"Aceşti incredibili lauri mă iluminează şi mă remontează"

Scriitorul Adrian Păunescu a comentat pentru Jurnalul Naţional rezultatele sondajului CURS, spunând că premiul este şi o răsplată pentru ceea ce a făcut şi până acum, cum este şi asumarea unei obligaţii de a face mai mult şi mai bine.


● Jurnalul Naţional: Domnule Adrian Păunescu, vă aşteptaţi să fiţi cel mai apreciat scriitor din România ultimilor 20 de ani?
● Adrian Păunescu: Nu mă aşteptam să apară un asemenea sondaj privitor la li­teratură. Eram chiar împăcat cu gândul că despre mine în timpul vieţii nu se va mai scrie nimic pozitiv. Câţiva ani la rând, o televiziune pe care o preţuiesc şi cu care colaborez în deplină demnitate, Realitatea TV, a făcut asemenea sondaje, dar cineva, probabil, un coleg literat, nu a acceptat să dea rezultatele şi să ies eu câştigător. Mai mult decât atât, văzând că tot eu ies învingător în fiecare an, acel brav bărbat a desfiinţat concursul la acea categorie de scriitori. Faptul m-a umilit, dar mi-am dat seama că există dureri şi mai mari, cum ar fi moartea prea timpurie a unor mari scriitori cu care am fost contemporan. De aceea primesc cu satisfacţie vestea că publicul român mă consi­deră cel mai bun scriitor al ultimilor 20 de ani. Vorba unui prieten: când voiau să vă îngroape, vă recunoşteau valoarea de până în 1990, acum ei trebuie să muşte din piatră. Sunteţi cel mai bun şi în ultimii 20 de ani. A treia parte din cititorii români vă crede cel mai bun scriitor român de după 1989. Îmi închipui câtă supărare trebuie să fi produs vestea în centrele infectate de minciuni cu privire la mine, dacă o doamnă cu care nu am avut nici un fel de dezacord şi care ar putea fi mai senină pentru că a primit Premiul Nobel, doamna Gerta Müller, a găsit cu cale să se mire că mai exist, că n-am murit şi că mai scriu. Scriu, doamnă Herta, scriu şi aş constata, din lipsa de lumină a privirii dumneavoastră asupra literaturii române, că nu mă citiţi. Dar asta nu înseamnă nimic, eu vă felicit pentru premiul pe care l-aţi primit.


● Cum priviţi rezultatele acestui sondaj: ca o răsplată a ceea ce aţi făcut până acum sau ca o obligaţie de a face şi mai mult?
● Sigur că premiul este şi o răsplată pentru ceea ce am făcut şi până acum, cum este şi asumarea unei obligaţii de a face mai mult şi mai bine. Numai că, în orizontul vârstelor, ceea ce am făcut e mai sigur, ceea ce voi face este incert. Nu neg însă că aceşti incredibili lauri mă iluminează şi mă remontează pentru bătăliile viitoare.


● Este ceva ce vă surprinde în ierarhia stabilită de acest sondaj?
● Există, desigur, şi prezenţe sur­prin­ză­toare şi absenţe surprinzătoare în acest top. În ceea ce mă priveşte, nu aş fi putut stabili o ierarhie atât de importantă fără a mă gândi la fruntaşii literaturii noastre, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Ioan Alexandru, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Constanţa Buzea, Nicolae Dabija, Ghe­or­ghe Pituţ, Marin Sorescu, Lucian Raicu, Nicolae Velea, Ion Druţă, D.R. Popescu, Vasile Băran, Ion Gheorghe, Petre Stoica, Ion Horea, Romulus Vulpescu, Petru Popescu, Mihai Cimpoi.

● Ce le pregătiţi cititorilor dumnea­voastră? Lucraţi la vreo carte?
● De lucrat lucrez la mai multe cărţi.
Sunt cărţile curente de poezie şi câteva romane cărora încă nu le găsesc calea de ieşire la lumină. De asemeni, am gata pentru tipar un volum de aforisme. Nu insist asupra amănuntelor, pentru că nu ştiu când voi avea bani să le pot tipări. Oricum, ar mai fi la rând 7 volume de discursuri parlamentare şi 7 volume de pu­blicistică, dar şi 3 volume de interviuri făcute în aceşti ani. E o problemă complicată acest Adrian Păunescu. Pentru că el oricum mai are de scos la lumină o carte de versuri îndelung nedreptăţită: Ultima noapte pe Atlantida. Şi mai sunt de terminat casete, CD-uri, traduceri. Numai viaţă să fie.


● Ce mesaj aveţi pentru cei care v-au votat şi prin votul lor v-au plasat în fruntea celor mai apreciaţi scriitori români din ultimii 20 de ani?
● Pentru cei care m-au votat şi, prin votul lor, m-au plasat în fruntea celor mai apreciaţi scriitori din ultimii 20 de ani: o plecăciune, un semn de recunoştinţă şi garanţia că nu am altă cale. Doamne, ocroteşte-i pe români! După atâta noroi care s-a aruncat în mine, după atâtea nedreptăţi câte mi s-au făcut, după atâtea morţi şi atâtea învieri, definitiv: în serviciul dumneavoastră, asta mi-i filosofia.