Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La începuturile democrației, scriitorul Gheorghe Smeoreanu devenea primul patron al unui ziar privat din România - Curierul de Vâlcea. De fel plimbăreț, ajuns în cele mai exotice locuri ale lumii, acesta își găsește liniștea și inspirația tot în casa de la Râmnic, la marginea pădurii. Acolo s-au născut peste 30 de opere, printre care „România, jocuri de interese” - memoriile fostului prim-ministru Nicolae Văcăroiu, dar și „Regele și regina sistemului solar”, o carte interesantă și iscusită. Vă invităm să descoperiți scriitorul în rândurile ce urmează, iar romanul, începând de miercuri, la punctele de difuzare a presei.
Jurnalul: Ce vor regăsi cititorii în cartea „Regele și regina sistemului solar”? Cum îi convingeți să o lectureze?
Gheorghe Smeoreanu: Este romanul demonstrării unei teoreme erotice, un fel de teorema lui Fermat a sexualității, anume cum să cucerești o femeie imposibil de cucerit. Romanul spune că se poate, deoarece un bărbat motivat capătă geniul persuasiv al lui Don Juan. Primele pagini tocmai despre asta vorbesc, bărbatul este un scriitor care promite femeii un roman de înalt nivel pentru o noapte de amor, ea devenind instanța critică absolută, un arhetip al criticului literar capabil să te introducă nu în nemurirea istoriei literaturii, ci în eternitatea unui orgasm. Apoi, lucrurile nu rămân aici, deoarece noul cuplu, devenind regele și regina sistemului solar, își răscumpără păcatul originar printr-o infinită facere de bine, vor fi salvatorii întregii umanități. Citiți, e o poveste de dragoste și o punere în abis!
De ce nu citesc oamenii cărți?
Oamenii nu prea citesc cărți fiindcă niciodată omenirea nu a citit cărți, a citit doar elita omenirii. Desigur, vreți să spuneți că deși cartea s-a democratizat, omul-masă, vorba lui Ortega y Gasset, a luptat pentru votul universal fără lectura universală care ar fi fost obligatorie. Epoca luminilor ne-a cam pus farurile în ochi și bâjbâim orbește prin labirintul materialismului. Sunt însă optimist, peste câteva zeci de ani va fi obligatoriu să afle și învățământul despre ce face fizica cuantică, despre faptul că spiritul e suveran în univers, răscruce la care ori alegem cititul, ori alegem sclavia.
Ce cărți v-au impresionat? Ce autori vă plac și vă inspiră?
Poate că a fost bine, poate rău, dar am citit fără maestru. Când îi citești pe romancierii ruși fără maestru, e ca și cum te-ai rătăcit de părinți și te cresc aceste animale fabuloase dintr-o junglă a esențelor. Când te întorci la societatea omenească, nu ai nicio deprindere, mănânci cu degetele și nu poți vorbi. Din jungla literaturii ruse ne întoarcem toți cu un handicap, poate unul divin, nu ştiu. Acum, citesc rar literatură, mă pasionează fizica cuantică, teoria haosului și Sfinții Părinți. Să fiu sincer până la capăt, cărţile care mă impresionează cel mai mult sunt cele pe care nu le-am citit, ceea ce mi se pare absolut firesc.
Sunteți primul patron de presă privată din România. Vă mai amintiți cum au fost începuturile? Ce v-a determinat să investiți într-un ziar? Regretați?
Fiindcă nu am găsit de lucru în psihopatologie, m-am apucat de demografie istorică și iarăși nu am găsit de lucru, motiv pentru care m-am băgat în presă, presa comunistă. Am lucrat la un ziar de provincie bun, o școală de jurnalism calofil, cu George Țărnea și Lucian Avramescu. În ianuarie 1990, m-au dat afară de la acel ziar unde ajunsesem redactor-șef adjunct, drept pentru care, fiind eu primul șomer din România democrată, am decis să fac un ziar privat. Vizitasem câteva redacții din Paris, știam ce înseamnă presa privată. Uneori, regret că am rămas în presă, nu există jurnalist vechi care să nu trăiască fantasma unei alte vieți.
Citez: „Pandemia mi-a spus că am o bibliotecă un pic cam mare și o viață un pic cam scurtă. Cred că în viață nu trebuie să faci excese, nici măcar de lectură. Pe de altă parte, e clar că niciodată nu ai citit de ajuns”. Detaliaţi. Pe unde e situat adevărul?
Adevărul e o particulă cuantică, îi poți cunoaște ori poziția, ori viteza, niciodată pe amândouă. În acest an, am citit din Filocalie, am studiat zilnic cum își crește puii pisica Papucel și am încercat să surprind la câinii mei licăririle de conștiință.
Aţi ajuns în cele mai exotice locuri ale lumii: Cercul Polar, Sahara, China, Guineea, Insulele Capului Verde etc. De ce le spuneţi călătorii de documentare? Care a fost scopul și ce aţi aflat din fiecare zonă?
Sunt un globe-trotter determinat genetic, ceea ce, psihanalizând, poate să însemne, vai mie, o fugă de sine sau o fugă de moarte. Jumătate dintre călătoriile mele au fost „de serviciu”, am scris despre vizitele unor demnitari sau mari oameni de afaceri. Călătorind, am aflat că locul cel mai frumos de pe Pământ este casa mea de la margine de pădure.
Psihopatologie, sociologie, comunicare, demografie, teologie, jurnalism. Plus scriitor. Care e legătura dintre toate acestea?
Legătura sunt eu, evident, dar este posibil ca în acest sincretism să se ascundă mari ratări, nu știu ce să cred. În sensul lui Giovanni Papini, jurnalist și el, aș putea spune că sunt „un om sfârșit”. Sfârșit, dar „fericit, nespus de fericit, peste măsură de fericit”, vorba lui Makar Devuskin din „Oameni sărmani”, desigur, Dostoievski. Vă rog să remarcați disperarea sau inflația din această mărturisire a personajului. Da, vorba lui FMD, „sufletul omului e larg, prea larg, ar trebui strâmtat puțin”.
Ați lucrat la cartea de memorii a lui Nicolae Văcăroiu. Cum e în realitate fostul prim-ministru din anii 1992-1996? O să dezvăluiți vreodată lucrurile pe care vi le-a spus off the record?
„România, jocuri de interese” este genul de carte care nu se mai găsește, dar care a ajuns în bibliografia unor doctorate la mari universități ale lumii. Domnul Văcăroiu, cu care am lucrat o vară întreagă, uneori 14 ore pe zi, mi-a făcut 5.000 de adnotări pe manuscrisul pe care îl păstrez. Cartea, apărută la un an după aderarea noastră la UE, este o profeție uluitoare asupra a ceea ce se va întâmpla cu România și, vai nouă, iată că s-a întâmplat. Mi-a dezvăluit care sunt trădătorii anilor ’90 şi nu am ce dezvăluiri să fac, deoarece istoria a spus tot celor care au urechi să audă.
