Românca aflată la conducerea baschetului mondial

Carmen Tocală a fost desemnată membru în Boardul Central al Federaţiei Internaţionale de Baschet. Asta după ce, în luna iunie, Carmen Tocală a devenit prima femeie aleasă în funcţia de vicepreşedinte al Federaţiei Europene. Fosta mare jucătoare de baschet a primit votul a peste 150 de reprezentanţi ai federaţiilor naţionale din lume, alături de alţi 12 membri din 5 continente. Astfel, Tocală, în vârstă de 57 de ani, se va afla la cârma baschetului mondial pentru următorii patru ani.

Cât de greu a fost să ajungeţi într-o poziţie atât de importantă, atât de sus? Care a fost parcursul?

Fără a juca baschet nu ar fi fost posibil. Dacă mă gândesc că am început să joc baschet la 13 ani, de la juniori la seniori, campionate naţionale, balcanice, europene, mondiale universitare, un lung drum, multe sacrificii.

Să vă spun, de exemplu, că nu am intrat într-o discotecă decât când am devenit antrenor, cu echipa de senioare (şi atunci luminile m-au năucit)?

Pare uşor într-un sport în care numai 12 naţiuni se califică la JO, câte două de pe fiecare continent. Înseamnă că am parcurs toate etapele: sportiv amator, profesionist, antrenor-manager al secţiei de baschet a Clubului Sportul Studenţesc, manager în Federaţia Română de Baschet, preşedinte al Federaţiei, al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport.

Ce înseamnă acest lucru pentru baschetul românesc?

Sportul în general, baschetul în acest caz în mod special, promovează valorile autohtone peste tot în lume. La fel de importantă ca rezultatul sportiv este şi reprezentarea noastră în organismele internaţionale, ceea ce conferă recunoaştere internaţională la nivel managerial.

Din punct de vedere tehnic, cunoscând particularităţile din România, până acum am schimbat sistemul internaţional bazat pe business, în unul tehnic sportiv, cu sistem de calificare între toate statele lumii. Acest lucru ne permite accederea în ierarhii superioare, putem crea proiecte care să ajute dezvoltarea baschetului în ţara noastră, putem promovova oficiali, ca parte a României sportive, ceea ce înseamnă o altă formă de promovare.

În urma acestor modificări de sisteme competiţionale, avându-mă ca promotor, românii au putut vedea acasă, la Cluj, vedetele NBA (cea mai mare industrie sportivă de pe glob, care însumează bilioane de dolari), pe fraţii Gasol, Navoro, Bogdanovic, Saric, Rogriguez, Ricky Rubio.

Aţi avut până acum vreo şedinţă a boardului mondial? Cum a fost?

Am avut şedinţa la Beijing, în timpul finalelor Campionatului Mondial.

Noi toţi avem momente de satisfacţie şi rezultate profesionale. Aici însă vorbim despre o recunoaştere internaţională, într-un sistem managerial participativ, cu leadership creativ, pasionat. Pentru ca aportul tău să fie decisiv, trebuie să arăţi că îţi cunoşti obiectivul, ştii calea şi o poţi demonstra ca fiind eficientă pentru crearea de modele, competiţii, educaţie, sănătate, integritate.

Ca femeie nu este uşor într-o lume a bărbaţilor, dar este cu atât mai mult provocator. Nu mă aşteptam să fiu aleasă, exista un singur loc în lumea baschetului mondial, în Comitetul Executiv al FIBA, alături de cei cinci preşedinţi ai baschetului continental.

Ce se doreşte de la dumneavoastră în această funcţie?

Voi răspunde de dezvoltarea baschetului în ţările medii (în total sunt 213 state afiliate FIBA), baschetul fiind cel mai răspândit sport de pe Glob. Comitetul Olimpic Internaţional are 206 comitete naţionale.

În România, focusaţi pe medalii, nu pe rolul sportului, avem mai multe medalii raportate anual decât numărul de sportive legitimate. Un motiv pentru care pierdem în fiecare clipă, atât ca performanţe sportive, cât şi ca societate sănătoasă din toate punctele de vedere

Şi ce obiective aveţi în acest post? 

După ce voi analiza situaţia din fiecare federaţie naţională, am şase luni la dispoziţie, voi crea programe sportive, activităţi sociale, voi da înapoi baschetului o bucăţică din ceea ce mi-a oferit mie practicarea acestui sport.

