"Am salvat ceva fabulos şi sunt mulţumită!" Femeia care a găsit manuscrisele lui Cioran într-o pivniţă vorbeşte despre descoperirea sa şi despre proces

Simone Baulez a venit la întâlnirea pe care am fixat-o în faţa Ambasadei României de la Paris fără să întârzie nici un minut. O doamnă îmbrăcată în haine de culoare închisă, cu părul alb tuns scurt, ochi albaştri şi ochelari cu ramă vălurată. În februarie 1998, madame Baulez descoperea într-o pivniţă o comoară: 37 de caiete scrise de mâna lui Emil Cioran. Timp de şase ani a băut ceaiul de pe vraful de caiete pe care nu-i venea să le deschidă, pentru că auzise că Cioran e deprimant. În martie 2011, după un proces cu Cancelaria Uni­ver­si­tăţilor din Paris, caietele se întorceau la Simone Baulez, dar nu pentru mult timp. În august, anul acesta, Eleonora Cioran, cumnata scriitorului, îşi cere drepturile, aşa că manuscrisele se întorc în seif, până la decizia justiţiei.

Am ajuns la cafenea şi am scos reportofonul. La fel a făcut şi Simone Bau­lez, iar, pentru că nu ştia cum func­ţionează reportofonul digital, m-a rugat să-i traduc instrucţiunile care se găseau în cartea tehnică în română, dar nu şi în franceză. Apoi mi-a po­ves­tit despre ziua în care a descope­rit manuscrisele lui Cioran. "Am fost man­datată de «commissaires pri­seurs» Ribeyre şi Baron să debarasez un apartament din Place de l’Odéon, ne-am dat întâlnire acolo şi am intrat în apartament. Cum erau o mulţime de lucruri acolo, multe cărţi pe etajere, am zis: «Va fi "opération blan­che", conţinutul plăteşte munca!». Era o perioadă în care, în Paris, erau o mulţime de atentate, iar Poliţia controla camioanele ce staţionau. De aceea, am spus că am nevoie de o hârtie prin care să se spună că sunt autorizată să debarasez acest apartament. Mi s-a răspuns: «Nu vă faceţi griji, domnul Boué, fratele lui Simone Boué vă va face o scrisoare prin care vă dă autorizaţia să debarasaţi». Am primit această scrisoare a doua zi şi am păstrat-o, iar asta mi-a salvat viaţa în această poveste."

După ce a lucrat în apartament, a mers în pivniţă, unde i-au căzut ochii pe un ulcior, pe care scria "Simone et Cioran" (pronunţat "Sioran" de către Simone Baulez). "Ginerele meu a râs şi mi-a spus: «A, madame Baulez, aţi fost deja pe-aici!». Trebuie să vă spun că, în acel moment, numele de «Cioran» nu-mi spunea nimic. Ginerele meu mi-a spus: «Atenţie, Cioran e foarte cunoscut, e scriitor». Cum de obicei punem deoparte şi păstrăm tot ce e hârtie şi carte, şi apoi cercetăm, pentru că în acţiunea debarasării nu avem timp, aşa am făcut şi de data asta", povesteşte Simone Baulez. În pivniţă a mai găsit un bust al lui Cioran, din ipsos, şi "câteva tablouri destul de ciudate", dar şi "o mulţime de caiete, de foi". Pe acestea le-a păstrat timp de cinci, şase ani acasă: "Tot vraful ăsta de caiete şi foi stăteau pe biroul meu şi, timp de şase ani, în fiecare dimineaţă, mi-am pus tava cu ceaiul  pe ele. Nu le-am citit, pentru că toată lumea îmi spunea că Cioran e deprimant şi n-aveam chef să mă deprim". Mai târziu şi-a cumpărat cărţile sale, le-a citit şi l-a găsit pe Cioran mai degrabă "marrant" ("amuzant").

Apoi, într-o zi, când lucra pentru "commissaire priseur"  Wapler, i-a spus că a debarasat locuinţa lui Cioran. "El mi-a spus că trebuie să-i arăt ce am găsit, şi aşa a început totul. Apoi am decis să îi arătăm caietele ex­pertului Thierry Bodin, unul dintre cei mai buni, şi el a a muncit toată luna august ca să facă acest catalog pentru licitaţia ce urma să aibă loc în decembrie. Asta se întâmpla acum şase ani. Am făcut expoziţia la Drouot, totul era în vitrine, magn­ific prezentat. Apoi, în ziua vânzării, mi s-a spus că vânzarea trebuie oprită. În ziua aceea au vândut bustul şi ta­blou­ri­le (care îi aparţineau ei). Manuscri­sele au fost retrase imediat, iar cred că două zile mai târziu eram la tribunal." Directorul Bibliotecii Jacques Doucet, Yves Peyré, care primise o mulţime de telefoane prin care diverşi îi spuneau că există hârtii de-ale lui Cioran puse în vânzare, s-a simţit obligat să facă ceva, şi aşa a fost oprită vânzarea manuscriselor. "Deşi, cu un an înainte cred, la Drouot se vânduse un caiet de 18 pagini, care provenea din acelaşi lot. Eu dădusem acest caiet cuiva, şi această persoană l-a vândut la Drouot şi a obţinut pe el 80.000 de franci. Iar cum numărul paginilor pe care le aveam eu era în jur de o mie, am aplicat regula de trei simplă şi am obţinut o sumă cu zerouri şi iar zerouri şi zerouri."

