ACTE SMART/"Un fleac: ne-au cipuit!"

M-am bucurat ca un copil când am aflat despre paşapoartele biometrice. Îmi văzusem visul cu ochii. Mereu să fiu găsită şi cercetată de oricare nătărău de pe planetă, asta e foarte tare. M-am bucurat ca un copil când am auzit c-or să mi se ia amprentele. Uau, mi-am zis, neam de neamul meu n-a văzut aşa ceva, ce cool! Mamă, vino să mă vezi, degeaba m-ai trimis la şcoală, că tot cu deştu' mă semnez. Vom avea cu toţii cip/ Şi vom face cip-cirip.

Moto:
"Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui fiarei"
(Apocalipsa, 13: 16 - 17)

Mi-am şi imaginat cum or să mi se uite ăia-n ochi şi-or să-mi vadă superbii mei irişi. Ireproductibilii mei irişi. Cu irişi ca ai mei, oricine ar vrea să-şi facă paşaport biometric, sincer! M-am întristat puţin însă. Totuşi, doar atât? Haideţi, băieţi, că puteţi mai mult. Mai luaţi-mi şi alte date. Faceţi-mi analize peste analize, luaţi-mi sângele, luaţi-mi glicemia, luaţi-mi pulsul, stabiliţi-mi zilele de ovulaţie, spuneţi-mi şi mie dacă am ceva la căpăţână, că doar d-aia vă plătesc!

CUM NI SE GARANTEAZĂ DREPTUL LA VIAŢA PRIVATĂ
Art. 26 din Constituţia României, alin 1: "Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată." Lol. Păi cum vine asta, să-mi respecte mie statul viaţa privată, mie, ţie, oricui, probabil, chiar şi sieşi să-şi respecte viaţa privată???? Băi, ce drăguţi sunt! Nu sunt deloc ca, să zicem aşa, cârnaţii ăştia de ziarişti, că nu respectă nimic, n-au scrupule, sunt nişte măgari şi nişte măgăriţe, nişte hahalere de doi bani. Autorităţile, însă, altă treabă. Autorităţile ie băieţi buni, care, cum se iecsprima iei înşişi, "respectă viaţa privată" a omului. Ce oameni cumsecade!

"Art. 2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri." Looool. Să se facă aşa cine minte?

"Legea nr. 298 din 18 noi. 2008, privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004, privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice." Adică, mai pe româneşte, că-ţi ascultă telefonul şi se uită-n mailul tău, că doar îţi respectă viaţa privată, ce nu ţi-e clar? Poate chiar să-ţi asculte şi ce zici în casă, chiar dacă ai telefonul închis. Scrii tu un mail în care înjuri pe româneşte pe ăla care a emis aşa ceva? Îl inviţi la acte de perversitate cu găinile, pe el şi pe neamul lui? El ştie. Ei şi ce!? Îl inviţi să-şi facă lobotomie la tot creierul, poate aşa devine ceva mai prost, că prea e deştept? Îl inviţi să-şi lege trompele, ca nu cumva să mai facă plozi la fel de inteligenţi ca el însuşi? Da, şi care-i treaba? Micile tale defulări de cetăţean frustrat că e căutat şi-n sânge n-ajută nimănui la nimic, dar te mai răcoreşti cât de cât, că doar eşti om, nu eşti parlamentar.

OBLIGAŢIA VIOLĂRII VIEŢII PRIVATE E LEGITIMATĂ DE STAT
"Art. 3, alin 1): Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia (N.B.: OBLIGAŢIA!!! - n.r.) de a asigura, pe cheltuială proprie, crearea şi administrarea unei baze de date în format electronic, în vederea reţinerii următoarelor categorii de date (...): a) date necesare pentru urmărirea şi identificarea sursei unei comunicări; b) date necesare pentru identificarea destinaţiei unei comunicări; c) date necesare pentru a determina data, ora şi durata comunicării; d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare; e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicaţie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament; f) date necesare pentru identificarea locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile."

Deci, noi ne plătim telefoanele, iar ei au OBLIGAŢIA de a ne intercepta convorbirile. Precum am stabilit de la bun început, aceşti oameni care ne conduc e clar că respectă dreptul la viaţa noastră privată, în rest, nimic deosebit de stabilit.

