Virginia Lupulescu: Piaţa de carte din România creşte într-un ritm de melc zăpăcit de caniculă

Virginia Lupulescu: Piaţa de carte din România creşte într-un ritm de melc zăpăcit de caniculă

Lumea cărţilor ne-a fascinat încă de mici. Poveşti magice, ilustraţii frumoase, apoi aventuri inedite şi romane pline de dramatism. În spatele cărţilor nu se află doar autorii cu inventivitatea lor, ci este o întreagă armată de oameni care muncesc să ne aducă pe noptieră cele mai interesante titluri din întreaga lume. Am stat de vorbă cu Virginia Lupulescu, coordonator editorial Grupul Editorial Trei, pentru a afla câteva secrete din lumea editorială.

Cum e dincolo de cărţi? Ce se întâmplă într-o editură?

Virginia Lupulescu: O editură poate fi o fabrică de carte, care scoate titluri pe bandă, ori poate fi un atelier de magie și ne simțim un pic vrăjitori. De exemplu, când descoperim un autor care are succes neașteptat la public și avem confirmarea că alegerile noastre sunt pe placul cititorilor români. Sau când mergem la întâlniri în școli și reușim să îi aducem aproape de lectură pe prichindeii efervescenți.

Cum alegeţi titlurile pe care le traduceţi?

Virginia Lupulescu: Din două surse. Filiera internațională – primim de la editori și agenți literari din străinătate manuscrise care ar putea fi traduse la noi. Le citim, vedem apoi dacă ar avea un public și dacă s-ar încadra în vreuna dintre colecțiile noastre, ne gândim cum am putea să le promovăm. A doua sursă este reprezentată de târgurile de carte la care mergem în fiecare an – Londra, Paris, Bologna, Sharjah, Frankfurt, Guadalajara ș.a. Acolo putem întâlni editori cu care nu suntem în legătură în mod obișnuit și astfel putem descoperi titluri cu potențial pentru piața noastră de carte.

E un soi de muncă de detectiv, pentru că trebuie să „simți” potențialul unui manuscris, chiar dacă el nu este în forma finală. Uneori trebuie să faci ofertă pentru o carte care este doar în stadiul de propunere și atunci îți asumi succesul sau eșecul. Publicul nostru nu prea are fidelități, nici nu e foarte mare consumator de carte, așa că ne activăm flerul la capacitate maximă, la fiecare manuscris pe care îl alegem pentru traducere. 

Dar autorii români?

Virginia Lupulescu: Aici e și mai simplu, dar și mai complicat. Primim manuscrise la editură, le citim, iar celor cărora le găsim un loc la noi le dăm feedback. Până acum nu am întâlnit manuscrisul perfect, mereu e loc de mai bine. Urmează o negociere cu autorul, atât pentru forma finală a cărții, cât și pentru strategia de comunicare. Pentru că vrem să ajungem la cât mai mulți cititori români. N-am scris nicio carte până acum, dar îmi imaginez că e un proces epuizant, la finalul căruia te așezi să-ți tragi sufletul. Dar în viața reală trebuie să rămâi alert, pentru că urmează lansarea cărții, promovarea, zeci de interviuri, întâlniri cu cititorii.

Care este procesul prin care trece o carte până ajunge în librării?

Virginia Lupulescu: Pentru manuscrisele care ne vin din afară, procesul înseamnă traducere – redactare – paginare – corectură – bun de tipar – livrare din tipografie -distribuție. Pentru cele locale, depinde în ce stadiu este manuscrisul, pentru că se poate întâmpla să discutăm cu autorul mai multe modificări și faza asta este cea mai laborioasă. După ce avem versiunea finală, urmează paginarea, corectura și celelalte etape. Separat lucrăm la copertă, de la text, concept, până la alegerea celei mai bune variante. Unii publisheri străini vor să aprobe coperta noastră, așa că trebuie să ținem cont și de acest moment. Distribuția, la rândul ei, se face gradual, pentru că nu sunt prea multe locuri în care se vinde carte și atunci nu vrem să le sufocăm.

