatorilor PNL ajungem chiar la președintele Senatului, în funcție, Anca Paliu Dragu (FOTO), de la USR-PLUS, dar care a candidat din partea partidului condus de Dacian Cioloș și care, de asemenea, s-a descurcat mai mult decât lăudabil, din punct de vedere financiar, în anul pandemiei și al crizei.

În 2020, Anca Dragu a cumpărat două locuri de parcare în sectorul 4 al Capitalei, cu suprafața totală de 28 de metri pătrați – câte 14 metri pătrați de bucată, dar și un teren intravilan în stațiunea Costinești, cu suprafața de 23,46 de metri pătrați. Acest teren este aferent unui apartament cumpărat de Anca Dragu, tot în anul 2020, la Costinești, proprietatea având o suprafață de 55,59 metri pătrați.

Actualul șef al senatorilor a împrumutat formațiunea PLUS pentru campania electorală a alegerilor parlamentare cu suma de 100.000 de lei.

La capitolul venituri însă, Anca Dragu și soțul acesteia nu au reușit să îl egaleze, anul trecut, pe liberalul Virgil Guran. Sumele totale încasate în anul fiscal de pandemie se ridică „doar” la 978.390,6 lei. Astfel, Anca Dragu a câștigat 665.629 de lei ca director general adjunct al EON România și 5.531 de lei ca senator. Soțul a încasat 465 de lei ca membru într-un birou electoral, 56.456 de lei ca director al IBB-HIB România SRL, 31,428 de lei ca administrator al BTT SA, 4329 de lei ca administrator al Perla Costineștiului și 49.140 de lei ca director al Perla Costineștiului.

Anca Dragu a mai încasat 9.643,6 lei ca lector la En Visia Services, 10.150 de lei ca expert al The Entrepreneuship Academy, 1.000 de lei ca profesor asociat la SNSPA, 57.539 de lei și 49.950 de lei din închirierea unor apartamente din sectorul 1, în timp ce alte trei apartamente închiriate în sectorul 4 au generat, pentru soț venituri de 21.180 lei, 14.250 lei, respectiv 1.700 de lei.

USR-istul Radu Mihail, tranzacții imobiliare în Franța de sute de mii de euro

 

Un  alt caz interesant de „supraviețuire” în an de criză este al liderului grupului parlamentar al USR-PLUS de la Senat, Radu Mihai Mihail (FOTO). Ales la al doilea mandat de parlamentar, acesta a reușit să construiască, împreună cu soția sa, anul trecut, o vilă în orașul Otopeni, județul Ilfov, proprietatea având o suprafață  de 140 de metri pătrați. Senatorul a făcut, la rândul său, tranzacții imobiliare interesante. El a vândut, în 24 septembrie 2020, cu doar câteva zile înaintea alegerilor locale, o casă, către o anume Maryvonne Seignard, contra sumei de 222.000 de euro. Cu două zile înainte, a mai vândut un autoturism, pentru suma de 5.000 de euro. Aceste proprietăți au putut fi identificate într-o declarație de avere anterioară depusă de senatorul Mihail și este vorba despre o casă în Franța, construită în anul 2009, cu suprafața de 150 de metri pătrați. Iar autoturismul este o Toyota Yaris fabricată în anul 2013.

Senatorul USR-PLUS mai deține, împreună cu soția sa, un apartament la Paris, cu suprafața de 40 de metri pătrați, cumpărat în anul 2004, precum și o casă, cu suprafața de 84 de metri pătrați, la Bușteni, moștenită în anul 2016.

Apartamentul din Paris i-a generat parlamentarului venituri de 12.610 euro, din închirierea ei și a unui loc de parcare aferent. Anul trecut, senatorul a încasat de la Parlament 140.070 de lei și a donat campaniei electorale a USR-PLUS suma de 109.852,6 lei, conform declarației de avere. 

Mama descurcăreață a liderului liberal Dan Vîlceanu

 

Scurtul nostru top al norocoșilor pandemiei se încheie, astăzi, cu deputatul liberal Dan Vîlceanu (FOTO), vicepreședintele formațiunii conduse de Ludovic Orban și președinte al organizației Gorj a acestui partid. De data aceasta, interesantă nu este declarația de avere, ci aceea de interese, depusă la data de 29 decembrie 2020. Aici, compania Trefo SRL, deținută de mama liberalului, Elisabeta Vîlceanu, apare cu nu mai puțin de opt contracte aflate în derulare în anul crizei, contracte încheiate cu societăți ale statului.

Prima societate care a încheiat aceste contracte cu firma familiei Vîlceanu este Colterm Timișoara SA, pentru care SC Trefo SRL a livrat, prin licitație, diverse produse. Este vorba despre contracte încheiate în 4 noiembrie 2011, cu valabilitate 18 ianuarie 2020, în 17 decembrie 2019, cu valabilitate 16 ianuarie 2020, respectiv în 19 decembrie 2019, cu valabilitate până la 9 aprilie 2020, în valoare totală de 685.252,2 lei fără TVA.

De asemenea, alte patru contracte au fost încheiate cu Complexul Energetic Oltenia, derulate, la rândul lor, până în ianuarie și aprilie 2020, în valoare totală de 139.515,4 lei fără TVA.

Toate aceste contracte se adaugă altora pe care Clolterm Timișoara le-a derulat, în 2019, cu firma mamei lui Dan Vîlceanu, în valoare de 96.059,2 lei fără TVA, respectiv de Complexul Energetic Oltenia, în valoare totală de 2.900.074,83 de lei fără TVA, precum și de SNTGN Romgaz SA, în valoare de 618.100 de lei fără TVA.

Valoarea contractelor aflate în derulare în anul 2020 se ridică la 2.062,767,6 lei fără TVA, iar valoarea totală a contractelor încheiate de firma mamei deputatului liberal, menționată în declarația de interese, este de 5.696,100,63 de lei fără TVA (6.777.960, 9 lei cu TVA inclusă).

Dan Vîlceanu a contribuit, anul trecut, la campania electorală a PNL cu suma de 133.800 de lei, iar cineva l-a împrumutat cu 560.000 de lei. Deputatul a realizat venituri de 137.256 lei ca parlamentar, soția sa, profesor, a câștigat 63.272 de lei, iar închirierea unei hale industriale la Timișoara a mai adus în conturile lui Vîlceanu 157.610,47 de lei. În declarația de avere mai figurează suma de 733.338 de lei, reprezentând restituirea capitalului unei societăți lichidate.

 

 

×