"1.) Datele se reţin timp de şase luni de la momentul efectuării comunicării."  Deci, dragi copii, noi de aici învăţăm că statul român e foarte atent la viaţa privată a omului, i-o respectă foarte mult şi tocmai de aceea îi ascultă telefoanele şi-i interceptează mailurile, tocmai de aceea vrea să-i ia amprentele şi tocmai de aceea vrea să-i ia şi ochii, dintr-un respect extraordinar de mare faţă de propria lui viaţă privată. În plus, pe statul român îl preocupă foarte mult şi siguranţa omului. Pentru că e foarte bun şi pentru că-i pasă foarte mult de om, de omul acesta simplu, de aceşti papă-lapte care suntem noi, pentru că ne iubeşte şi ne ocroteşte, statul român a decis că aşa nu se mai poate şi că toţi oamenii să facă bine să-şi tragă cipuri la paşapoarte.

PARANOICII ŞI DEŞTEPŢII CARE SE RĂDE DE EI
Sunt eu nebună sau ceva nu-i în ordine? Nu înţeleg cum mi se garantează dreptul la viaţa privată dacă mi se ascultă telefonul. Nu înţeleg cum mi se garantează securitatea dacă (e demonstrat, n-o zic eu din capul meu) oricare nătăfleţ din lumea asta poate să falsifice un cip. Cum poate statul român să-mi asigure securitatea dacă oricine din lumea asta, pe baza accesului la internet, cu ajutorul unui cititor (d-ăla care face "bip") şi cu ajutorul propriului meu telefon, poate să-mi reproducă identitatea? Prin urmare, cum poate statul român să-mi asigure securitatea dacă oricare şmenar poate să facă şmenării cu ajutorul identităţii mele, de la capătul celălalt al Pământului? Cum îmi garantează mie statul român accesul la propria mea identitate? La propria mea viaţă? La demnitatea mea, adică la ce a mai rămas din ea?

"Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Titlul 1: DEMNITATEA. Art. 1: Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată şi protejată." M-am liniştit. Dacă mă respectă şi mă protejează UE, pot să dorm liniştită. Nu pot însă să nu mă gândesc la fraţii creştini din Serbia şi Grecia care, pentru că n-au stat aşa liniştiţi ca noi şi nu şi-au pus baza-n UE şi-n grija ei pentru cetăţeni, s-au revoltat împotriva însemnării lor ca pe vite şi au obţinut de la autorităţile lor dreptul la inalienabila demnitate.

Au avut loc şi la noi proteste de stradă, însă nu semnificative ca prezenţă numerică. Poate că prezenţa numerică ar fi fost mai mare dacă ar fi beneficiat de o promovare mai amplă, însă lucrul ăsta nu s-a întâmplat. Acţiunile antibiometrie sunt mai intense, culmea!, pe internet, prin petiţiile semnate online. Spun "culmea", pentru că-i şi văd pe responsabilii cu interceptarea mailului rânjindu-şi fasolea la citirea acestor semnături. Cred că ne consideră foarte drăguţi.

ROMĂNII FAŢĂ CU DICTATURA
Douăzeci de mii de români şi-au exprimat revolta faţă de legea abuzivă a actelor biometrice de identitate. Cei mai mulţi dintre ei sunt creştini practicanţi, care nu-şi pun nădejdea nici în statul român şi nici în marele stat european, ci în Dumnezeu. Mulţi i-au luat de zevzeci, şi le-au râs în nas, şi i-au făcut paranoici. Nu le pasă şi bine fac. Mai bine paranoic decât vită. Cei care se râd de aceşti "paranoici" sunt victimele cele mai bune ale unui sistem care, la adăpostul unor concepte corupte şi al căror sens s-a perimat prin frecventa folosire (demnitate, adevăr, libertate), înţelege să-şi extindă controlul asupra oamenilor, furându-le, practic, viaţa însăşi. E bizar cum ne-am bucurat atât de mult c-am scăpat de o dictatură ca să dăm de altă dictatură, căreia ne supunem (vorbesc de cei care ne fac paranoici şi zevzeci) fără reţinere. 

N-o să mai treacă mult şi, sub pretextul creşterii securităţii noastre, or să ne convingă să ne punem cipuri în corp. Unii au deja. Să fie la ei acolo! Dacă lor li se pare comod să facă "bip", mie uneia nu. Paşapoartele biometrice nu sunt decât începutul sfârşitului. Nouă nu ne rămâne decât să stăm cuminţi şi să acceptăm. Sau poate nu!