Arhiva
Special.
Miercuri, 23 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Anarhiştii ne mai lipseau!

8 decembrie 2007
 Foto: Karina Knapek 

De ani buni, Vestul Europei e terorizat de tot felul de alterglobalişti, antiglobalişti, anarhişti şi ecologişti fanatici. E vorba despre tineri extremişti de stănga, care intorc pe dos prin violenţe oraşele unde se desfăşoară reuniuni G8, summit-uri NATO sau intruniri ale şefilor de state din UE. Nişte rudimente de mişcări anarhiste s-au iţit şi prin Romănia.Â



De ce să nu avem "antifasciştii" noştri?

Peste tot in lume există teribilişti, nebuni, kinderi cu surprize care vor să iasă in evidenţă dăndu-şi reciproc in cap din raţiuni nobile sau patriotice. Romănia a fost ferită pănă acum de manifestări extremiste de anvergură. Asta nu inseamnă că ele nu se pot desfăşura, mai ales că există deja oarece semne.


De căte ori au avut loc parade ale homosexualilor, a ieşit de la naftalină o chestie numită "Noua Dreaptă". E vorba de un grup cu ideologie difuză şi concepte rudimentare. Se revendică teoretic de la "inţelepciunea" lui Corneliu Zelea-Codreanu (membrii ND umblă cu mutra "căpitanului" pe tricouri), dar de fapt incearcă să se lipească de tot felul de mişcări de extremă-dreapta din Europa, cum sunt NPD din Germania sau Falangele Spaniole, organizaţii destul de ortomane din Vestul Europei. Despre indivizii ăştia şi tembelismele pe care le fac s-a scris destul de mult, aşa că nu ne vom ocupa decăt tangenţial de ei.


ANARHISM LA DRUMUL MARE. In lumea largă iese scandal de căte ori se intruneşte G8 (grupul statelor hiperindustrializate) sau sunt summit-uri ale ţărilor membre NATO. Mai multe "asociaţii internaţionale", printre care menţionăm ATAC, ARA, Libertarian Front, convoacă sute de extremişti de stănga şi iese cu bătaie, lupte de stradă serioase. Acum doi ani, la Stockholm s-a lăsat cu morţi, iar anul trecut, la Genova, mai multe zeci de poliţişti şi manifestanţi au ajuns la spital. Din Suedia pănă-n Mexic găştile de anarhişti itinerează să facă scandal antiglobalizare şi de multe ori se ajunge la violenţe extreme. La Bucureşti, prima manifestare antiglobalizare a fost in timpul vizitei preşedintelui american, George W. Bush, din noiembrie 2002. Un june (din căte se pare e vorba de un fost extremist de dreapta convertit la anarhism după o călătorie in Germania) a incercat să arboreze nişte bannere antiglobalizare, dar a fost imediat umflat de poliţişti. Evenimentul, calificat ca un abuz, a fost intens mediatizat de Mircea Toma, şeful Agenţiei de Monitorizare a Presei, care in acel moment era şi realizatorul unei emisiuni pe Realitatea TV.


"ANTIFASCISM". In anii ’30 ai secolului XX, subversivii comunişti au incercat să se infiltreze in clasa politică occidentală şi să dinamiteze sistemele democraţiei clasice sub masca unor mişcări antifasciste. Mergeau pe raţionamentul "noi suntem singurii antifascişti", aşa că ăia care nu erau cu ei primeau automat etichetele de "capitularzi" şi extremişti de dreapta. După căderea regimurilor comuniste, ultrastăngiştii europeni s-au regrupat in tot felul de "mişcări antifa", de nuanţă anarhistă. Ei fac o combinaţie intre anarhismul clasic, al lui Bakunin, Durutti şi Kropotkin, ecologism, anarho-sindicalism şi troţkism. Susţin că prin insăşi existenţa lui statul este o formă de fascism şi militează pentru "alter-mondializare". Există şi curente muzicale şi artistice legate de neo-anarhişti, cum ar fi hardcore-punk sau aşa-numitele arte alternative, dintre care amintim graffitti-urile. In Romănia, de prin 2003, anarhiştii s-au insinuat prin diverse asociaţii şi grupuri mai mult sau mai puţin constituite legal, care promovează punk-ul şi alte "curente artistice alternative". Aşa au apărut centrul Inca din Timişoara, care organizează concerte punk lăsate de multe ori cu bătăi intre extremiştii de dreapta şi stănga, "Colectivul subteran din Iaşi", "Craiova-Antifa", "Acţiunea Antifascistă - Bucureşti", grupul Lady Fest (o gaşcă de anarho-feministe). Grupurile utilizează in acţiunile puse la cale simbolistica anarhistă clasică, adică steaguri roşu-negre, sigla cu litera A inclusă intr-un cerc, dar şi steaua roşie in cinci colţuri sau efigia lui Che Guevarra, care duc cu găndul la comunism. Membrii acestor grupuscule se erijează, fără să-i fi invitat nimeni să o facă, in apărătorii minorităţilor etnice şi sexuale sau ai femeilor abuzate.


