Cu masca pe față, călcând pe Dealul Mitropoliei. „Am ajuns să-mi fie frică că mă îmbolnăvesc sfinții?”

La Sfântul Dimitrie s-a mers ca la secţia de votare. Cu buletinul la vedere şi recitând CNP-ul. Jandarmii au fost mulţumiti: nu au existat fraude. Dar au existat bătrâni triști: erau sub interdicție de a urca la raclă, fiind din margine de București, din Jilava.

„Slavă Dumnezeule, slavă Ție”, se aude corul bisericesc în Dealul Patriarhiei. Ruga coboară prin difuzoare în intersecția de la piciorul dealului, acolo unde claxoanele mirenilor îi supără pe polițiștii de la Circulație, iar f lorăresele țipă fugărite de jandarmi. La coadă spre locul în care fuseseră aduse raclele sfinților erau, ieri, pe la opt dimineață, câteva sute de oameni. Majoritatea bătrâni.

Prima dată au dat ochii cu jandarmii, niște munți de oameni, intransigenți și serioși: „Buletinul, doamnă! Să-l văd, să îmi certificați că sunteți din București”. Femeii îi tremură mâna. Din portofelul șters de vreme scoate cartea de identitate: „E bine?. Mă lăsați la Sfântu’?”. Jandarmul atinge maximumul amabilităţii: „Mergeți!”. Bătrâna își face trei cruci mari și se pune la coadă.

Şirul de oameni trece prin alt filtru: uniformele de aici scanează pungile și sacoșele, de la distanță regulamentară COVID. Când unul se încruntă e semn că imediat cineva își va desface bagajul spre control. La următoarea oprire, doi preoți și câțiva voluntari impart măști de protecție și dezinfectant. Câte un pelerin mai greșește: își spală mâinile şi faţa cu gelul albastru, crezând că e sfinţit.

Şah cu credincioşi

Chipuri peticite cu albastru, pelerinii așteaptă cuminți să ajungă la racle. Câte un veşmânt negru, bisericesc, foiește printre ei, dăruindu-l pe Sfântul Dimitrie pe iconiţe de carton. Ultima oprire este în față baldachinului. Aici, forțele de ordine joacă şah cu credincioşii: îi apucă şi-i mută pe liniile albe trasate pe trotuar, la distanță de un metru jumate. Dimitrie, Constantin şi Elena, Nectarie şi Stelian stau liniștiți în cutiile lor aurite. Geamurile groase de deasupra sunt șterse, la secundă, cu cârpă de către voluntari. Bătrânele își trag un pic nesigure măștile anti-COVID și își lipesc feţele de sticla rece. Unii sărută colțul raclelor, alții, geamurile de prorecție ale raclelor. Se aud rugăciuni șoptite, pe fundalul slujbei la care nu au fost primiţi mulți. Liniștea de la 
sfinți este spartă de transmisiunile live ale reporterilor de televiziune. Se mai aude de acolo câte un cuvânt: „pandemie”, „cazuri”, „decese”. La racle, cineva trage peste cutiile sfinte ceva haine. Unii se închină pentru sănătate, alții pentru fericire. Sau pentru îndreptarea păcătosului: „Ajută-l și iartă-l că nu știe ce face”. Feţele de pe icoane privesc în gol. Şi sunt șterse iar cu dezinfectant. 

„Când e vorba de alegeri, totul e în regulă. Când e vorba de credință, e rău” 

„Da’ de ce nu ne-a miruit?”. Pelerinul abia ieșit de la racle mormăie în timp ce bate cruci mari în față Catedralei. „E de la COVID”, i se răspunde de sub o mască. Asta pune gaz pe foc: „Am ajuns să îmi fie frică că mă îmbolnăvesc sfinții? Rău!”. La coborâre, spre 11 Iunie, nu mai sunt nici jandarmi și nici polițiști. Doar un preot tânăr care stă să nu se înghesuie lumea în fața unui cort unde se vând obiecte religioase.

Lângă măsuţe se dă pe politică: „Să le fie rușine. Când e vorba de alegeri, totul e în regulă. Când e vorba de credință, e rău”. Preotul ascultă parcă cu tristețe. „Uite, suntem în ajun de sărbătoare. Și cum am ajuns...”. Lumea ajunge la poalele Patriarhiei și
se înghesuie în STB. Unii merg spre bisericile din apropiere, să aprindă lumânări pentru morți și vii.

