x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Avionul către Germania, cel mai bun tratament pentru arșii de la Petromidia 

Avionul către Germania, cel mai bun tratament pentru arșii de la Petromidia 

de Monica Cosac    |    06 Iul 2021   •   07:15
Avionul către Germania, cel mai bun tratament pentru arșii de la Petromidia 

Cei doi bărbați răniţi grav în explozia de la Rafinăria Petromidia, care erau internați de vineri la Spitalul Floreasca din Capitală, au fost transferaţi, ieri, după trei zile de la accident, la o clinică din Germania. România are, începând din decembrie 2020, mecanismul de transfer în străinătate al marilor arși care nu pot fi tratați în țară, însă acesta nu a fost activat în cazul celor doi pacienți, deoarece medicii au spus că cei doi bărbați ar fi putut fi tratați la Spitalul Floreasca. Transferul a fost făcut la solicitarea familiilor, toate cheltuielile de spitalizare urmând să fie suportate de către angajator. 

 

 

Cei doi bărbați, de 53 și 58 de ani, care au suferit arsuri grave în urma exploziei de la Petromidia, au fost transferați la o clinică din Germania cu o aeronavă a MApN, care a decolat, ieri, în jurul orei 11:00. 

 „O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia”, a transmis, ieri, Ministerul Apărării Naționale, precizând că misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

De ce s-a cerut transferul răniților în străinătate

 

Fiica unuia dintre pacienții transferați în Germania a spus că tatăl său este în stare gravă, în comă indusă, dar stabil și că este încrezătoare că lucrurile vor decurge bine.

„El este în comă indusă, este în stare gravă, arsurile sunt grave, dar este stabil. Ambii pacienți au fost stabili din momentul în care au plecat de la spital și, la fel, din momentul accidentului până în prezent, dar gravi”, a spus tânăra ieri, după ce răniții au plecat către clinica din străinătate. Aceasta a precizat că a făcut cererea de transfer în străinătate pentru că a vrut să nu riște nimic. „Pentru că știm că România nu poate trata arsurile peste 30% și, tocmai de aceea, am insistat foarte mult să fie transferat în afară. Medicii mi-au spus că pot fi tratați (n.r. - în țară), că au tot ce le trebuie, dar ținând cont de istoricul din urmă, de tot ce s-a întâmplat, nu am vrut să risc absolut nimic. Și de aceea am făcut demersuri ca lucrurile să meargă cât mai repede”, a mai spus tânăra.  

 

Mecanismul de transfer rapid nu a fost activat

 

Deși au trecut aproape 6 ani de la incendiul de la clubul Colectiv, România nu are nici în prezent condiții pentru tratarea persoanelor cu arsuri foarte grave (marii arși). Are, însă, un mecanism de transfer în străinătate al marilor arși care nu pot fi tratați în țară. Acest mecanism, care a fost aprobat prin Ordin de ministru în decembrie 2020, la presiunea supraviețuitorilor și a rudelor victimelor de la Colectiv, după ce a fost ținut prin sertarele Ministerului Sănătății mai mulți ani, prevede anumite proceduri, astfel încât atunci când apare un caz nou de mare ars, să poată fi luată rapid cea mai bună decizie pentru pacient. 

  

Cum funcționează 

 

Potrivit acestui mecanism, decizia transferului în străinătate este luată de o comisie formată din trei medici (medicul curant al pacientului, un medic în specialitatea anestezie şi terapie intensivă și un medic în specialitatea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală) desemnați în prealabil prin decizie a directorului medical al unității sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave. Aceste comisii se întrunesc în regim de urgență la solicitarea medicului curant al pacientul cu arsuri, în cel mult 2 ore de la primirea cazului, analizează dosarul medical al pacientului și, după caz, aprobă transferul motivat. Deciziile comisiilor se iau prin consens și se transmit DSU din cadrul Ministerului de Interne pentru realizarea transferului către spitale din străinătate. Pentru aprobarea acestui transfer, trebuie să fie întrunite anumite criterii, care sunt stipulate în Ordinul ministrului sănătății 476/2017, prin care se evaluează probabilitatea de supraviețuire care fac referire atât la suprafața plăgii, cât și la profunzimea arsurii și existența/gravitatea leziunilor inhalatorii. În cazul celor doi răniți în explozia de la Năvodari, nu a fost activat acest mecanism de transfer rapid. 

 

Medic: Ar fi putut fi tratați în țară

 

Medicul ATI Elena Copaciu, unul dintre specialiștii care au contribuit la elaborarea mecanismului de transfer la spitale din străinătate al pacienților cu arsuri foarte grave (mari arși), spune că cei doi bărbați ar fi putut fi tratați la Spitalul Floreasca, având în vedere că nu a fost vorba de arsuri de peste 45% - 50% sau de căi aeriene, care să necesite activarea mecanismului de transfer, dar a fost decizia angajatorului și a familiei să îi trimită peste hotare. 

„Aici, din datele publice, suprafața arsă a fost de 35% - cea mai mare estimare, și profunzimea 2A -2B au fost ei. Nu sunt arsuri profunde. Unitatea de arși gravi de la Floreasca tratează în mod curent astfel de arsuri. Mecanismul acela de transfer chiar facilitează discuțiile și intermedierea găsirii de loc într-un centru de mari arși, dar nu se întruneau condițiile activării acelui mecanism în cazul lor. Fiind accident de muncă, angajatorul și-a asumat costurile (n.r. – tratamentului în străinătate)”, a explicat, pentru Jurnalul, medicul Elena Copaciu, conferențiar universitar UMF Carol Davila București. Potrivit medicului, unul dintre răniții de la Colectiv, care este și inițiatorul acestui proiect pentru tratarea marilor arși, în prezent „este în echipa de la Ministerul Sănătății care se ocupă de activarea acestui mecanism de transfer rapid al pacienților în străinătate și n-ar fi pierdut timpul”. 

 

 

Cîțu, taxat pentru „lauda penibilă”

 

Premierul Florin Cîțu nu a ratat ocazia să se laude pe Facebook că cei doi răniți au fost transferați în urma intervenției sale. „Mă bucur că în urma intervenției mele, cele două persoane, care în prezent sunt internate la Spitalul Floreasca, vor fi transferate în străinătate. (...) De fiecare dată trebuie să ne intereseze un singur lucru: pacientul să aibă parte de cel mai bun tratament”, a scris Cîțu, duminică, pe rețeaua de socializare. El a anunțat că cei doi pacienți cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari vor fi transferați, cel mai probabil, luni în străinătate şi asta datorită faptului că a intervenit în acest caz. Șeful Guvernului a fost taxat de sute de internauți, care au catalogat ca fiind penibilă lauda lui Cîțu că salvează oameni trimițându-i afară din țara pe care o guvernează. 

„Mai bine intervii, d-le Cîțu, să se facă secții/spitale pentru tratarea marilor arși” și „De ce trebuie să intervii dumneata ca să fie transferați niște pacienți?!? Oare nu e datoria medicilor să decidă acest lucru? Trebuie să îi transferăm! Nu pentru că nu avem specialiști, ci pentru că noi nu avem ce trebuie pentru a trata astfel de cazuri... Puneți mâna și investiți în educație și în sănătate, că se alege praful”, sunt doar două dintre sutele de comentarii la postarea premierului. 


 

×
Subiecte în articol: incendiu rafinaria petromidia