În lumea mafioților cu mătura în mână

Când pute a zoaie, a putred și a scandal, ești în sectorul 1 al Bucureștiului. Primarul de aici, Clotilde Armand, a transformat lupta sa cu gunoierii zonei într-un război din care au pierdut doar locuitorii sectorului. Au câștigat șobolanii, ciorile și maidanezii.

Sâmbătă, „dușmanii” edilului Armand s-au predat. Romprest, firma de salubritate, a trimis cerere de armistițiu, pe ceas de seară, anunțând că a convenit cu „aliații” săi – gropile de gunoi – să reia activitatea. Timp de câteva zile, pe motiv că Armand refuză să onoreze contractul de salubrizare, gunoierii susținuseră ofensiva: nimeni nu mai ieșise să adune resturile sectorului. Pe străzi, repede, au crescut forme interesante de relief, dealuri și munți de gunoi cu izvoare de clisă murdară. Armand și „armata sa” - postaci și susținători de prin alte județe - au ripostat: au cerut stare de alertă. S-a inițiat propunerea de a se strânge mizeria cu voluntari. S-a aplaudat virtual; n-a ieșit niciunul. Bulevardele au devenit urât mirositoare, străzile s-au umplut. După armistițiul Romprest-ului, primarul s-a bucurat: a anunțat, triumfător, victoria și a amenințat cu procurorii.

Duminică dimineața, după „pacea gunoaielor”, sectorul 1 arăta jalnic și mirosea urât. „Ca și ăștia de ne conduc”, vorba multora din locuitorii zonei.

Peisaj cu dâre galben-puroi și șobolani ghiftuiți

Când treci în sectorul 1, gunoaiele te iau de nas și-ți sparg ochiul. Încă de la Guvern, pe Mihalache, se văd semne ale crizei lui Armand. Stâlpii sunt rezemați de saci de gunoaie, resturile tapetează asfaltul, mizeria e crescută, în colțuri de stradă, cât stiva să treacă de brâu. Vizavi de Spitalul Sfânta Maria, pe străduțe, cota scurgerii din sacii menajeri bate spre gleznă. Poți să vezi ce și cât a consumat sectorul în ultimele zile: ce a mâncat, ce a băut și cât s-a împreunat. După plasticul prezervativelor topite în murdărie și soare.

În „muncitorime”, prin Grivița și 1 Mai, sunt sticle de plastic cu etichetă ieftină, în „boierime”, pe lângă Dorobanți și Arcul de Triumf, picături de whisky nu se mai evaporă din sticlele pătrate, aruncate în vârf de vraf. Cojile de cartofi contrastează, peste calea ferată, cu staniolul de ciocolată fină. Iar bucățile de mobilă roasă ce zac sprijinite de betonul parterului de bloc arată diferența de clasă, comparativ cu cutiile, mari și groase, în care au fost livrate lucruri scumpe.

Mai departe, spre strada Turda, crește altitudinea. Între două stive, o Dacia veche pare acoperită de gunoi. Pe străduțele înguste parcă e un miting al pubelelor. În fața fiecărei case stă câte un container portabil, par că urlă – cu capacele deschise – de cât s-a îndesat în ele. La baza copacilor cresc pungi de plastic cu câte un dejun sau o cină. Lipit de gardul Colegiului „Ion Neculce”, câțiva saci au fost rupți: o dâră galben–puroi a curs pe trotuar. O cioară grasă cârâie ostoită de minunile găsite între plastic și carton, o coadă de șobolan mișună înăuntrul verdelui sacului. Plasticul fâșâie, cioara își aruncă un ochi suspect, coada gri-rozalie dispare cu totul printre resturi. Pute a stătut și a vechi.

Spre Străulești e și mai rău. Într-un loc, gunoiul a crescut aproape cât gardul. E prea dimineață, sunt puțini oameni, dar cei care trec sunt, deja, obișnuiți cu peisajul. Doar unul, în spatele unui bloc a protestat: a lipit de maldărul de resturi o hârtie.  „Aici sunt voturile dumneavoastră!!! PNL/USR/PLUS. Felicitări!!!”,  scrie pe coala pusă cu leucoplast pe o pubelă. Ca element grafic a inserat niște desene cu rahați zâmbitori. Ca să fie în ton cu scandalul.

Prin Chitila, în fieful Spoitorilor, gunoaiele se deosebesc față de cele ale sectorului. Aici sunt și haine. Sub ele, mâncarea veche a creat o mâzgă din care se adapă niște pisici. Maidanezii par ghiftuiți, nu mai latră. Nu e nimeni pe stradă, decât mizeria.

