Capitala restricțiilor degeaba, „Să-și bage legea în fund!”

Jumătate de ceas peste ora restricțiilor, la Universitate. Omul vine agale dinspre pasaj. N-are mască, trage greu de picioare. E singurul de pe centru, iar în dreptul Colței dă să se ferească: gândește să treacă repede bulevardul, dar sunt mașini, ca într-o seară normală, ce vuiesc pe lângă statuia Brătienilor. Copacul pe după care încearcă să se ascundă bătrânelul e prea subțire.  Așa că se predă – vine direct și sacadează: „Iertare, șefule! Am aici casa, la doi pași, acolo merg. Iertare, șefu’!”. Omul pare un pic traumatizat, trecut prin mai multe filtre în timp de pandemie. Și prin mai multe amenzi. Locuința din centru, probabil, i-a adus belele cu „mobilitatea”. Repetă mecanic aceeași scuză: „Ajung acasă acuma, vă rog să mă iertați dacă am greșit”. Nu se liniștește neam, crede că e o altă zi cu ghinion la autorități. Cu problema măștii de-i lipsește, improvizează: scoate automat, aproape militărește, șapca de pe creștet și o lipește peste gură. Pe sub plasticul scufiei zice și că îi e frică de boală: „Da, dar ajung acum acasă, în două secunde. Vă rog să mă iertați”. Omul pornește cu șapca trasă pe gură, cu o viteză de admirat pentru vârsta sa. 

Pe stradă au rămas mașinile care trec pe sub alb-albastrul rampei echipajului ce supraveghează Intercontinentalul. Autobuzele STB-ului merg a pagubă, goale. Dinspre un gang din dosul statuilor de la Universitate se aude harță. Un grup de oameni ai străzii primește lecții de la doi „afumați” în haine bune. E ceva cu pumni în gură și tranzacții bancare.

Dinspre Cișmigiu trec cupluri. Parcă au o regulă învățată: măștile sunt sub bărbie, gurile le sunt descoperite. Unul proiectează un scuipat în rigolă, lângă un fast food unde așteaptă comisionarii cu însemne de firmă de curierat și cutii pătrate. „Cât îți dau pe cutia asta? Să ies și io din casă fără declarație”, se amuză unul care, de mână cu iubita și trăgând șmecherește din țigară, zice că a întârziat de la serviciu. 

În periferie s-a umblat ca într-o zi normală

În Centrul Istoric roiesc cutii de diferite culori: galben, portocaliu, roșu sau verde. Pe străzile goale, pătratele inscripționate se intersectează, se depășesc, aleargă sau se pun la rând în fața celor câteva restaurante deschise în sistem de “dus acasă”. Curierii zic că nu e nimic schimbat: “În centru e trafic mai puțin. În periferie e îmbulzeală.  Am trecut prin Berceni și Pantelimon, e dezastru”, povestește o “cutie verde”. Una roșie îi dă dreptate: “Nu e nicio restricție. E la fel ca ieri, la fel ca săptămâna ailaltă”. Un “galben” dă, a lehamite, din mână. Dar e și mulțumit: afacerea merge, banii vin. Printre curieri bate același ideal: să treacă pandemia fără vaccinare. Niciunul nu vrea să se înțepe, toți merg pe prevenție. “Mască, mănuși, apă și săpun. În rest, să se testeze alții”, zic curierii. 

În fața Băncii Naționale, sunt o doamnă și un echipaj. Polițiștii stau în mașină, femeia rezeamă o bancă. Nici uniformele, nici doamna nu țin masca regulamentar. Femeia e nervoasă, nu înțelege situația: “Ce, Covidu’ umblă doar noaptea?  Ziua, nu? Suntem o nație de proști!”. Zice că are diabet și nu a găsit niciun magazin deschis să-și cumpere ceva potrivit de mâncare. “Nu am mers până la această oră fiindcă nu am avut bani. De ăștia cu teicăuei nu mă apropii și nici nu pot să mănânc orice. Am făcut rost de bani abia acum” - scrâșnește femeia. E aproape zece seara. Dintr-un colț se aude un sforăit. Un om al străzii protestează: “Eu dorm aici, vreau liniște. Nu am probleme. M-am vaccinat la centru, la Viilor. N-are treabă Covidu cu mine”.

