A fost odata in Bucuresti…

Alte vremuri, alt aer. De la maidanele innoroiate din jurul Capitalei, in care se sapau bordeie sau se ridicau adaposturi de scanduri, la mahalalele de mai tarziu, pitoresti, curti pline de verdeata si cismele la coltul strazii. „Micul Paris" era numai in centru. Numai aici vedeai doamne bine imbracate, numai aici ieseai la promenada.

Olteni cu cobilite, care-si striga marfa in gura mare: verdeturi, pasari, lapte, peste; bragagii bulgari, greci care te imbie la „platinzoara", turcii care-ti ofera halva si rahat. Vremuri de demult… Se petrecea acum aproape 150 de ani.

Pe la 1870, buricul targului il strabateai lesne - de la dealul si manastirea Mihai Voda, Curtea Domneasca, Strada Lipscani si ulitele invecinate (care purtau numele breslelor - Smardan, Bacani, Selari, Covaci etc.), Strada Coltii (actualul Bd. 1848), si Podul Mogosoaia, pana la Casa Golescu (actualul Muzeu de arta al Romaniei). In rest, de la Casa Golescu pana la ceea ce numim azi Piata Victoriei, Podul Mogosoaia era numai padure si gradina, cu cate o casa boiereasca ici si colo.

In rest, orasul era inconjurat de mahalale: Podul de Pamant (acum Calea Plevnei), Podul Calicilor (acum Calea Rahovei), Podul Beilicului (acum Serban Voda), Podul Targovistei (accum Calea Grivitei), Podul de Afara (acum Calea Mosilor), ulita Herastraului (acum Calea Dorobantilor). Casele din mahala erau din lemn, iar Bucurestiul cadea deseori prada unor incendii care mistuiau strazi intregi.

Rebotezarea

Dupa Razboiul de Independenta, de la 1877, „podurile" sunt redenumite in cinstea soldatilor romani. Podul de Pamant devine Calea Plevnei, Podul Calicilor devine Calea Rahovei, Podul Targovistei devine Calea Grivitei, ulita Herastraului devine Calea Dorobantilor, Podul Mogosoaiei devine Calea Victoriei, Capul Podului Mogosoaiei devine Piata Victoriei, iar splaiul Dambovitei se transforma in Splaiul Independentei. Podul de Afara este rebotezat Calea Mosilor, iar Podul Beilicului se transforma in Calea Serban Voda.

Independenta obtinuta de Romania va aduce transformari occidentale in Bucuresti; apar o serie de cladiri proiectate in special de arhitecti francezi, care vor transforma complet aspectul orasului. Orasul se „europenizeaza" si va capata numele de „Micul Paris".

Apar primele parcuri pline de verdeata, vitrinele luxoase, strandurile, bulevardele largi si cafenele pentru artisti. Apar si automobilele de ultima moda, alaturi de batranele trasuri. Calea Victoriei era o forfoteala permanenta. Moravurile austere incep sa fie cutremurate de moda libertina a Parisului - femei „imbracate goale", femei cu parul scurt. Practic, nu existai, daca nu ieseai la promenada la sosea. Bineinteles, aici n-avea acces decat „lumea buna" a Capitalei. Cei din mahala nici nu indrazneau sa gandeasca la o plimbare pe Calea Victoriei. Promenada presupunea o anumita eticheta.

Calicii, ingramaditi in „Parcul veseliei"

O buna parte din vechile mahalale bucuresteane se pastreaza si la inceputul secolului XX. In sud, erau Caramidari, Alexe, Serban Voda; la est: Precupetii Vechi, Orzari, Obor, Vergului. Nordul orasului sufera transformari impresionante dupa primul razboi mondial - apar „parcuri de locuinte" - terenuri impartite in loturi, pe care se vor contrui case. Asa se va popula zona calea Dorobantilor si Bulevardul Jianu (Aviatorilor de astazi). Tot in nord apar noi mahalalele, ca Damaroaia si Bucurestii Noi.

La inceput de secol 20 se extinde si Calea Rahovei. Apar mahalalele Ferentari si „Prelungirea Ferentari". Aici e locul in care gasim „Parcul Veseliei", o strada cu unii dintre cei mai nevoiasi oameni din Bucuresti. Pe la 1900, in Ferentari nu erau tigani. Predominau romanii, dar in zona traiau si multi negustori evrei, armeni, bulgari. Tiganii erau, la acea vreme, ori nomazi, ori locuiau in sate.

