x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Încrucișarea vaccinurilor anti-COVID neutralizează temutul mutant Delta

Încrucișarea vaccinurilor anti-COVID neutralizează temutul mutant Delta

de Monica Cosac    |    19 Aug 2021   •   07:30
Încrucișarea vaccinurilor anti-COVID neutralizează temutul mutant Delta

Protecția tot mai scăzută oferită de vaccinurile anti-COVID existente pe piață în fața noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2 reprezintă un motiv de îngrijorare la nivel mondial. Tocmai de aceea, oamenii de știință au luat din nou în calcul combinarea a două vaccinuri obținute cu tehnologii diferite, iar rezultatele sunt neașteptat de bune. Astfel, prin administrarea unui vaccin de tip ARN mesager, ca rapel, la persoanele vaccinate cu AstraZeneca, la prima doză, s-a obținut un răspuns imun foarte puternic împotriva tulpinii Delta, relevă un studiu publicat, zilele trecute, în prestigioasa revistă The Lancet. Dacă rezultatele studiului vor fi confirmate printr-o cercetare mai amplă, această descoperire ar putea schimba total strategia de imunizare a populației, inclusiv cu privire la administrarea celei de-a treia doze.  

 

Varianta Delta (indiană) a virusului SARS-CoV-2, mult mai contagioasă decât cele de până acum, a devenit tulpina dominantă la nivel global, determinând apariția a zeci de mii de cazuri noi, zilnic, în mai multe state. Aceasta nu doar că se răspândește foarte repede, dar este și mai puternică în fața vaccinurilor existente, astfel că foarte mulți oameni care se credeau protejați, fiind vaccinați cu schema completă, s-au infectat cu tulpina Delta. 

În urmă cu câteva luni, pe fondul problemelor de siguranță apărute în cazul serului produs de AstraZeneca, agențiile de sănătate publică din mai multe state au permis și chiar au recomandat oamenilor să facă rapelul cu vaccin de tip ARN mesager (Pfizer sau Moderna) pentru cei vaccinați cu o primă doză de AZ. Mai multe studii observaționale care au analizat aceste combinații ale tipurilor de vaccinuri au concluzionat că  rezultatele imunologice pot să fie mai bune. 

 

Avantaje imunologice

 

Combinațiile „mix and match” aduc avantaje imunologice datorită mecanismelor ușor diferite prin care produc reacția imunitară, astfel că, acum, oamenii de știință au testat eficiența acestei încrucișări a vaccinurilor și în cazul variantei Delta. În studiile anterioare, au fost luate în calcul doar tulpinile alfa, beta și gamma, deoarece, la momentul respectiv, tulpina indiană nu reprezenta un motiv de îngrijorare.  

Concret, autorii noului studiu au analizat plasma sanguină colectată de la cei care au primit rapel omolog (vaccinare cu același vaccin) și de la persoanele cu rapel heterolog (vaccinare încrucișată) și au constatat că cei din cea de-a doua categorie au un răspuns imun mai bun, inclusiv față de varianta Delta, comparativ cu vaccinarea cu două doze din același vaccin, fie că este vorba despre două doze de AZ sau de vaccin de tip ARNm. 

 

Dacă vor fi confirmate într-un studiu amplu, spun autorii cercetării, aceste date susțin, de asemenea, necesitatea vaccinării încrucișate și în cazul celor vaccinați complet cu AstraZeneca, pe măsură ce imunitatea acestora scade, făcându-i mai vulnerabili la infecție.

 

 

Mai multe despre studiul amintit mai sus puteți citi aici: SARS-CoV-2 delta variant neutralisation after heterologous ChAdOx1-S/BNT162b2 vaccination - The Lancet





 

×