Un parc din Pajura e pictat cu resturi, un cimitir din Bucureștii Noi e străjuit de mormane, un spital de pe lângă Grivița are în jurul perimetrului gardă de saci umpluți la maximum. Va mai dura până când gunoiul sectorului va trece.

Noi, mafioți? Noi trăim din asta, din gunoi....

„Noi să fim mafioți? Ea e mafioată! Să vină cu mine să bage mâna în rahat și mizerie. Ea sau voluntarii ei. Eu din asta îmi câștig pâinea pentru copii”. Omul care vorbește e în salopetă verde, ține un târn în mână. Pe cap, spre ceafă, și-a tras o șapcă verde cu numele „patronului”. Lucrează de un an la firma de salubritate, dâre groase și adânci îi crestează fața. Galbenul ochilor arată că se dezinfectează de fiecare dată după program. Gunoierul e supărat pe Clotilde. Ar vrea să meargă împreună cu „doamna”, să vadă dânsa cum se lucrează. „Găsești tot ce vrei și ce nu vrei în gunoiul ăsta. De toate”, zice apăsat bărbatul. Tăcut, cu privirea în pământ, un coleg, suflă sfios: „De’, nu toată lumea-i învățată sau are școală. Dar, să știți, că e greu în meseria asta. E și rușine”. Mai departe, spre Arcul de Triumf, alți doi aruncă sacii cu resturi bogate într-o mașină. Nu-s vorbăreți, nu vor să se bage în criza lui Armand. Când aud de voluntarii Clotildei care au sărit în virtual să facă grupe de voluntari, să strângă gunoiul, cei doi zâmbesc ușor. „N-aș prea crede. Nicio zi n-ar rezista. Pui mâna pe de toate. Toate nenorocirile. Noi, ăștia… suntem obișnuiți”, spune unul. Șeful lor, palid de somn, continuă înainte să se arunce la volanul dubei: „Astăzi, am găsit doi pisoi. Fuseseră aruncați la gunoi, se striveau sub saci. Am luat puii și i-am pus la vedere, poate se îndură vreun milostiv să-i ia”.

Printre restaurantele-lux, cu ștaif, și gunoaiele lor puse în colț de stradă, cei trei gunoieri își povestesc traiul pe care „primarul Clotild” vrea să-l rupă. E greu, dar sunt plătiți rezonabil, patronii nu le fac mizerii. Muncesc de mult, știu zonele, cei mai mulți dintre oamenii sunt buni. Nimeni nu le-a strigat nimic în dimineața asta, marile bulevarde ale sectorului sunt curățate. De viitor? Nimeni nu știe nimic. Și sunt atâția care depind de salariul crescut de la gunoi.

La fel zice și unul mai întremat de se ține de bena mașinii de salubrizare. E atât de obișnuit cu munca asta, că seacă un morman de mizerie – care-i ajunge până la genunchi – din două mișcări. Cu labele mari și negre apucă resturile și le zvârle în „specială”. Se șterge de coapsa pantalonilor și-și trage palma peste nas, să-l curețe. „Din asta trăim. Avem copii, avem bănci de plătit. Dacă Doamna zice că e mai bine să nu mai fim...” . Cuvintele se pierd în zgomotul motorului, omul a dispărut agățat de bena sa. În locul unde a ridicat gunoiul a rămas o pastă neagră-verde cu miros de cangrenă.

Euforie peste circul gunoaielor

Clotilde Armand, primarul sectorului 1, și-a strigat victoria pe Facebook. „Înțeleg că operatorul de salubritate a anunțat că reîncepe să strângă gunoiul și și-a recunoscut vina pentru șantajul creat în aceste zile. (...) Iată că am avut dreptate! (...) Primăria va depune plângeri penale (...) și solicită autorităților să fie ridicată licența operatorului. (...) În paralel, voi solicita (...) rezilierea contractului cu această companie”, anunță Clotilde Armand. Scandalul e continuat și de susținătorii săi. Oameni simpli, postaci, ziariști sau consilieri plătiți din bani publici se aruncă în expresii grele și groase. Cuvântul cheie – mafie. Acțiunea curentă: lupta cu mafia. Rezultatul: stârpirea mafiei. Peste tot este mafie. Mulți jubilează, strigă, aruncă virtuale figuri fericite. Zici că-i revelionul pe net. „Felicitări!”, „Ai învins!”, „Veniți să fiți primar la Vatra Dornei?”, zbârnâie mesajele. Postacii de gardă sunt la pândă, linșează pe oricine care spune altceva. În fața vilei primarului – cea „de se învârte după soare”, într-un cartier de belferi ai Capitalei - e curat. Și liniște. Lucrurile puteau fi liniștite încă de mult, în mod normal, în instanță. Cineva a preferat însă circul gunoaielor.