Muntele credinţei. Ortodoxia romaneasca la Ierusalim

Istoria aşezămintelor româneşti de la Ierusalim e mai veche de un secol. Primele demersuri s-au făcut în anul 1906, când s-a constituit un comitet pentru zidirea primei biserici, compus din cinci membri şi anume: arhimandritul Juvenalie Manolescu, preotul Fotie Oprea, ierodiaconul Savatie Popa, Eugenia Boldur şi Teodor T. Burada,  acesta din urmă fiind ales şi preşedinte al comitetului. Sfântul Sinod şi consiliul de miniştri au recunoscut, în acelaşi an, comitetul, dându-i dreptul de a strânge mijloacele băneşti necesare. Trei ani mai târziu, într-un raport trimis de la Ierusalim ministrului de atunci al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Burada scrie: “Comitetul găseşte de a sa datorie, dle ministru, de a vă aduce la cunoştinţă că aici, în sfânta cetate Ierusalim, avem şi noi mulţi români care vieţuiesc de un timp îndelungat; se află chiar românce de la noi din ţară, care sunt măritate cu arabi ortodocşi, ai căror copii sunt crescuţi în religiunea creştină şi în sentimente româneşti, care, prin faptul că sunt ortodocşi, trebuie şi sunt siliţi să meargă să se închine mai cu seamă la bisericile grecilor, precum şi ale ruşilor şi ale arabilor ortodocşi. Preoţi şi călugări români vieţuiesc aici asemenea de un timp îndelungat, precum şi prin mănăstirea Sfântul Sava şi prin alte mănăstiri greceşti de pe Valea Ierihonului”. Era, deci, creat contextul, exista necesitatea înălţării unui aşezământ ortodox românesc. Mai ales că, pe lângă cei vieţuitori acolo, se înregistrau anual peste 200 de pelerini români (care veneau din Regat), precum şi alte vreo 200 de români şi aromâni care ajungeau aici în pelerinaj venind din Basarabia, Bulgaria, Transilvania şi Macedonia. Unii dintre aceşti pelerini veneau pentru sărbătorile Paştelui, alţii pentru cele ale Crăciunului, însă, o bună parte dintre ei, stăteau şi câte 7 luni la Ierusalim, pentru a prinde amândouă sărbătorile mari creştine dintr-un an.

Înainte de a cumpăra locul pentu biserică şi “conac” (adică spaţiul destinat cazării pelerinilor – ceea ce avea să devină, în mileniul al III-lea, un adevărat hotel), comitetul a închiriat... palatul regelui Menelik al Abisiniei, pentru a servi de adăpost pelerinilor români. Palatul era numit “Casa Românească” şi avea  27 de camere, două saloane, o grădină cu flori, o livadă, precum şi două cisterne pentru apă. Într-unul dintre cele două saloane ale palatului a fost amenajat un paraclis (o capelă - vezi foto), unde arhimandritul Juvenalie Manolescu citea rugăciunile şi ţinea slujbele în limba română. Un călugăr bătea toaca, chemând credincioşii. Pentru acest palat, s-a plătit o chirie anuală de 4.800 lei, însă scopul comitetului era de a aduna suma necesară construirii bisericii. S-a şi găsit locul – situat lângă palatul împăratului Wilhelm al Germaniei, vizavi de biserica anglicană şi în apropiere de biserica rusă. Locul, pe care se afla şi un palat, aparţinea baronului Ustinov, care cerea pe el 150.00o lei. La jumătatea anului 1909, abia fuseseră strânşi 16.000 lei...

După încă trei ani, în toamna anului 1912, locul a fost cumpărat. El avea “o întindere de 2294 coţi pătraţi şi s-a plătit pe el suma de 20.646 lei noi”. Din Actual notarial  reiese că tranzacţia s-a făcut “prin supusul otoman Hana Baramki, ortodox”. Piatra de temelie avea să fie pusă însă abia în anul 1935...