De partea cealaltă a dealului, coada pelerinilor a mai crescut. În urmă e o bătrână care dă în lacrimi. Vrea să meargă la sfânt, dar nu are buletinul la ea. Un jandarm îi cere CNP-ul și verifică pe stație. Femeia se albește și șoptește tremurat: „Vă rog, ce faceți? Îmi dați amendă?”. „E în regulă! Sunteți din București. Mergeți”, răspunde subofițerul. „Slavă Dumnezeule, slavă Ție”, se aude corul de sus, din deal.

Pelerinajul de la pelerinaj

De Sfântul Dumitru, la Patriarhie există şi un altfel de pelerinaj. Sunt cei ce trag folos din coada credincioşilor veniţi să se închine la raclele aurite. Cerşetori, vânzători de nimicuri sau necăjiţi. În trecut mai apărea şi câte un şuţ de buzunare, ori vreun individ îmbrăcat, aiurea, în straie popeşti, care împărtăşea credulii contra cost. Distanţarea socială le-a stricat sărbătoarea.

Noaptea e un pic altfel în Dealul Patriarhiei. Coada enoriaşilor devine un fel de pradă. Primii care atacă sunt „batistarele” şi „busuioacele”. Dinspre Unirii sau Rahova, pe trotuarele bătute de pelerini, vânzătoarele cern mulţimea cu marfa la vedere: petice de pânză şi busuioc, de folosit la raclă. „E sărmană lumea, mamă. N-are de un’ să dea bani. Stăm că poate... cine ştie... e păcat de flori, abia le-am cules din gradină”, e legenda standard a florăreselor. Este ştiut că buchetele de busuioc „abia culese” sunt luate din piaţa de flori de mai sus, din Coşbuc, ori aduse cu dubele de angrosişti. Pe lumină, pe trotuarul de vizavi de şirul pelerinilor este un fel de expoziţie.

Acum, pe lângă flori şi batiste, una are la vânzare şi măşti de unică folosinţă. Nu are succes în afaceri. O bătrână varsă o lacrimă când crede că a dat Poliţia peste ea. „Dă-mi amendă, dar nu-mi lua marfa, maică. Că-s săracă, vai de fii-mea”, scârţâie femeia. Preferă amenda, fiindcă nu o va plăti niciodată. „Lasă, fă, nu te văita”, zbiară de vizavi o „busuioacă” la fel de bătrână, „că ai vândut destul”.

O alta mârâie înfundat în sunetul corului bisericesc ce se aude la difuzoare: „Ale dracu’ nemâncate”. În faţa ei zace un morman de flori. Zice că n-a vândut nimic. 

Tricoul care nu spune o poveste nu primeşte pomană 

Noaptea, la coada de la moaşte miroase a busuioc şi a ţigară. Fumul albastru vine de la un cerşetor. Când apare vreun client, jarul e palmat sub mâneca murdară. De sub cealaltă mânecă apare o hârtie. E o factură Enel.
„Dă-mi doi lei, Dumnezeu să te ajute, că mă dă afară din casă. Şi mai am şi cinci copilaşi”, toarnă povestea, pe sub masca prea uzată. Mai departe e unul Pavel. Îşi expune piciorul amputat de la gleznă. Zice că e de la „răniţii” - cum îşi spun năpăstuiţii fără mâini sau picioare, cu bube ce curg sau eczeme arătate la colţ de stradă pentru a face faţă în meseria de cerșetor. Dimineaţa cade cu o veste proastă pentru „răniţi”; în colţ, la Unirii, a apărut un nou trend. O babă zace a cerşeală pe trotuar. De sub masca albastră i se percepe mimica: e copleşită de durere. Pe deasupra fustei înflorate şi-a pus un tricou negru, iar pe tricou este imprimata fotografia unei fete. Şi anul decesului, cică. Pe principiul „tricoul care nu spune o poveste...”, baba pare că a câştigat mai mult decât concurenţa mutilată. 

De dimineaţă, coada pelerinilor crescuse până în intersecţia cu 11 Iunie. Câteva sute de persoane aşteptau cuminţi pe liniite anti-COVID trasate pe trotuar. Vizavi, în grupurile profitorilor, era agitaţie: trecuse vorba că cineva ar fi vrut să împartă. Împărţiţi între
pahare de cafea folosite şi aruncate, între sticle şi doze sleite, unii dintre ei aveau o dilemă: „se dă bani sau sarmale?”.

Luni dimineaţă, coada pelerinilor se întindea disciplinată pe liniile anti-COVID trasate pe trotuar. Vizavi, în grupurile profitorilor era agitaţie: trecuse vorba că cineva ar fi vrut să dea de pomană. Risipiţi între pahare de cafea folosite şi aruncate, între sticle şi doze sleite, aveau o dilemă: „Se dă bani sau sarmale?”.

Foto Lucian Alecu - Jurnalul