Pe după blocuri

În cartiere nu e mai nimic schimbat. Traficul e același, lumea a schimbat buticurile cu benzinăriile. În Berceni, mai ies grupuri din parc, la Orășelul Copiilor a fost înghesuială ca la meci. O dubă de jandarmi se strecoară, pe roșu, prin coloana oprită la semafor cu “acusticul” pus în funcțiune. După trecerea intersecției, sirenele se opresc. Pe stație se aude metalic: “Vă rugăm să vă îndreptați către case”. Se aude un “huideo” stins repede. În fața unui magazin non-stop, sunt destui care se opresc și se miră că ușile sunt închise. Nu au auzit, nu au citit nimic. Un tânăr spune că a văzut o declarație a premierului: “A zis Cîțu că măsurile vor începe de luni. Să aibă timp comercianții să implementeze măsurile”. 

Pe după blocuri, un grup consumă din pungă ce a cumpărat de dimineață. Un echipaj rulează agale. Mai departe, spre Tineretului, la Palatul Copiilor, niște bătrâni au rămas în urmă. Stau “la resturi”. Aici e un centru de vaccinare al Primăriei Sectorului 4. Și lumea mai vine să vadă dacă a lipsit vreun programat. Dacă mai rămân doze, se trage la sorți.  

“Să-și bage legea în fund”

La Muncii, în metroul de zece fără un sfert e lume ca la șase dimineața. Puțini oameni. Dar funcționara care vinde cartele de călătorie e sigură că nu s-a schimbat nimic: “E cam același număr de oameni ca într-o zi obișnuită. Acum e meciul”.  Între Muncii și Piața Alba Iulia sunt mulți care au ieșit cu câinii la plimbare. Unul dintre ei contestă greu noile restricții: “E un abuz din partea guvernanților. Nu mă voi supune unei legi trecute prin Guvern, ci unei legi trecute prin Parlament. Să fie clar! Dacă vor distinșii domni, deși nu sunt domni, (să respecte noile hotarari n.n)…să și-o bage-n fund. Nu accept această lege care nu e lege”. Discursul puternic e susținut de dulăul omului ce dă să rupă orice patruped care-i trece pe sub bot. Restaurantele de pe Decebal zici că sunt închise. Din interior se aude muzică. Nu se vede nimic prin obloanele trase, angajații zic că-s în regim de “take away”. La capăt, în Piața Alba Iulia e un centru de testare Covid. E închis.

 Spre Unirii, printre blocurile înalte, lumea nu mai mișună. A început, deja, meciul naționalei cu Germania. Blocurile sunt aprinse, luminează parcările mari, pline. Într-o mașină cu scaunele întinse, un cuplu se consumă mai puțin romantic. Peste drum, doi joacă zaruri, iar alții discută, relaxați, despre un injector de Ford. În Piața Universității lumea începe a se aduna la protest. Măsurile nu au prins.

Negru înseamnă sever

Când în centrul Capitalei unii protestau față de noile restricții, undeva, mai în sud, la Spitalul Marius Nasta, zeci de oameni sunt prinși în chinurile bolii. În secții, fantomatice costume albe trag de fiecare în parte, să-i scoată din nenorocire. Medicii, asistenții, infirmierii sunt epuizați. În comandament – în camera de gardă a secției COVID – pe centru e o tablă. Cu numere. Și două culori: roșu și negru. Numerele înseamnă vârsta pacienților, negru înseamnă boală severă. Sunt cam cincizeci de numere. Și tot vin. Nu mai e loc nici măcar pe tablă. Medicul se uită obosit, buimac la “panou”. ”Nu știi unde să-i mai pui . Acum e ok, în cinci minute se duc”. O infirmieră iese din salon. Își coboară echipamentul, transpirația îi curge de parcă a băgat capul sub jet de apă. Picăturile de sudoare îi intră în ochi. Nu știi dacă pe cea abia ieșită de la bolnavi o ustură ochii sau chiar plânge cu adevărat. “Continuă să vină, e din ce în ce mai grav”, șoptește ca pentru el un medic de pe secție care studiază atent o analiză CT. E imaginea unor plămâni. Albi. Semn că e lichid în alveole. Pacientul e grav, critic. Medicii de la “Nasta” au ajuns să se bucure când văd negru în fața ochilor: imaginea unor plămâni neafectați de virus.

“E mai rău ca înainte”,  spune Beatrice Mahler, managerul spitalului.