Cum simţiţi voi piaţa de carte din România?

Virginia Lupulescu: Mică, dar dornică de dezvoltare. Crește de la an la an, dar într-un ritm de melc zăpăcit de caniculă. Dacă sesizăm o creștere într-o zonă, este clar că avem o scădere în altă parte. De exemplu, crește interesul pentru cartea de copii, scade cel pentru ficțiunea generală sau nonficțiune.

Ce soluţii sunt pentru a creşte această piaţă?

Virginia Lupulescu: Cred că fiecare editor contribuie la creșterea pieței de carte cu tot ce are la îndemână: plan editorial, strategie de comunicare, politică de vânzări, publicitate. Dar nu avem un sprijin de la stat. Ministrul Culturii (şi acum și interimar la Educație, of!) nu vede nicio legătură între analfabetismul funcțional și consumul scăzut de carte. Suntem în așa-zisul an al cărții și nu facem nimic deosebit față de ceea ce facem de obicei – mergem prin școli, la târguri de carte peste tot prin țară, facem tot ce ne stă în puteri să ducem cartea în fața cititorului. Ce nu facem? Nu avem o comunicare constructivă cu Guvernul, nu avem o politică de educație care să ducă la un consum de carte mai mare, nu avem o strategie națională de a redeschide biblioteci și librării în zonele din care au dispărut de decenii.

Copiii, generaţiile viitoare, sunt cheia. Cum îi facem să iubească lectura?

Virginia Lupulescu: Ca părinte, îți spun că exemplul personal este vital. Dacă fiul sau fiica ta nu te vede citind, de ce te superi atunci când nu ia la română notele pe care le aștepți? În loc să „parcăm” copilul în fața televizorului, mai bine luăm o carte și o răsfoim împreună cu el. Un program de lectură de 20 de minute pe seară, de la 0 la 7 ani face minuni. După aceea copilul își alege singur poveștile, pentru că deja e prieten cu cartea.

Într-o cheie populară, ca să zic așa, un bagaj de lectură te ajută să ai vorbele la tine în orice situație. Să obții un job, să cucerești pe cineva, să ieși dintr-o situație delicată, să câștigi încrederea cuiva, să trăiești mai frumos și chiar și mai mult – sunt studii pe tema asta.

„Vocabularul se formează prin lectură, prin conversație. Imaginația se activează și se întreține prin povești. Cultura generală crește datorită curiozității și procesului de informare”

Că tot vorbim despre copii, printre scriitorii români publicaţi de voi sunt şi copii care au poveşti senzaţionale de împărtăşit.

Virginia Lupulescu: Daaaaaa, Ana Dragomir este mica vedetă a colecției PanDa de la Pandora M, cu volumul „În căutarea inspirației”. Ana a crescut înconjurată de cărți, an de an vine la Bookfest și la Gaudeamus și își alege cu atenție noile lecturi și este deja o cititoare de cursă lungă. La 12 ani, a scris o carte care are nu doar un mesaj puternic despre prietenie, încredere și perseverență, dar și unul mai subtil, despre puterea de a nu renunța atunci când dai de greutăți și de a avea răbdare cu tine când inspirația dispare temporar. Iar personajele create de ea sunt extrem de simpatice și amuzante.

Ana a fost deja la câteva întâlniri cu elevii claselor primare de la câteva școli din București, unde a fost primită cu mare căldură și prietenie. Din toamnă reluăm vizitele, pentru că aventurile cățelului Scott trebuie să fie cunoscute de cât mai mulți copii.

Care crezi că e principala problemă din cauza căreia nu se citeşte aşa mult în România?

