A fost împuşcată în cap, dar i-a fost falsificată cauza morţii

Camelia Andrei şi-a pierdut sora în ziua de 17 decembrie 1989, în ceea ce a rămas ca "măcelul de la Podul Decebal" din Timişoara. Maria Andrei avea 25 de ani şi era mama unui copil de 6 ani. Cadavrul ei a fost unul dintre cele 43 care au ajuns la crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti.

Timişoreanca Maria Andrei a fost o luptătoare împotriva comuniştilor şi o rebelă, aşa cum o descrie sora ei. Dorinţa ei a fost să fugă peste graniţă.
Sâmbătă, 16 decembrie 1989, cele două surori au participat la o aniversare a unui prieten. "Eu am plecat acasă la ora 1 noaptea. A doua zi, după prânz, ea a plecat un prieten. Au auzit ce se întâmplă în oraş. Abia aşteptau să meargă şi ei la ma­ni­festaţie", povesteşte Camelia Andrei. A doua zi, Camelia a ieşit pe stradă alături de un vecin, Neluţu. Acesta a fost împuşcat în picior, însă a reuşit să ajungă acasă. "Mimi", cum îi spuneau Mariei cunoscuţii, a fost împuşcată în cap, în apropiere de Podul "Decebal". Ea nu a mai ajuns acasă. Cadavrul Mariei Andrei s-a aflat printre cele 43 care au fost furate din Spitalul Judeţean şi au fost transportate la Crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti. Cenuşa lor a fost aruncată într-o gură de canal în localitatea ilfoveană Popeşti Leordeni.

"Am umblat peste tot. De la spitale la miliţie, penitenciar şi procuratură. Nu existau niciunde liste. Pur şi simplu au dispărut. Eu speram că mai trăieşte, până în momentul în care a venit certificatul de deces", a mai spus Camelia. Certificatul de deces a sosit pe 4 ianuarie 1990.

"Bătaia de joc continuă şi acum cu scandalul legat de banii pe care îi primesc revoluţionarii. Pe mine cel mai mult mă doare indiferenţa cu care suntem trataţi de românii pentru care sora mea şi alţii au murit atunci. Ca să nu mai vorbim de autorităţi. Vinovaţii nu sunt de găsit, cu toate că probe există. Şi anchetele care s-au făcut au fost o bătaie de joc.

Camelia Andrei a descoperit, după 19 ani, o poză, la Memorialul Revoluţiei, în care sora ei se află în primul rând al manifestanţilor (foto: în stânga-centru imaginii, în geacă albă şi cu carouri, cu fustă, femeia mică de statură, rândul 1). "Marea durere este că nu s-a aflat nici până azi adevărul. Vrem să ştim exact ce a fost. Singurii vinovaţi au fost Stănculescu şi Chiţac? Ar trebui să plătească toţi care au făcut crime", a mai spus Camelia Andrei. Aceasta are dovezi despre cum s-a încercat falsificarea identităţii surorii ei şi modul în care a murit aceasta. "În raportul medico-legal scrie că a fost lovită în cap. Când ea a fost îm­puşcată. Şi scrie cu ce haine era îmbrăcată. Tricou şi pantaloni de blugi. Total eronat. Se vede şi din poză şi îmi amintesc eu cum era îmbrăcată. Sau şosete de lână, de care sora mea nu purta niciodată. Cine ştie de ce au făcut asta. Numai mârşăvii şi minciuni. Cea mai importantă e cauza morţii. Leziuni produse prin izbire sau lovire de o suprafaţă dură. Raportul este fals. Nu scrie că a fost împuşcată, dar au vrut să muşamalizeze. Însă eu am dovezi că a fost împuşcată: a văzut cu ochii lui Neluţu, vecinul cu care a plecat şi care apare şi el în poza regăsită. În plus, Corina Untilă, preşedintele Asociaţiei 17 Decembrie, a fost în aceeaşi maşină cu care a fost transportată şi sora mea. Corina a recunoscut-o pe sora mea şi a spus că a fost împuşcată în cap. Erau patru toţi în maşina cu care i-a dus la spital. Acelaşi lucru, că a fost împuşcată în cap, l-au declarat şi cei de la morgă şi cei de la crematoriu. Au falsificat tot. Mă de­ranjează că după atâţia şi lumea vorbeşte urât despre eroi, că cine a mai fost şi ăsta… vreun beţiv care a ieşit pe stradă. Eu le spun: domnule au murit pentru ca dumneata să fii astăzi liber. Iar ce au făcut cu legea 410 şi cu indemnizaţiile este o ruşine în care i-a băgat pe toţi în aceeaşi oală", a mai spus Camelia Andrei.

Fiica Mariei Andrei a fost crescută de sora acesteia şi cu ajutorul rudelor. Acum este la rândul ei mămică. Însă nu poate uita ceea ce s-a întâmplat. Aceasta preferă să nu vorbească despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi mai ales după aceea. Ea a aflat că mama i-a murit la luni bune după, prin pri­măvara lui 1990. Totuşi trauma şi amintirile o urmăresc şi astăzi.