Agenţii acoperiţi, trecut şi viitor

O fascinantă analiză despre imixtiunea ofiţerilor de informaţii acoperiţi in viaţa politică romănească. Un adevărat compendiu oferit, cu competenţă, de Liviu Turcu.


La 25 octombrie, pe fluxul informaţiilor difuzate de Mediafax a intrat o ştire care a provocat o anume panică in culisele serviciilor secrete romăneşti. Citez: "Comisia SRI a constatat că persoanele şi partidele vizate de cele 13 note ale Grupului de Evidenţă al SRI aparţin spectrului politic faţă de care antipatia «factorului de decizie informat» este notorie, existănd supoziţia de valorificare părtinitoare a informaţiilor, favorizănd partide sau persoane. Comisia parlamentară de control al Serviciului Romăn de Informaţii a elaborat un raport conţinănd constatări, concluzii şi recomandări".

Pentru observatorii politici avizaţi, fie ei romăni sau străini, investigaţia parlamentară nu reprezenta decăt expresia unei noi faze a competiţiei conflictuale intre grupurile de interese aflate in spatele ocupanţilor Palatului Cotroceni şi ai Palatului Victoria. Cel din urmă a vrut in mod evident să demonstreze public că cel dintăi tărăşte cel mai important serviciu secret al Romăniei in activităţi ce-i incalcă flagrant statutul de funcţionare, servind unor interese politice partizane. Anatemizarea conducerii SRI in concluziile raportului parlamentar, deşi principial corectă, a servit insă cu prioritate scopului politic de compromitere a adversarului de la Cotroceni şi mai puţin corecţiei modului de operare instituţional al serviciului secret menţionat. O corecţie tardivă, dar strict necesară nu numai la nivelul SRI, dar şi al celorlalte servicii de informaţii romăneşti.


Ancheta parlamentară a deschis insă fără intenţie, in afara "ping-pong-ului politic" cu care opinia publică deja s-a obişnuit, "Cutia Pandorei" intr-un domeniu extrem de sensibil al muncii de informaţii: utilizarea ofiţerilor acoperiţi in cele mai diferite sectoare de activitate ale societăţii romăneşti.


Pentru lămurirea opiniei publice, in cazul anchetei parlamentare, Grupul de Evidenţă reprezintă o structură informativ operativă secretă care, potrivit informaţiilor deja publice, coordonează şi exploatează informativ activitatea ofiţerilor acoperiţi ai SRI. Structuri similare există insă şi in cadrul celorlalte servicii de informaţii, cazul SRI nefiind unic.

Sine ire et studio (Fără ură şi părtinire)

Ca de obicei, imi fac datoria de a preciza de la bun inceput că prin comentariile pe care le voi face pe subiect nu mă plasez in nici unul dintre grupurile de interese ce se războiesc azi pe eşichierul politicii romăneşti. Cazul in sine oferă insă o excelentă ocazie pentru cititori de a inţelege mai bine ce anume blochează funcţionarea normală a sistemului instituţional şi cu precădere a instituţiilor menite să combată corupţia la nivel inalt in răndul clasei politice.


Folosirea in cadrul muncii informativ-operative a ofiţerilor acoperiţi nu este o invenţie romănească. Teoretic, metoda reprezintă o soluţie extremă, dacă se poate spune aşa, pentru a plasa profesionişti ai muncii de informaţii in locuri şi sectoare de activitate deosebit de importante pentru apărarea intereselor majore ale statului. Subliniez in mod deosebit importanţa distincţiei intre interesele de stat şi cele ale regimului politic al momentului respectiv. Diferenţa este uneori uriaşă, intrucăt se contrapun clar interesele intregii comunităţi (ca entitate naţională) cu cele ale grupului de interese care temporar se află la cărma puterii. Istoria a marcat şi continuă să marcheze pregnant această disjuncţie care uneori la nivelul celor două categorii de interese nu numai că nu se suprapun, dar intră şi intr-un conflict acut.


In fostul regim politic autoritar comunist, din "n" motive, inclusiv spaţiul limitat al acestei analize, metoda folosirii ofiţerilor acoperiţi a cunoscut o primă "deviere" sau "ajustare" de la definiţia clasică a plasării de profesionişti ai muncii de informaţii. In locul unui proces, altfel indelungat, de a implanta ofiţeri de informaţii care să urmeze o carieră profesională "naturală", adică fără intervenţii externe de tip preferenţial care implică riscul deconspirării, s-a preferat metoda "tăierii colţurilor", cum se spune. Adică, acordarea calităţii de ofiţer de informaţii acoperit unor membri ai reţelei informative cu indelungate state de colaborare informativă. Aceştia, de regulă, aveau avantajul de a se fi aflat deja in poziţiile sau funcţiile importante, unde fie se vehiculau informaţiile dorite, fie se putea interveni in plan operativ pentru un scop sau altul. Pentru un director general dintr-un minister important, să zicem de Externe sau de Comerţ Exterior, după decenii de colaborare, trecerea in categoria de ofiţer acoperit avea pentru acesta din urmă un singur impact semnificativ: cel pecuniar. In fostul regim, un asemenea civil transformat peste noapte in ofiţer de informaţii acoperit şi fotografiat o singură dată in uniforma militară pentru necesităţile birocratice ale dosarului de cadre avea opţiunea de a alege intre mai multe forme de salarizare: cel civil primit pănă atunci, la care se adăuga noua soldă de grad, sau cel de ofiţer, plus solda de grad. Evident, in funcţie de poziţia civilă ocupată, cel in cauză alegea postura care il avantaja cel mai mult sub aspect financiar. Acesta era de fapt factorul primordial al trocului in care noul ofiţer acoperit in baza avantajelor dobăndite automat se incadra "disciplinar" in modul de operare al serviciului de informaţii recrutor. Plus libertatea de mişcare in străinătate pe linie profesională sau chiar de interes particular.

Cvasimilitarizarea, ca ultimă speranţă

O dată cu deteriorarea situaţiei politice din Romănia anilor ’80, fostul şef al statului a decis de facto cvasimilitarizarea elitei birocratice a aparatului instituţional potrivit ideii că această măsură va contribui la eliminarea haosului şi imbunătăţirii eficienţei activităţilor monitorizate, indeosebi a economiei romăneşti. Un proces in care s-a folosit sistemul mixt al promovării ofiţerilor acoperiţi proveniţi in mod real din centrala serviciilor de informaţii combinat cu recrutarea factorilor decizionali din cadrul reţelei informative. Punctul de vărf l-a reprezentat in mod evident anul 1989.

Trebuie subliniat, mai ales in contextul analizei de faţă, că acest sistem era unul de tip piramidal, avănd practic un singur coordonator instituţional şi urmănd in plan strategic, repet strategic, o singură linie de acţiune. Profilul de activitate al sectorului instituţional in care se afla ofiţerul acoperit determină şi profilul activităţii informative operative desfăşurate. Viaţa are insă ironiile ei, şi nu puţine au fost cazurile in care ofiţeri acoperiţi aveau să fie promovaţi pe linia instituţiei civile şi chiar a celor politice in funcţii egale sau chiar formal superioare şefilor serviciilor de informaţii. Am in vedere funcţii precum cea de adjunct al ministrului, ministru sau chiar de membru supleant al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. Las pe seama cititorului inţelegerea implicaţiilor unor astfel de situaţii, e drept rarisime, dar reale.

Nimic nu se pierde, totul se recuperează

De la rău la şi mai rău

Intrebări ce-şi aşteaptă răspunsul