Virginia Lupulescu: „Las’ că te descurci și fără, merge și așa!” – mantra generațiilor postdecembriste care au fost nevoite să ardă etape, să se adapteze, să supraviețuiască în anumite perioade dificile economic, salariile mici, drămuirea banilor... și aș putea continua. Nu există o singură cauză evidentă, sunt multe implicații aici. Mulți români abandonează lectura după liceu ori se duc spre cartea de specialitate, care da, te ajută să evoluezi profesional, dar sufletește nu te atinge. Din sute de localități din țara asta au dispărut bibliotecile și librăriile, s-au înmulțit buticurile și crâșmele. Cred că un echilibru în toate ar fi fost mai potrivit. Cartea nu apare decât în foarte puține liste de cumpărături ale românilor. Au ajuns să nu mai citească profesorii, îngropați în munți de birocrație și de frustrare profesională. Cinematograful, televiziunea, internetul fac și ele concurență lecturii și, la fel, un amestec echilibrat ar construi minți și suflete fericite.

„Sunt țări care au programe naționale de reducere a analfabetismului funcțional, de încurajare a lecturii, gen „O bibliotecă în fiecare casă”. Noi avem, din păcate, doar vorbe goale pe tema asta, dar ne speriem an de an că suntem nația europeană cu cea mai mare rată de analfabetism funcțional”

Cu toate acestea, vedem îmbulzeală la târgurile de cărţi. Pregătiţi ceva special pentru Gaudeamus?

Virginia Lupulescu: E aceeași îmbulzeală cumva, am ajuns să recunoaștem clienții de la un târg la altul, mai ales pe cei care vin cu listele de acasă și știu clar ce cărți își doresc. Așteptăm cu drag fețe noi, avem titluri pentru toate gusturile!

La Gaudeamus o să avem anul acesta un amestec interesant de ficțiune spectaculoasă cu nonficțiune extrem de interesantă, titluri noi pentru copii semnate de autori români și străini... și multe alte surprize. Nu vreau să dezvălui prea multe, stric magia.

Ce titluri interesante o să apară în această toamnă?

Virginia Lupulescu: Iată o provocare - în loc să înșir titlurile, o să vă spun doar autorii:  David Lagercrantz, Jo Nesbo, EL James, Ruth Ware, Jonas Jonasson, Pascal Bruckner, Marie Ndiaye, Laurent Gounelle, Judith Kerr, Leigh Bardugo, Marc Levy, Liane Moriarty, Mark Manson și mulți alții.

Ce gen se vinde cel mai bine în România? Ce caută românii? Self help, romance, thriller?

Virginia Lupulescu: Nu cred că există un gen care să fie bestseller absolut. În perioadele de vacanță vindem bine thriller, romance, crime, povești de viață. În restul timpului, un mix echilbrat de ficțiune și nonficțiune, cu accent pe zona de dezvoltare personală și carte pentru tinerii cititori.

Ce sfaturi ai pentru tinerii autori? Pentru cei care nu au curajul să scrie sau cei care se plâng că nu găsesc o editură?

Virginia Lupulescu: După sutele de manuscrise pe care le primesc lunar, aș putea spune că suntem o nație de scriitori. Dar nu orice text e operă literară. Tinerii trebuie să citească mult-mult-mult, până să decidă dacă au ceva de spus în literatură. Să își găsească vocea proprie, să nu plagieze, să nu calcheze, să nu preia rețete aberante, să fie dispuși să rescrie, să taie, să modifice acțiunea și personajele, să se înhame cu entuziasm la promovare. Și foarte important: să iubească și să respecte limba română. Nu mă interesează niciun manuscris, oricât de genial ar fi, dacă nu are diacritice, dacă în loc de «știi» apare «ști», dacă frazarea e sufocantă și dacă mai mult ca perfectul e ciuntit. Un manuscris spune multe unui editor despre autor, dar înainte de toate trebuie să îi spună că are de-a face cu un om citit, care știe să folosească limba română în interesul poveștii, pentru a-și impresiona cititorii.