x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pandemia, politică de partid și de stat

Pandemia, politică de partid și de stat

de Ion Alexandru    |    05 Ian 2021   •   10:43
Pandemia, politică de partid și de stat

Satirizarea măsurilor de restricție impuse de autorități, parodierea președintelui României și libertatea de expresie sunt, în viziunea unui deputat USR, delicate de presă și “subminarea măsurilor de împiedicare a bolii”. Programul de Revelion, difuzat de TVR, va face obiectul unor discuții cu conducerea CNA, la Parlamentul României, pentru a fi găsite soluții ca, pe viitor, să fie preîntâmpinate astfel de situații. Mai pe scurt, modalități de cenzurare a programelor de televiziune. Fanii deputatului USR care a declanșat această operațiune merg și mai departe și cer anchetarea penală a conducerii TVR, implicarea CSAT și interzicerea, prin lege, a “oricărui atac la adresa președintelui României”. La umbra acestui conflict s-ar afla, spun surse politice, intenția de schimbare a conducerii TVR și impunerea la șefia televiziunii publice a unei persoane apropiate de Palatul Cotroceni. Este vehiculat numele fostului purtător de cuvânt Mădălina Dobrovolschi.

 

În 9 septembrie 1977, secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu, spunea: “Libertatea presei și libertatea de exprimare nu au nimic în comun cu libertatea de a prezenta în presa noastră, la radio și la televiziune, asemenea filme și piese de teatru care contravin sau care sunt de natură să dăuneze educației revoluționare a tineretului și poporului nostru. Mai bine nu mai dăm nimic”. 

Pe 3 ianuarie 2021, deputatul USR Iulian Bulai, noul șef al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, scria pe contul său de socializare: “Acum două zile, pe banii noștri, TVR a avut, de Revelion, un program plin de bășcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemia: mască, vaccine, pericol, protejare, distanțare socială. Cu oameni declarați fani ai teoriilor conspirației. (…) Ceva mai contraproductiv nu se putea. (…) Să permiți dezinformarea pe bani publici. În prime time. De Revelion. Adică sabotezi măsurile de implicare a răspândirii bolii”. 

Programul de Revelion difuzat de TVR, realizat de Vacanța Mare, cu Dan Bittman invitat, a conținut câteva note ironice la adresa măsurilor luate de autorități în anul 2020, o parodiere destul de anemică a președintelui Klaus Iohannis, precum și scenete care satirizau inclusiv un preot și o enoriașă. 

 

Internauții “de dreapta” cer să intervină procuratura

 

Aceste momente au scandalizat un deputat USR-PLUS, Iulian Bulai, care a revenit pe contul său de socializare cu un mesaj în care anunță că, astăzi, va avea o întâlnire informală la Parlament cu reprezentanții CNA. “În plină pandemie, toate instituțiile statului trebuie să lucreze împreună pentru a găsi soluții în a opri acest fenomen care ne afectează pe toți. Discuția va fi despre comunicarea și informațiile publice care distorsionează mesajele din partea autorităților și sprijinirea comunicațională a unor măsuri de sănătate publică”. Sub acest veșmânt de cuvinte, Bulai arată că va discuta despre cenzură la TVR și nu numai. 

La postarea în cauză există mai multe comentarii, ale fanilor paginii deputatului USR, care îndeamnă la pedepse drastice pentru difuzarea acestor momente umoristice. Spre exemplu, Camelia Armati scrie: “Mișcați-vă mai repede! Și Conducerea TVR trebuie să aibă dosar penal pentru asta! Și CNA să dea explicații și să răspundă. Este o problemă de securitate națională! Și să li se întocmească dosare penale pentru dezinformare și pentru zădărnicirea combaterii pandemiei!”. Un alt cititor, Dorina Aiordăchioai, scrie: “Mi se pare de o gravitate națională. CSAT ar trebui să aibă ceva atitudine fermă. Dacă președintele țării este atacat de oricine, fără consecințe imediate, ce poate face un oarecare cetățean? Este foarte grav unde s-a ajuns (…)”.

 

Constituția, după 1989, interzice pumnul în gura presei

 

Duminică seară, la Antena 3, deputatul Iulian Bulai a avut un schimb dur de replici cu actorul Mugur Mihăescu, în urma căruia acesta din urmă l-a catalogat pe parlamentarul USR ca fiind comunist. Ieri, Bulai a mai scris o postare pe contul său de socializare, acuzându-l pe Mugur Mihăescu că el a fost colaborator al Securității, înainte de 1989.

Miza acestui scandal pare a fi schimbarea conducerii TVR, odată cu preluarea guvernării de către noua Coaliție de guvernare. Iar tematica scandalului este impunerea cenzurii, pe motive de pandemie. Constituția României, la articolul 30, arată că “libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă”. 

 

Deputatul USR Iulian Bulai vrea să reintroducă delictul de opinie. Acuzat de actorul Mugur Mihăescu de atitudini comuniste, politicianul ripostează cu o colaborare a lui “Garcea” cu Securitatea

 

Șefa televiziunii publice reacționează: Cenzura se va întoarce împotriva celui care o dictează

 

Doina Gradea, președintele TVR, i-a replicat deputatului Iulian Bulai că programul de Revelion nu a încălcat Legea 41/1994, în baza căreia Televiziunea Română funcționează, și nici legislația audiovizuală. “Amenințarea directă a unui șef de instituție din partea unui parlamentar este o situație fără precedent și foarte periculoasă. Mai în clar, este cel mai grav atac al politicului asupra independenței editoriale a Televiziunii Române. Pentru ce, care e scopul? Veți <> (am împrumutat termenul folosit de dumneavoastră) toți PSD-iștii din TVR - înainte de a vă întreba cum veți face asta, am și alte curiozități: cum veți identifica PSD-iștii, prin ce metode? Și ce altă instituție de presă va urma după TVR?… Domnule deputat Bulai, aveți idee către ce alunecați dumneavoastră aici?”, subliniază Doina Gradea.ăța>

Aceasta își încheie mesajul cu un sfat: “Bref, ar trebui să recitiți și să reflectați la gravitatea vorbelor dumneavoastră, iar dacă veți recunoaște că ați greșit, vă voi accepta scuzele. Voi rămâne însă cu mirarea că un om atât de tânăr cum sunteți ar dori reintroducerea cenzurii. Dar, atenție!, să nu ziceți că nu v-am spus, cenzura poate face mari servicii umorului și se poate întoarce împotriva celui care o dictează”.

×