x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Culmea războiului anti-COVID: nu se vaccinează chiar personalul medical

Culmea războiului anti-COVID: nu se vaccinează chiar personalul medical

de Mariana Zaharia    |    08 Iun 2021   •   05:55
Culmea războiului anti-COVID: nu se vaccinează chiar personalul medical

Infectată cu coronavirus după ce s-a vaccinat, șefa învățământului argeșean confirmă teoria specialiștilor legată de forma ușoară a bolii care poate apărea la persoanele imunizate. Medicii spun că mulți nu au înțeles că vaccinul formează anticorpi ce au rolul de a proteja de simptome grave ale COVID-19. Și tot specialiștii au explicat că problemele vin din faptul că procentul celor neimunizați este mult mai mare decât al celor imunizați. 

 

Liliana Murguleț a aflat în urmă cu 10 zile că este infectată cu coronavirus. Era la serviciu și a început să se simtă rău. A pus totul pe seama unei răceli. Geamurile biroului șefei învățământului argeșean stau deschise tot timpul. Le ținea așa tocmai pentru că era una dintre recomandările medicilor, ca încăperile să fie aerisite. Abia când și-a dat seama că a rămas fără miros, a realizat că s-a infectat.

„M-am vaccinat în aceeași zi cu tatăl meu. Amândoi suntem infectați, pentru că locuim în aceeași casă. Și suntem acum izolați. Nu m-am așteptat, la început am crezut că e răceală, apoi am făcut testul și a ieșit pozitiv. Medicul mi-a recomandat medicamentație și vreau să vă spun că simptomele mi-au dispărut în câteva zile. Suntem bine amândoi. Tatăl meu are 86 de ani și am fost printre primii vaccinați în momentul în care s-a permis imunizarea cadrelor didactice. Ceea ce vreau să se știe este că, dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceeași decizie, că vaccinarea este singura soluție să scăpăm de virusul ăsta. De fapt, să învățăm să trăim cu el, căci asta este ceea ce cred eu că avem de făcut. Mă simt bine, doar că am stat izolată.  Aștept să treacă cele 14 zile și să mă întorc la muncă. Ne așteaptă o perioadă grea, cu examene, și lucrurile trebuie să se desfășoare bine. Faptul că am făcut COVID nu m-a dezarmat. Din contră! Sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze”, ne-a declarant Liliana Murguleț. 

Refuzuri și de la Ambulanță

Specialiștii spun că astfel de lucruri vom auzi mai des, dacă nu va crește mult procentul celor vaccinați față de nevaccinați. Deocamdată, acel 60 la sută despre care vorbesc medicii este neatins. Nici măcar în instituții medicale nu s-a vaccinat toată lumea. Cel mai mare spital din Argeș, Spitalul de Urgență, are angajați 200 de medici. 135 sunt imunizați. La asistenți însă, diferența este foarte mare. Din 800, câți sunt în tot spitalul, s-au vaccinat doar 264.

250 de infirmieri lucrează la acest moment la unitatea spitalicească din Pitești. Și doar 94 au fost imunizați. Numerele continuă cu diferențe la fel de mari și în cazul altor categorii de personal. Din 150 de îngrijitori, numai 27 au fost vaccinați, din 50 de autopsieri, doar 3 imunizați și din 35 de chimiști, doar 5 vaccinați.

Nici la Serviciul de Ambulanță Argeș nu au vrut toți. „Noi avem un procent de 60 la sută din cadre vaccinate. Cei care nu au vrut până acum, nici nu cred că se vor mai răzgândi. Problema vine chiar de aici. Mulți nevaccinați, puțini vaccinați. Iar riscul va rămâne atât timp cât acest lucru nu se va schimba”, spune Luminița Paul, directorul Ambulanței Argeș. 

Regulile sunt, în continuare, aceleași pentru persoanele vaccinate și infectate ulterior. Izolarea este încă obligatorie. Și monitorizarea de către medicii de familie.

×
Subiecte în articol: anti-Covid vaccin Pfizer