FEŢE NEGRE. Primele acţiuni au fost nişte sqaut-uri (ocuparea unor clădiri părăsite şi organizarea unor petreceri acolo), o campanie botezată "food not bombs" (impărţire de hrană vegetariană in cartiere sărace), impărţirea de fluturaşi anti-fast food sau ruperea unor afişe considerate naţionaliste, desfăşurate in toate oraşele unde există nuclee anarhiste. Au avut loc şi două bătăi mai serioase, anul trecut, la două concerte underground din Timişoara şi Bucureşti (clubul Fire), unde au năvălit se pare simpatizanţi ai Noii Drepte. Asta a creat poftă de contrareacţie, dar a şi intreţinut o atmosferă paranoică in răndul teribiliştilor de extremă-stănga. Ei au inceput să se manifeste public cu feţele acoperite.

Incepănd de anul trecut, cănd Romănia se apropia cu paşi mari de integrarea in UE, acţiunile anarhiste sub masca antifascismului s-au intensificat. Intăi a apărut o droaie de site-uri de extremă-stănga in limba romănă, pe net. Ele incită făţiş la violenţă. Nu le pomenim, fiindcă nu vrem să le facem publicitate.

La 10 noiembrie 2006, sub pălăria legală a unei "Asociaţii Aquarius" - care pănă atunci se ocupa cu astrologia!!! - a avut loc un prim marş antifascist, in care vreo sută de oameni echipaţi cu haine negre şi feţele acoperite au defilat cu steaguri roşii-negre şi cu mutra lui Che Guevarra. A avut loc o bătaie scurtă undeva la Piaţa Romană.

La 12 iunie 2007, un grup de vreo 20 de anarhişti a ieşit in zona Pieţei Universităţii in intămpinarea celor de la Noua Dreaptă, care făceau un aşa-zis "marş al normalităţii", in fapt o demonstraţie homofobă. Doar faptul că jandarmii au intervenit rapid a făcut să nu iasă o mare bătălie. "Feţele negre" arestate aveau asupra lor spray-uri lacrimogene. S-au impărţit căteva amenzi pentru miting neautorizat. Tot anul acesta, la 10 neiembrie, aceeaşi fantomatică asociaţie Aquarius a organizat un nou miting antifascist, combinat cu un protest contra evenimentelor din Italia. De data asta, recuzita formată din bannere, steaguri şi tricouri cu simboluri anarhiste era mai mare, semn că "băieţii" au dat de ceva fonduri. Unii dintre participanţi se aşteptau să iasă incăierări cu Noua Dreaptă, dar fiindcă a plouat, probabil, ceilalţi extremişti au preferat să stea la căldurică.


VIITOR NEGRU?! Probabil mulţi se vor intreba de ce am făcut un istoric şi am incercat să descălcim structura incipientă a anarhiştilor de la noi. Ei bine, la anul, intre 2 şi 4 aprilie in Romănia va avea loc Summit-ul NATO, cu participarea celor 26 de şefi de state ai ţărilor membre ale Alianţei. Cu astfel de ocazii, antiglobaliştii şi anarhiştii din toată lumea se străng să facă scandal. E foarte posibil să asistăm la o inviorare a noii extreme stăngi romăneşti, la o direcţionare de fonduri masivă către ea. In mod logic, tovarăşii romăni ar trebui să acorde suport logistic şi moral scandalagiilor profesionişti care vor ateriza din exterior. Aşa că e posibil ca viitorul apropiat să fie destul de negru, ca şi ţoalele şi steagurile arborate de puştii teribilişti de la noi care se joacă de-a anarhia.


