Agonia sistemului medical

Preşedintele Băsescu ar vrea să închidă jumătate din spitalele din România. Spitalul Universitar mai are 12 lei în cont şi îşi redistribuie pacienţii către alte spitale. Peste 10% din medicii din ţară au plecat în străinătate, fenomenul luând amploare. Cam aşa se prezintă la ora actuală sistemul medical din România, care este în "cod roşu".

Această situaţie a ajuns la climax după ce, ani la rând, miniştrii care s-au perindat pe la pupitrul de comandă al Sănătăţii n-au făcut nimic pentru a împiedica căderea şi decăderea sistemului medical românesc. Ba, mai mult, s-au comportat precum copiii atunci când îşi pun mâna la ochi ca să nu vadă ceva care nu le place sau peste urechi ca să nu mai audă. În concluzie, ca să parafrazăm o vorbă celebră: "Operaţia de reformare a sistemului sanitar românesc a început cu succes... pacientul a murit".

De la 1 ianuarie 2007 suntem cetăţeni europeni cu drepturi depline, dar standardele noastre de viaţă arată clar că nu sunt europene, ba, din contră, sunt neaoşe, româneşti. Poate că tot ceea ce se întâmplă în prezent în sistemul nostru sanitar arată cel mai bine diferenţa. Acest sistem suferă de o boală cronică, şi aceea se numeşte în primul rând subfinanţare. Apoi, din cauza acestei boli există efecte: pacienţii aduc de acasă seringile şi tifoanele, la fel şi medicamentele, aparatura este învechită în multe cazuri, iar operaţiile sunt amânate.

Potrivit preşedintelui Băsescu, "zona" sistemului medical este una cu resurse uriaşe. Aşa grăit-a el, către parlamentarii PD-işti, la o întâlnire cu uşile închise: "Dacă venim în zona unde sunt resurse uriaşe, adică în zona Educaţiei şi Sănătate, sistemul are propriile lui resurse să-şi plătească oamenii bine, binişor către bine. Nu mai putem continua cu 200 de spitale în care nici nu te poţi face bine. Din 400 de spitale, 200 trebuie închise. (...) Pentru că altfel consumă inutil".

După ce au anunţat că ar vrea să închidă 200 de spitale, guvernanţii s-au mai sucit şi au zis că toată tărăşenia se limitează la "închiderea" a 9.200 de paturi. Situaţia este însă incertă pentru că nu se cunoaşte până la urmă soluţia de finanţare.

Despre închiderea spitalelor, profesorul Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, spune că această declaraţie "dovedeşte o neînţelegere a unui sistem de sănătate. În momentul în care se apreciază utilitatea şi eficienţa unui spital, analiza trebuie să scoată în evidenţă rolul pe care îl are acel spital. Să ţină cont de nevoile de sănătate ale populaţiei, pentru că nu are nimeni nici o vină pentru că omul s-a născut la Iaşi, iar spital este numai în Bucureşti.

Ăsta este sistemul african şi i se spune aşa pentru că acolo ai numai câteva spitale, iar într-o capitală unde ai Hilton de 5 stele, la 200 de metri nu ai nici canalizare, ai colibe şi drum de pământ. Analiza trebuie să fie aşa: chiar dacă ai doi medici acolo, e nevoie de acel spital în acea zonă? Patologia o impune? Care este accesibilitatea populaţiei? Şi atunci e responsabilitatea ministerului ca acolo să nu fie doi medici, ci 20, pentru ca spitalul să trăiască pentru că este nevoie de el. Poţi să ai un spital cu 200 de medici, dar patologia nu îl cere şi atunci analiza trebuie făcută diferenţiat.

Dacă s-au gândit că astfel economisesc nişte bani de la buget este o gândire rudimentară. Pentru că este «la plesneală». Şi atunci aşa ar trebui închise toate spitalele. Nu trebuie gândit la modul cât consumă un spital sau câţi bani produce, ci câtă sănătate produce. Nu trebuie să gândeşti ca bilanţul să-ţi iasă pe zero sau cu pofit".

Scurta radiografie a stării sistemului sanitar la ora actuală, oră la care toată ţara e în criză, iar peste 7.500 de medici, din cei 40.000 din ţară, au ales alte sisteme sanitare din Europa şi nu numai arată aşa:

11-12 mai 2010 - noaptea
Chirurgii de la Spitalul Universitar din Bucureşti constată că nu pot sutura o operaţie de apendicită pentru că nu mai au materiale. În contul spitalului nu mai sunt decât 12 lei, încă de luna trecută. De atunci, nimeni nu s-a mai uitat în vistieria spitalului. Şi chiar dacă s-ar fi uitat, nu ştiu ce mare lucru ar mai fi putut să facă. În aceste condiţii, nu se mai fac internări, iar pacienţii care au nevoie de operaţie vor fi transferaţi la alte spitale. La terapie intensivă, stocurile materialelor de urgenţă a ajuns pe zero, iar pacienţilor li se spune franc să aducă medicamente de acasă.

