x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete "Hardy murea oricum, nu e traumatism prin cădere. L-au zdrobit!”

"Hardy murea oricum, nu e traumatism prin cădere. L-au zdrobit!”

de Carmen Dragomir    |    Petru Zoltan    |    14 Oct 2011   •   21:00
"Hardy murea oricum, nu e traumatism prin cădere. L-au zdrobit!”

Buchete de flori, o minge de baschet si lumanari imprastiate pe pamatul reavan marturisesc crima despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca. Zac imprastiate sub copertina sub care Hardy a stat inconstient in ploaie.

Baschetbalistul american Hardy Chauncey, legitimat la echipa CSS Giurgiu, a murit duminica dupa-amiaza la Spitalul Bagdasar din Bucuresti, dupa ce in noaptea de dinainte a fost batut cu bestialitate in discoteca Emotione din Giurgiu. Moartea americanului e inca acoperita de mister. Dupa aproape o saptamana de la oribila crima, vineri dimieata, orasul era inca guvernat de un singur cuvant de ordine: "tacere'. Sefii institutiilor implicate in rezolvarea cazului au interzis accesul presei, interlopii au plecat din oras, martorii sunt de negasit. Colegii sportivului de la CSS Giurgiu, cei care au fost cu el in noaptea crimei, nu vorbesc de teama mafiotilor, adolescenta despre care se spune ca ar fi fost motivul disputei, n-a mai trecut de zile bune pe la liceu.

Pe la colturi, oamenii susotesc despre cele intamplate, insa putini au curajul de a vorbi cu voce tare. In ziua in care Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul lui Ionut Tanasoaia - presupusul agresor al baschetbalistului american - la decizia de arestare preventiva, si a decis ca acesta sa ramana in arest, ancheta interna de la Spitalul Judetean din Giurgiu a dezvaluit ca este exclus ca traumatismele suferite de Hardy sa provina de la o lovitura prin cadere. Managerul Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu, dr. Mihai Petre, sustine ca dupa ce a auzit ce a spus neurochirurgul de la Spitalul Bagdasar Arseni, parerea sa este ca rezultatul ar fi fost acelasi. 'L-au zdrobit pur si simplu. A avut hemoragie frontala, si cei de la Bucuresti au stat sapte ore pana l-au operat. De ce credeti? Pentru ca ii tot apareau hemoragii, nu avea nimeni ce sa faca, el murea oricum si daca statea mai putin la Giurgiu si daca statea mai mult'.

Ipoteza este sustinuta si de concluziile preliminare ale raportului de autopsie care arata ca decesul sportivului a survenit in urma unui traumatism puternic, soldat cu hemoragie masiva si fractura craniana. S-a stabilit ca moartea sportivului a fost violenta, cauzele medicale ale decesului indica drept cauza imediata insuficienta cardio-respiratorie acuta, adiacent prezentand contuzii si dilacerare cerebrala (ruptura substantei cerebrale) si traumatism cranio-cerebral. Toate anchetele medicale preliminare indica faptul ca tanarul sportiv de 23 de ani nu a fost lovit de o singura persoana, ci a fost batut cu bestialitate de mai multi agresori. Prin oras se zvoneste ca Ionut Tanasoaia, cel care a recunoscut fapta, ar fi primit de la clanul Butoane cateva sute de mii de euro.

Iresponsabilitatea medicilor....
Medicii de la Spitalul Judetean care l-au preluat pe Hardy de la ambulanta, au fost luati in colimator de comisiile de ancheta ale Ministerului Sanatatii. Pentru inceput, s-a precizat ca 'din raportul de control al Directiei de Sanatate Publica Giurgiu rezulta neindeplinirea obligatiilor de acordare a serviciilor de asistenta medicala si nerespectarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului, ceea ce denota deficiente grave in ingrijirea acestuia de catre personalul medical al unitatii de primiri urgente din cadrul unitatii sanitare si al serviciului de ambulanta'. Aceste aspecte i-au facut pe reprezentantii Ministerului Sanatatii sa taie in carne vie. Astfel, Spitalul Judetean a fost amendat cu 35.000 de lei,iar Serviciul de Ambulanta Judetean cu 15.000 de lei. Nici medicii Nectara Hovnanian si Cristina Oprea nu fost iertati. Fiecare a primit o amenda de trei mii de lei. Seful Directiei de Sanatate Publica Giurgiu, dr. Paul Marinescu, a declarat pentru Jurnalul National ca institutia pe care o conduce a demarat imediat o investigatie a cazului: 'Rezultatele nu pot fi comunicate decat partial intrucat nu avem rezultatul analizelor de la Spitalul Baltazar si IML cu care trebuie sa le corelam. Noi am verificat doctorii care au lucrat in tura de noapte si de zi. Au fost doi doctori. Cu cel de la Ambulanta, trei. Daca faceau o radiografie se vedea clar in ce stadiu se afla pacientul. Nu stiu de ce nu au facut-o".

Totodata, Marinescu a confirmat ca mai precizat intr-adevar nu au fost respectate in totalitate procedeele si protocoalele in astfel de cazuri la o Unitate de Primiri Urgente si la Serviciul de Ambulanta: 'Partial poate fi mai mare sau mai mic in functie de rezultatul analizelor pe care le corelam'. Pe scurt, cele doua doctorite nu au solicitat efectuarea unei radiografii. 'Asistentul de radiologie poate face oricand o radiografie. Toata ziua face radiografii acolo. Si nu i-a facut. Eu stiu motivul? Avem aparat, avem film, avem asistent. Ce aparatura nu aveau? De radiologie? Ce pleaca acasa cineva cu aparatul? Interpretatul poate sa il faca orice doctor. Nu il face la fel de bine doctorul cardiolog ca doctorul radiolog. Dar, face.', a explicat nervos Marinescu.

Igas a fost tras de maneca de Boc
Premierul Emil Boc a spus, vineri, ca i-a cerut ministrului Administratiei si Internelor, Traian Igas, sa aplice ferm legea in toate cazurile nu doar in cel al sportivului american ucis la Giurgiu, precizand ca doreste inlaturarea din sistem a tuturor politistilor care nu isi fac datoria. Imediat, Traian Igas l-a criticat dur pe seful Politiei Judetene din Giurgiu, despre care a spus ca este iresponsabil.

Totodata, Igas s-a declarat multumit de politistii care au fost la serviciu in noaptea incidentului, insa s-a declarat profund nemultumit de seful politiei judetene, despre care a declarat ca se gandeste doar la interesul propriu: "Pot spune ca politia, de data aceasta, a actionat corect. In acest caz pot spune, de asemenea, ca situatia Inspectoratului din Giurgiu - si aici ma refer la conducerea IPJ - lasa mult de dorit.

Acest lucru l-am sesizat in urma unui control pe care l-am efectuat la sfarsitul anului trecut prin Corpul de control. Stiti foarte bine ca am luat masuri impotriva inspectorului sef si a 11 agenti. Au fost destituiti, dar, din pacate, de aceasta data ordinul ministrului a fost suspendat in instanta si am fost obligati sa il repunem pe acest sef al inspectoratului judetean in functie.'

×