Îmi aminteau colegii că la Congresul din 2006, de la Tokio, fiind prima preşedintă în funcţie a unei federaţii naţionale, am declarat că voi duce street-ball-ul la Jocurile Olimpice.

Acum sunt convinsă că pot aduce proiecte şi demnostra că baschetul este pentru toţi, nu numai pentru cei bogaţi.

Trebuie să înţelegem că educaţia prin sport, sănătatea, viitorul societăţii sunt la fel de imporatante ca şi competiţia sportivă.

România a înregistrat un progres impresionant în ultimii ani la capitolul baschet. Cum s-a întâmplat acest lucru? Vorbim de ţara în care ne plângem de orice.

Şi de baschet ne plângem, dar ne dorim să îl avem atât pentru copii, cât şi ca spectatori.

Suntem singura federaţie din lume care în 2010 a obţinut dreptul de a alătura sigle NBA siglei FRB. Se găsesc şi astăzi pe sediul FRB ca semn distinct al identităţii de grup. Cred că spune multe acest lucru.

Am practicat managementul prin proiecte, am obţinut finanţări pentru implemntarea acestora, am oferit zeci de burse sportive în SUA, la nivel liceal şi universitar, am creat emulaţie în rândul copiilor oferind modele, spectacol sportiv, sute de meciuri săptămânal, la fiecare categorie.

Am pierdut mulţi sportivi de valoare care nu s-au întors în sistemul sportiv din România, dar eu sunt fericită pentru că au realizări şi ne fac cinste în alte domenii de activitate.

Şcoala şi sportul merg mână în mână?

Avem nevoie de scuze. Aceasta este marea scuză, admisă în societatea noastră. Concepţia învechită, eronată, pe care o auzim frecvent este că “nu am făcut sport pentru că am făcut şcoală”.

Uneori este jignitor pentru noi, cei care am practicat sportul de performanţă. Adică noi nu am făcut şcoală, am renunţat la educaţie şi am ales sportul?

Sunt absolventă de Politehnică, dar am doctorat în sport, sunt jucătoare de baschet.

În SUA, în sistemul uinversitar, dar şi în cel liceal, studenţii primesc burse academice dacă au şi rezultate sportive. Rezultate sportive au şi voluntarii în sport, care şi ei au, procentual, burse academice.

Diferenţa este că dacă un sportiv nu are rezultat academic este oprit de la antrenament până îşi îndreaptă calificativul şcolar. Sistemul sportiv este complex. În România este limitat la medalie.  

Eu, de exemplu, sunt vicecampioană mondială universitară. Părinţii mei nu auziseră de baschet, tata, ofiţer, îmi controla fiecare notă. Dar nu m-am lăsat.

“O minte sănătoasă într-un corp sănătos”, spune dictonul latin.

Pulsul peste 100 îţi oxigenează creierul, este dovedit ştiinţific, de aceea suntem acum îndrumaţi către activitate fizică.

Cum popularizăm acest sport? În România, copiii vor să fie Gică Hagi, iar mai nou Ianis Hagi. Mulţi visează să devină fotbalişti, iar fetele, gimnaste. 

Modelele copiilor noştri sunt ceea ce părinţii, bunicii, media promovează.

Da, Hagi, Nadia, Simona Halep, Ilie Năstase, sunt modelele copiilor noştri. 

Eu şi colegii mei am realizat Proiectul “Baschet în grădiniţe” . Atunci am înţeles că educaţia se face şi prin imitaţie, copiii învaţă să execute aruncarea, pasa ş.a.m.d. prin imitaţie. Dar am descoperit de exemplu şi modelul „nevastă de fotbalist”, cum cu inocenţă şi candoare ne-au spus fetiţele, de exemplu, şi nu glumesc.

De ce ar trebui să vină copiii la baschet? Care sunt beneficiile?

Respectarea regulilor stricte ale jocului, dezvoltarea armonioasă, durabilă pe care o dobândesc, spiritul de competiţie şi fairplay, dar mai ales contactul direct cu adversarul, aplicabilitatea sistemului atac-apărare. Un baschetbalist nu cedează 1 cm de teren şi are ţinta mai sus.

Baschetbaliştii sunt vedete în şcoală printre colegi, ceea ce sporeşte stima de sine şi aduce beneficii dezvoltării personalităţii individului. 

Cum stăm cu bazinul de selecţie? În ultimii ani, pe lângă fondurile insuficiente, bazinul de selecţie a fost o problemă pentru toate ramurile sportive. Este şi motivul pentru care România nu mai străluceşte pe podiumuri la nivel mondial, după cum spun liderii federaţiilor sportive. 

