x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Primarul din Deta locuieşte ilegal într-o casă retrocedată

Primarul din Deta locuieşte ilegal într-o casă retrocedată

de Mircea Opris    |    28 Iul 2011   •   21:00
Primarul din Deta locuieşte ilegal într-o casă retrocedată

Petru Roman, primarul PDL din Deta, isi poate etala avutiile, dupa ce a ajuns in centrul atentiei publice, datorita scandalului decalnsat de fiii sai. Culmea abuzului, primarul locuieste intr-o casa retrocedata fostilor proprietari, prin sentinta definitiva si irevocabila. Cu toate acestea el continua sa locuiasca acolo si a refuzat sa evacueze casa chiar si in fata executorului judecatoresc, relateaza www.oradetimis.ro. In acelasi timp, tot primarul Petru Roman mai are un imobil de mari dimensiuni tot in Deta. Aici foloseste doar doua incaperi, in timp ce camerele de la strada sunt spatii co­merciale pentru care percepe chirie. Acestea nu sunt insa singurele afa­ceri ale fostului angajat al Cooperatiei dinainte de 1989.

Primarul isi semneaza propriul contract de chirie
Primarul Petru Roman locuieste ilegal in casa unei foste familii de nemti, plecati din Deta. Casa, situata pe Strada Unirii numarul 13, a apartinut lui Ecaterina si Wilhelm Berg. Dupa ce acestia au emigrat in Germnaia, in anul 1988, acolo s-a instalat cu familia actualul primar din Deta, pe post de chirias. si acolo locuieste de 23 de ani. Chiria platita catre primarie este una modica, in jurul a 300 de lei. Familia Berg si-a revendicat inapoi casa in anul 2006, pe Legea 10. Dupa patru ani de procese, pe 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timisoara emite o sentinta definitiva si irevocabila prin care repune familia Berg in posesia fostei lor case. Ulterior, familia Berg a inta­bulat si a inregistrat fiscal casa. Cu toate acestea, actualul primar din Deta refuza sa paraseasca imobilul. Asta in ciuda sentintei si a nume­roaselor somatii. In aprilie anul acesta, primarul a fost somat chiar de un executor judecatoresc sa evacueze casa, insa nu a tinut cont nici macar de acest lucru. Scandalos este ca primarul locuieste in casa de pe Strada Unirii numarul 13, in baza unui contract de chirie.

Contractul este ilegal si incredibil: incheiat intre orasul Deta si Petru Roman, pe 29 ianuarie 2010, acesta nu stipuleaza nici o suma care trebuie platita catre primariei drept chirie. In plus, primarul Petru Roman apare si ca si chirias, dar semneaza acelasi contract si in calitate de primar din partea autoritatii care inchiriaza casa. Astfel ca, ignorand sentinta definitiva si irevocabila a proprieta­rilor de drept si aflat in maxima incompatibilitate, Petru Roman isi inchirieaza lui casa familiei Berg pana in anul… 2015! "Este un proces pe rol si inca este pe rol. Am sa ies de acolo dupa ce am sa imi cer drepturile pentru ca am stat acolo douazeci, douazeci si ceva de ani. Sa imi recuperez ce am investit si fara probleme ies afara", minte primarul Petru Roman.

De cealalta parte, Ecaterina Berg declara ca primarul nu sta de vorba cu ea decat prin intermediul cumnatei acesteia. "Noi am cumparat terenul si am construit casa in 1973. Dupa 13 ani am plecat si au incercat mai multi sa ne-o ia. Primarul sta in casa noastra ilegal. Sta acolo de 23 de ani si plateste o chirie foarte mica chiar catre primarie. Asta e incompa­tibilitate. Din 26 noiembrie 2010, dupa ce am castigat procesul, nu mai plateste nimic. Nu avea dreptul sa isi prelungeasca contractul pe inca cinci ani. Pe langa asta, a mai cumparat o casa tot in Deta, pe Strada Eminescu, la licitatie, cu 17 mii de euro. O casa foarte mare", a declarat Ecaterina Berg.

Alte case si averi
Intr-adevar, la numarul 12 pe Strada Mihai Eminescu se afla o casa impunatoare cu o curte mare si un front stradal lung. Aici cica ar locui primarul, spun unii oameni din oras, in timp ce altii spun ca sta in casa de pe Strada Unirii. In realitatea insa, imobilul are un apartament al primarului, iar pentru restul de spatii acesta isi rotunjeste veniturile din chirii. Aici se afla Asociatia Timis-Torontal, o asociatie cu caracter microregional formata din 15 consilii locale, iar la strada are ca si chirias un salon de coafura si cosmetica. De gol il da spatiul liber pentru inchiriat pe care se afla un anunt, iar numarul de telefon pentru potentiali clienti este chiar numarul de mobil al primarului Petru Roman.

Familia Roman are cateva afaceri care merg bine: primarul a fost actionar in mai multe firme, iar mama conduce un hotel. Primarul a fost asociat, din 1993, in Comercial Deta SRL, o alimentara care s-a inchis in 2004. O alta firma a fost Darielas - Company SRL, radiata la finele anului trecut. In anul 2000 a infiintat, impreuna cu doi italieni, Group TSR Service SRL, societate pentru pla­sarea fortei de munca. In acelasi an, in mod bizar, a radiat-o. On- Westline SRL, deschisa in 2003, are ca obiect de activitate hoteluri si alte facilitati de cazare similare. Aici este asociat unic si administrator sotia sa. Cifra de afaceri in 2009 a fost de 138.998 de euro. El are luat in chirie si motelul din Sag, in realitatea preluat de Roman tocmai de la fosta Cooperatie de stat unde a fost angajat.

×