Viata „mahalagiilor"

Pe cine intalnea in mahala proaspatul chirias, venit de la tara? Multi negustori - evrei, albanezi, greci, armeni,dar si functionari, institutori. Toti incercau sa se comporte dupa modelul „din centru". Prin mahala mai trecea din cand in cand si cate un doctor, insarcinat cu sanatatea mahalagiilor.

Nici nu se punea problema de sistem de canalizare. Toaletele erau in fundul curtii. Cismele cu apa potabila se gaseau la colt de strada. Cei cu dare de mana isi faceau cate o fantana in curte. Deasupra mahalalelor aerul era mereu fetid, mizeria si gunoaiele fermentau in voie, caci nu exista nici o forma de salubritate. Noaptea, mahalalele erau luminate cu lumanari de seu, atarnate pe stalpii din marginea ulitelor. La iluminatul cu gaz s-a trecut mult mai tarziu. Prin centrul Bucurestiului, comertul ambulant era la el acasa. Turcii, imbracati in salvari si cu fes pe cap, te imbiau cu tava lor de dulciuri, pe care gaseai rahat, halvita, nuga, sugiuc, baclava si sarailie. Bulgarii isi laudau si ei „dulcele" de langa cofa de braga, racita de un bulgare de gheata. Vara, la mare cautare era limonada, facuta din zeama de lamaie, apa, gheata si zahar ars, pentru culoare. Iarna se bea salep, o bautura fierbinte, cu miere, in care se punea si piper. Grecii si macedonenii alcatuiau breasla simigiilor si placintarilor. „Ia covrigul cu susan, gaura e fara bani!", tipau ei pe strazile Bucurestiului.

Toate bunataturile care le ramaneau seara, se intorceau o data cu negustorii in mahala, spre deliciul copiilor de aici.

Nelipsiti din mahala erau oltenii, care veneau cu cobilitele incarcate: lapte, branza, legume, pasari vii. Le lasau in fata casei mahalagiului si notau cu creta pe poarta ce au adus. La ziua de salariu al capului familiei, venea si negustorul sa-si ia plata pentru produsele lasate la poarta.

Reguli de Capitala

Taranul sau provincilalul care ateriza in mahalaua bucuresteana tipica, se putea insela la inceput privind curtile cu verdeata care imprumutau din aerul vietii de la tara. Mahalaua insa avea regulile ei, normele ei proprii. In mahalalele traditionale, erau preferate casele de tip vagon. Cei instariti isi mai faceau 2-3 camere in fundul curtii, pe care le inchiriau. Daca veneai sa inchiriezi o camera-doua, proprietarul iti punea in vedere anumite restrictii: nu injuri, nu bei, nu vii cu femei. Si mai era o regula, daca e sa ne luam dupa Caragiale, un fin cunoscator al vietii de mahala: la Sfantu Dumitru, chiriasii se schimbau. In secolul XX, casele din mahala incercau sa imite arhitectura franceza din centrul Bucurestiului. Dar asta cu imitatii si materiale ieftine, ceea ce facea ca mahalale sa arate hilar. Generatiile proaspat aterizate „cu chirie" in mahalalele din Bucuresti erau initiate de proprietari in tainele Capitalei. De obicei, noii veniti se casatoareau cu cineva din mahala si isi faceau cum puteau o casa. Copiii lor mergeau la scoala, evoluau pe scara sociala. Dura doua-trei generatii pana cand mahalagii sa devina „bucuresteni adevarati" si sa ajunga sa se plimbe, dezinvolti, pe Calea Victoriei.

Material realizat cu ajutorul istoricului Adrian Majuru si Muzeului Municipiului Bucuresti

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Romania mahalalelor

Bucurestenii de bordei

Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor

23 August, satul de la capatul tramvaiului

Raiul cutitarilor cumintiti

Adio, Vadul Ungurului!

Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

Tiganii au ajuns stapanii mahalalelor din Ploiesti

„Aici ne-am nascut, aici vrem sa murim"

Tiganii din Simileasca asteapta Marea Chefuiala

Mahalale vechi si noi in dulcili targ al Iesilor

A fost odata in Bucuresti...

„In mahala traiau si Bacovia si fratii Mafoame"