Până nu de mult, federaţiile sportive naţionale se ocupau mai mult de loturile naţionale şi nu au dat prea mare atenţie piramidei trebuinţelor în sport.

Schimbarea obiectivelor, crearea de competiţii sportive naţionale, dezvoltarea sistemului sportiv şcolar şi universitar trebuie să fie priorităţi naţionale.

Ştiaţi că până prin 2012 sportivii care practicau în mod organizat sport nu aveau dreptul să participle la competiţiile sportive şcolare?

S-a întrebat cineva cine şi ce prejudicii a adus această decizie a MEN de la acea vreme? Directorul care a iniţiat a răspuns vreodată în faţa cuiva? Știe cineva cum s-au simţit sportivii noştri în faţa acestei decizii?

De ce nu avem rezutate?

Pentru că a fost exclus sportivul de performanţă din nivelul şcolar. Atunci au renunţat la sport, pentru a putea evolua în echipa liceelor, la gimnazială. Nici profesoul de sport nu mai permitea accesul pentru selecţie.

Şi am adoptat sistemul de selcţie prin împărţirea de fluturaşi: VENIŢI la BASCHET, înalţă, subţiază, dezvoltă.

Dar aşa s-a distrus competiţia între licee. Medalia este o consecinţă, nu un obiectiv.

Cine se ocupă de selecţie?

Confom legii, strategia de dezvoltare a unei ramuri aparţine federaţiei, care este autonomă. De selecţie se ocupă cluburile sportive, în baza strategiei federaţiei sportive naţionale.

Cine trebuie să se ocupe de selecţie?

Asociaţiile sportive şcolare, care trebuie să fie obligatorii, în fiecare unitate de învăţământ.

O altă problemă pentru părinţi, dacă este să vorbim de performanţă, o reprezintă costurile. Este baschetul un sport costisitor? Ca pregătire, echipament, deplasări? 

Da, practicarea unui sport înseamnă cheltuieli. Cu doi copii la baschet nu poţi fi bugetar, îţi mai trebuie un job.

Unde se află România, în acest moment, pe plan mondial când vine vorba de rezultate în baschet?

Schimbarea sistemului mondial şi rezultatele programelor de dezvoltare ne-au adus în faţa FIBA ca o federaţie în plină dezvoltare.

Participăm la toate competiţiile internaţionale, atât la feminin, cât şi la masculin. Organizăm festival de minibaschet, ligi naţionale şi suntem preocupaţi de educaţia prin sport.

Organizăm competiţii europene şi mondiale în ţara noastră, promovând astfel valorile României. Vom organiza Cupa Mondială.

Baschetul este un sport dinamic, Federaţia Română de Baschet este un organism dinamic. Acum eu sunt preşedinte de onoare, nu mai am execuţie, dar colegii mei fac echipă.

Vorbeaţi într-un interviu despre baschetul în grădiniţe, baby-baschet, ce presupune acest proiect?

Am implementat în grădiniţe şi în şcoli primare proiectul “Educaţie prin sport”, am învăţat copiii şi nu numai că mingea este a mea şi vreau să îmi ating ţinta. O arunc şi vreau să înscriu, dar ratarea face parte din joc. Mingea este a nimănui, dar eu vreau să fie a mea, vreau să o recuperez şi să o dau colegului meu pentru a încerca şi el/ea. Amândoi avem acelaşi obiectiv: să înscriem. Suntem echipă. De ce? Pentru a fi învingători.

Cine este Carmen Tocală când nu conduce baschetul mondial, când nu se gândeşte la reforma în baschet şi când are o zi liberă?

O prietenă veche îmi spunea nu de mult că nu îmi ofer timp, că nu fac ceea ce ar trebui să fac pentru mine, că atunci când nu fac baschet fac caritate.

Eu nu am făcut atâtea pentru baschet cât mi-a oferit mie acest minunat sport. Marea şansă de a mă dezvolta şi afirma, de a avea amintiri, de a avea prieteni, de a mă indentifica cu marea lume a baschetului.

Mă gândesc să întorc ceva oamenilor care au nevoie de ajutor, copiilor care merită şi care au potenţial de dezvoltare, dar şi celor care reuşesc să îşi depaşească limita.

Am adrenalină şi descarc catecolamine cât să îmi crească tensiunea... tot în baschet, când joacă fiul meu Vlad Moldoveanu. El este profesionist şi are trei băieţi minunaţi care deja au ales. Ce credeţi? Baschet.