Athosul Românilor

Îi cheamă Monica Fermo sau Mariana Buruiană, Alexandru Cotescu sau Dragoş Pâslaru şi au în comun un trecut de actor şi prezentul celui care l-a regăsit pe Dumnezeu; pentru totdeauna. La Ierusalim, la Athos ori în România, unde trăiesc, despărţirea lor de scenă şi de spectatori e pomenită când ne e dat să-nţelegem că drumul spre credinţa adâncă e deschis oricui.

Pe călugărul Daniel (Alexandru Cotescu) l-am întâlnit la Athos, în preajma părintelui stareţ Efrem (aflat, zilele acestea, la grea cumpănă, din cauza scandalului imobiliar în care este cercetat). Înalt, cu privirea spintecând aerul ca un fulger albastru, cu gesturi fine şi limbaj ales, fiul Valeriei Seciu şi al lui Octavian Cotescu mi-a părut, de departe, cel mai bun ambasador ad-hoc peste graniţă al bisericii române. În Mănăstirea Vatopedu, unde are chilia înconjurată de clădiri cu blazonul Moldovei lui Ştefan cel Mare, Daniel e  liniuţa de unire monahală care face o originală (şi modernă) sinteză între Bizanţ şi Bizanţul de după Bizanţ, descris  de Nicolae Iorga, alungind, înspre România noastră, o lume fondatoare a marii culturi  religioase din  Europa începuturilor.

În alt loc, la Frăsinei, nu departe de Râmnicu-Vâlcea, într-o mănăstire veche de 200 de ani, s-a retras Dragoş Pâslaru sub numele de călugăr, Valerian. Bătut crunt de mineri, în 1990, pentru că a jucat, într-un film, rolul legionarului Horia Sima, actorul s-a închis în sine şi în mănăstire, dedicându-se, pentru totdeauna, vieţii de călugăr. Am văzut, recent, Frăsineii, locul pe care oamenii l-au denumit Athosul României, pentru că, aidoma aşezămintelor ortodoxe de la Muntele Athos, respectă o serie de reguli isihastice. Între acestea, oprirea femeilor de a intra în mănăstire, alimentaţia fără carne şi slujbele de noapte; „mezonoptica” începe la ora 2 şi, în zile de praznice, privegherea poate dura chiar până la 6 dimineaţa.

Paradoxal este că omul capătă tot mai multe pu­teri şi se simte tot mai rupt de lume, pe măsură ce înaintează în rugăciuni. Tot la Frăsinei, se spune că se fac slujbe de dedemonizare şi că  nerespectarea regulilor de interdicţie stabilite de Sfântul Cali­nic, reguli care vizează femeile, atrage mari nenorociri asupra persoanelor neascultătoare.

Între acest Athos Românesc şi Athosul Greciei, distanţă, pe pământ, e mare, dar cea prin văzduh se parcurge-ntr-un gând. Nu ştiu dacă Dragoş Pâslaru (părintele Valerian) şi Alexandru Cotescu (părintele Daniel) s-au gândit vreodată unul la altul, dar noi nu putem, sub nici un chip, să nu ne gândim la ei.