Big Brother

Jurnalistul Mircea Toma pare să se simtă bine in compania extremiştilor mascaţi. Agenţia de Monitorizare a Presei, pe care o patronează, s-a solidarizat oficial cu cele două marşuri la care au participat anarhiştii in 2006 şi 2007. Răzvan Martin, coordonator de programe la aceeaşi asociaţie, a lansat in dese rănduri comunicate de solidaritate cu manifestările "steagurilor roşii-negre". "Pur intămplător", la o altă asociaţie a lui Toma, "Salvaţi Delta Dunării", este director Dragoş Bucurenci, un cetăţean care şi-a declarat public afecţiunea faţă de "valorile umanismului comunist". Unii ar trebui să fie mai atenţi, fiindcă, incercănd să combaţi o formă de extremism, căteodată, rişti să dai in alta.
Taguri asociate:     special
Comentarii
Anarhiştii ne mai lipseau!
39 comentarii
dan c.
Ceea ce imi place cel mai mult la presa romaneasca e faptul ca in fiecare zi apare cate un " ziarist " care scrie despre varii subiecte fara a pune mana inaite pe o carte! Anarhismul ca filosofie nu are nici o legatura cu violenta in schimb are o stransa legatura cu libertatea. Libertatea pozitiva este doctrina de baza a Anarhismului. Libertatea care implica moralitate, fraternitate si ... Citeşte întreg comentariul
06/01/2012 18:03:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
msukoza
Si asa zi-si kinderi au dreptul la exprimare si din moment guvernul nu ii lassa sa isi exprime punctul de vedere ei protesteaza
17/04/2011 22:41:10 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Ion Negoias
Slabut articol, ce sa zic.Foarte vag asa.Oare puteti proba ce spuneti?Ce surse aveti?Si ciufuleala a fost cu galeria Poli, nu cu Noua Dreapta.Confundati aici niste treburi.Poli este o echipa de fotbal.Noua Dreapta este o asociatie.Bine, domnule Roman Jr.?Acum se si intelege de ce Jr.Pe buna dreptate.
11/04/2011 12:17:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
moona
Ai avut dreptate cu Razvan Martin si idiotii lui Mircea Toma! Romania nu vrea anarhisti!
02/04/2008 18:01:42 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
misu
problema cu globalizarea nu e asa superficiala cum se spune, voit sau din necunostinta de cauza. globalizarea nu face decat sa faaca jocul masoneriei, care actioneaza extrem de intens, pregatind acel guvern mondial, care va fi condus de anticrist. prin globalizare, in care se include si UE, se doreste nivelarea sau desfiintarea oricarei idei de natiune, de traditie, religie, independenta. vom fi ... Citeşte întreg comentariul
04/03/2008 00:51:46 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Cazul unei fetiţe de 11 ani din Vietnam, despre care se spune că are puteri supranaturale, mai precis abilitatea de a incendia lucrurile din jurul ei cu puterea minţii uimeşte oamenii de ştiinţă, scrie Vietnamnews. Fetiţa, despre care părinţii ei susţin că are puterea de incendia lucruri cu puterea minţii, a atras şi atenţia presei din Vietnam,...
  • Victor Ponta se află în Afganistan, unde vizitează trupele militare româneşti aflate în misiune. Şeful Guvernului a declarat, luni seara, înainte de a pleca în Afganistan, că doreşte să transmită militarilor români faptul că rolul lor în operaţiunile din Afganistan este apreciat de România, precum şi...
  • Omul de afaceri craiovean Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă - a fost condamnat, azi, de magistraţii Tribunalului Dolj, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare într-un dosar privind...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, miercuri 23 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Caricatura zilei: 23 mai 2012
Caricatura zilei: 23 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Vintilă Mihăilescu
Astăzi e ziua ta: Vintilă Mihăilescu Este doctor în psihologie şi profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi ... Citește articolul
Universitatea Cambridge mai dă o lovitură: studentele se întrec pentru "posteriorul anului" (GALERIE FOTO)
Universitatea Cambridge mai dă o lovitură: studentele se întrec pentru "posteriorul anului" (GALERIE FOTO) Renumită în întreaga lume pentru studiile revoluţionare şi sistemul pe care îl ... Citește articolul
Eurovision 2012. Mandinga, în finală. Azerbaijan, străbun pământ european!
Eurovision 2012. Mandinga, în finală. Azerbaijan, străbun pământ european! Semifinala concursului vocal-instrumental Eurovision 2012 a demarat în trombă atunci ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro Inainte de declansarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru ... Citește articolul
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI Premierul Victor Ponta a decis infiintarea unui comitet interministerial privind monitorizarea ... Citește articolul
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA Aproape toate publicatiile din SUA scriu pe prima pagina despre caderea puternica a actiunilor ... Citește articolul