12 mai 2010
Medicii de la Spitalul Fundeni au "onoarea" de a mai avea bani doar pentru şapte operaţii. Au amânat intervenţiile chirurgicale care nu necesită urgenţă şi sperau ca banii de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să vină în timp util. "În acest moment o să primim pacienţii de urgenţă, reprogramăm pacienţii cu suferinţe cronice care pot fi reprogramaţi, în speranţa că această situaţie se va debloca şi îi vom putea primi ulterior", declara dr Horaţiu Moldovan, şeful Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Fundeni.

16 mai
Spitalul de Boli Infecţioase Prahova este la un pas de colaps. Soluţia ar fi fost ca tot personalul din spital să trateze bolnavii timp de două luni fără a-şi primi salariul. Magazia de alimente este de multe ori goală, iar pacienţii îşi aduc hrana de acasă.

18 mai
La Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean Sibiu, doar jumătate din posturile necesare sunt ocupate, pentru că Ministerul Sănătăţii a blocat toate posturile vacante. Tot la Sibiu, Spitalul de Pediatrie mai avea nevoie de 26 de medici pentru toate specializările. Compartimentul de urgenţe şi centrul de cercetare resimt cel mai acut criza de medici specialişti.
La Spitalul din Cisnădie, organigrama e completă, însă conducerea spitalului nu poate să redeschidă maternitatea, deoarece Ministerul Sănătăţii a blocat toate posturile pe Secţia Obstetrică-Ginecologie.

20 mai
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, definiţia zilei este "0 lei în buzunar". Nu există stocuri de medicamente, iar soluţiile perfuzabile şi materialele sanitare sunt la cota de avarie. Pacienţii vin cu medicamente de acasă, iar unele operaţii care nu erau urgente au fost amânate. Ultimii bani au fost folosiţi pentru salarii şi achitarea utilităţilor.
Angajările sunt blocate, iar numărul medicilor este insuficient în comparaţie cu solicitările care nu mai contenesc.
Lista evident poate continua.
M-am limitat doar la recente şi cronice probleme ale sistemului pentru care nimeni nu a făcut "un plan naţional" sau "strategie" ca să fie vindecate. Şi acestea se regăsesc pe toate listele de nemulţumiri a numeroşi medici care au ales alte zări unde să-şi poată face meseria cu demnitate, pe salarii mult mai mari.

În final, ministrul Cseke a ajuns la următoarea concluzie: "Personalul medical este insuficient. Se vor căuta soluţii pentru medicii tineri, referitoare la asigurarea locului de muncă şi a unei locuinţe gratuite", spunând că exodul medicilor nu poate fi oprit. Şi se pare că robinetul de-abia acu' se porneşte mai în forţă să curgă. Potrivit statisticilor, peste 7.500 de medici au plecat şi urmează să plece în străinătate.

"Nu scrie că trebuie să lucrezi în România"
Exodul medicilor care au ales să-şi practice meseria în străinătate a luat amploare în 2007, odată cu intrarea României în UE. În octombrie 2007, ministrul Sănătăţii de atunci, Eugen Nicolăescu, spunea că vrea să îi împiedice pe medicii români să plece să profeseze în străinătate. "Se lucrează la elaborarea unui act normativ care să înăsprească cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească medicii care vor să plece în străinătate."
"Este vorba de libera circulaţie a profesiilor, iar medicina, fiind o meserie segmentată sectorial, nu se pot introduce restricţii.

La fel cum nu se poate să iei banii investiţi în şcolarizarea naţională a medicilor care pleacă. Nu se poate. Dacă asta e legea în România, că învăţământul este bugetat, ai diplomă, nu scrie nicăieri că trebuie să lucrezi în România. Această metodă nu are nici un succes", spune Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Mai mult de 2.500 de cadre medicale, din totalul de 48.000, solicitaseră încă de la începutul anului 2007 atestatele de conformitate, 1.000 dintre acestea fiind deja angajate în străinătate şi dorind să-şi reglementeze situaţia.

Astăzi, în 2010, în primele cinci luni ale anului, la doar trei târguri pentru joburi medicale organizate la Bucureşti, Iaşi şi Cluj s-au depus peste 6.500 de dosare pentru posturi oferite în străinătate. Ţara nu e numai în criză de bani, e şi în criză de idei. Iar asta se întâmplă de aproape patru ani. Nimeni nu a găsit o soluţie pentrru împiedicarea unui exod al medicilor, iar în acest timp, în lipsa unei soluţii, în lipsa unei strategii, în timp ce noii numiţi politic consideră că trebuie să strice ce a făcut ăla de dinainte, şi nu să păstreze ce e bun şi să desfiinţeze ce e rău, fondurile şi aşa mici sunt cheltuite fără a produce efectele benefice.