În martie, Curtea de Apel confirma decizia tribunalului, prin care manuscrisele găsite în pivniţă aparţineau lui Simone Baulez. Principiul juridic pe care se baza această decizie este "le droit d’aubaine", adică cel care descoperă o comoară devine proprietarul acesteia. "Dacă nu ar fi aşa, dacă nu aş câştiga bani din meseria asta, m-aş apuca de altceva. Ştiţi, în Franţa, să câştigi bani e un lucru rău văzut. Dar oamenii au nevoie de bani ca să trăiască, aşa cum au nevoie maşinile de benzină ca să meargă", râde Simone Baulez. Pentru a avea autorizaţia de recuperare a manuscriselor, trebuia o decizie a justiţiei. "Les comissaires priseurs", care ţineau manuscrisele în seif, au aşteptat această decizie finală. "Apoi ne-am întâlnit la bancă şi acolo, în prezenţa avocaţilor, mi s-au dat ma­nuscrisele, care trebuie vândute în acelaşi timp. Era o condiţie pusă la tribunal pentru a-mi fi date înapoi. Am salvat ceva extraordinar şi sunt mulţumită. După ce le-am recuperat, la o lună sau două, am primit o hârtie prin care era contestată această decizie. Eleonora Cioran, cumnata lui Cioran, care până atunci nu se manifestase în nici un fel, era la ori­ginea acestei contestaţii. Pe 25 ia­nuarie 2012, avem înfăţişare la tribu­nal. E o adevărată piesă de teatru. O piesă de Ionesco. Acum, manuscrisele sunt blocate din nou într-un seif. Au obiceiul de a sta într-un seif", spune madame Baulez.

O meserie grozavă
Termeni specifici
"Commissaire-priseur", care nu are echivalent în România, este în Franţa cel care face inventarul unor bunuri, la solicitarea unei persoane sau instituţii, în vederea vânzării. El trebuie să aibă cunoştinţe solide de cultură, artă şi drept. Simone Bau­lez este "brocanteuse", face "bro­cantă", ceea ce nu înseam­nă antichităţi, precizează ea: "Sunt tot felul de lucruri. Se pot găsi şi antichităţi printre ele. Dar nu ne dăm mari cunoscători. Am o firmă care debarasează, goleşte apartamentele după ce trec pe acolo «les commissaires priseurs». Lucrurile importante sunt luate şi duse la licitaţie la Drouot (casă de licitaţii din Paris), iar noi intervenim după, pentru curăţenie. Lăsăm locul gol, pentru ca apartamentul să poată fi vândut sau închiriat".

Pierderi
Când face debarasări, Simone Baulez se distrează cu echipa sa. De multe ori, găseşte lucruri fas­ci­nante, pe care le apreciază la justa lor valoare. Însă i s-a în­tâm­plat şi să se înşele şi să arun­ce lucruri care s-au dovedit im­por­tante: "Am făcut o triere în­tre obiecte şi pe cele de care nu mai aveam nevoie le-am lăsat undeva, între două clădiri.După o vreme, într-o zi, îmi spune un tip: «Mi-am deschis galeria de pictură cu ceva ce am găsit între două imobile. Era plafonul lui Rothschild şi cei din familie mi-au mulţumit că l-am scăpat de foc!»".

Luxul
Când lucra pentru Domeniile Statului avea câte 500 de de­ba­ra­sări pe an. "Când pleci di­mi­nea­ţa nu ştii ce o să găseşti. Trebuie să munceşti cu oameni ve­seli, cu care să te înţelegi, altfel nu merită osteneala. Angajaţii beau tot timpul; dacă e cald, bei, dacă nu munceşti, bei, dacă e frig, bei, rom sau bere, de obicei. Mă pot trezi la cinci dimineaţa dacă am treabă, deşi aş putea să n-o fac. Cred că asta înseamnă lux: să poţi să faci ce vrei când vrei. Luxul e libertatea, nu să dai 8.000 de euro pe noapte pentru o cameră la hotel. Acest lucru nu-l pot înţelege." Ea apreciază lucrurile frumoase, dar nu e în­cân­tată de moda promovată azi de firme celebre: "Am văzut ciorapi de schi alături de fuste, la Chanel. E foarte urât. Primul lu­cru cumpărat din banii făcuţi din «brocante» a fost o haină de la Burberry". O întreb pe doamna Baulez dacă s-a îmbolnăvit vreodată din cauza lucrurilor vechi şi nu foarte curate pe care pune mereu mâna: "Niciodată. N-am luat niciodată o boală de piele".

Va urma: Simone Baulez îşi povesteşte viaţa şi spune ce va face cu banii dacă va vinde manuscrisele lui Cioran