Biserica lui Petru Maior cade bucată cu bucată

În Reghin există o biserică din lemn. Una deosebită, biserica lui Petru Maior. Singurul monument românesc din oraş se degradează de la o zi la alta, pentru că Ministerul Culturii are alte priorităţi.

În Reghin, acolo unde marele cărturar Petru Maior a fost protopop, mai exis­tă (încă) o biserică din lemn care expiră prin toţi porii atmosfera secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. Biserica din lemn în care a slujit ca preot, în care i-a învăţat pe oameni ce înseamnă să fie români, în care şi-a conturat ideile reformatoare. Acum, biserica din lemn "Petru Maior" este singurul monument românesc din oraş. Singurul. Şi se pierde pe zi ce trece. Pictura cade de pe pereţi, iar preotul Ilie Damian, şi el fost protopop, face eforturi disperate ca să o salveze. A reuşit totuşi să consolideze construcţia, dar interiorul este lăsat acum la mila celor care s-ar putea implica.

Biserica este de o frumuseţe deosebită, aşa cum sunt de altfel vechile biserici ro­mâ­neşti. Uşa se deschide cu o cheie grea, pe care doar părintele o ştie, nici măcar pre­o­tea­sa nu ştie care este. Înăuntru, acea li­niş­te pătrunzătoare cum doar în bisericile din lemn mai găseşti. Frig, mult mai frig decât afară, dar cu lumină caldă şi cu icoanele vechi, ortodoxe, nealterate de sclipiciul icoanelor acceptate acum de biserici.

Pictură veche din 1760, semnată de Toader Zugavul, al cărui autograf mai există şi acum la intrarea în altar. Părintele priveşte cu drag către icoane. Îşi amin­teşte cu lacrimi în ochi cum a gă­sit-o atunci când a venit în parohie, prin anii '80. "Acoperişul era praf, totul era putred aici, biserica era deschisă, putea intra oricine, veneau copiii să se joace." Preotul a închis-o, a curăţat-o şi a transformat-o din nou în biserică. Apoi a refăcut bolta, care practic nu mai exista, din scânduri care protejează şi acum interiorul bisericii de ploi şi de ninsoare. Apoi a um­blat din poartă în poartă până a găsit bani pentru refacerea acope­rişului, care ameninţa pictura valoroasă din interior."Doctorul Marian Negrescu de la Târgu-Mureş şi familia Tarna, ei au adus lemne de la şanţ de la Bistriţa şi mi-au pus aici două maşini cu lemne." Şindrila a fost tăiată de lutierii de la una dintre fabricile de viori din Reghin. Totul a costat 600 de milioane de lei vechi.

Banii nu au ajuns însă pentru un sistem performant de alarmă şi nici măcar pentru un paznic. "Primăria ne-a aprobat un post de paznic, dar nu s-a putut încadra decât la muzeu. L-au înfiinţat, l-au dat la muzeu, dar niciodată nu a venit paznicul." Au venit în schimb hoţii, tentaţi de icoanele prăznicare din iconostas, vechi de când lumea. Nu o dată, de două ori. "A venit miliţia, apoi poliţia, au văzut, au plecat. Hoţii au luat prăznica­rele cele vechi, poate să le treacă graniţa sau pentru colecţionari. Sau le-au furat la comandă, aşa cum se comandă acum, am nevoie de o maşină Audi, aduceţi-mi, aşa şi aici, am nevoie de un tablou, poate unul din Occident are nevoie de icoane, vine aici şi ia legătura cu lumea interlo­pă." Sistem de alarmă există totuşi, la ni­vel rudimentar, suficient cât să scape bi­se­­rica de al treilea furt. "Ultima dată când au încercat, au spart lacătul şi a sunat alarma, au lăsat lacătul jos şi au întins-o."


PASUL SPRE UITARE COSTĂ 260.000 DE LEI
Acum, urgenţa e alta: în timp ce părintele vorbeşte, de pe tavan se desprind tă­cu­te fragmente din pictură. Părintele le observă şi le adună grijuliu într-o cutiuţă. "A spus doamna Raluca de la muzeu să le strângem pe toate şi ei o să le lipească înapoi cu foiţă japoneză." Raluca Dumi­tres­cu, de la Muzeul Judeţean, se ocupă de proiectul de restaurare a picturii. Devizul sună ca o condamnare la moarte: 139.000 de lei pentru altar şi 121.000 de lei pentru iconostas. Părintele şi-a pierdut de mult încrederea în stat, aşa că speră la ajutorul oamenilor înstăriţi şi se bazează mai ales pe lobby-ul parlamentarilor mu­re­şeni: Vasile Gliga, în a cărui fabrică s-a prelucrat şindrila pentru acoperiş, este acum deputat de Mureş. "Problemele cele mai mari sunt în altar, unde sunt ex­fo­li­eri, cauzate de in­fil­tra­ţi­i­le de umiditate apărute în special în timpul comunismului, când biserica a fost părăsită. Noi am făcut un proiect pentru intervenţia de urgenţă la altar, am făcut expertiza biologică, urmează să primim raportul, după care vom înainta dosarul la Bucureşti", spune Raluca Dumitrescu. Şansele? "Mi­nisterul are foarte multe obiective, ar trebui bani cu grămada să restaureze totul, sunt multe obiecte de valoare şi au şi ei listele lor de priorităţi."


VIN TURIŞTI DIN STRĂINĂTATE. AUDE CINEVA?
Mai demult, profesorii, cel puţin cei din Reghin, îşi aduceau obligatoriu copiii în vizită la biserică. Acum, vin mai rar, în schimb apar din ce în ce mai des turişti străini. "Am avut o cununie la nişte tineri, el este doctor de Sorbona, lucrează în El­ve­ţia, şi l-am cununat aici. S-a întâmplat într-o seară, ei au decorat cu flori, totul s-a întâmplat la lumina lumânărilor, a fost ceva extraordinar. Au avut invitaţi din Elveţia, din Franţa, Ungaria, Germania, Anglia, a avut un ecou ne­mai­po­me­nit între străini. Am avut un vizitator, a venit din Spania, a zis că a citit pe internet despre biserică şi a venit să o vadă", povesteşte părintele Damian. În ţară nu se ştie despre biserica lui Petru Maior. Există un album de calitate, editat de un admirator al bisericii, dar care a ieşit în tiraj mult prea limitat. Sprijinul din partea autorităţilor, în special al celor care răspund de turism, este aproape zero. Dacă Ministerul Turismului ar fi populat, de exemplu, cu francezi, s-ar face un circuit turistic, "Pe urmele lui Petru Maior". Aşa, nici măcar elevii, studenţii şi angajaţii din instituţiile numite "Petru Maior" nu ştiu că undeva, în inima ţării, mai există încă locuri atinse de cel care le-a împrumutat numele.


ŞANSA BISERICII - SĂ DEVINĂ MUZEU
Biserica din lemn a apărut în Reghin în 1725. Legenda spune că ar fi fost adusă de negustorii macedoneni, după ce aceştia au văzut că românii nu au unde să îşi ţină Paştele. Alte surse arată că, de fapt, românii ar fi construit biserica, asistaţi de macedoneni. De altfel, biserica era diferită de oricare alta de la acea vreme, era construită în formă de cruce, nu de navă, iar biserica nu avea nici clopotniţă, care a fost adăugată de însuşi Petru Maior la 1791. Clopotele sunt cele originale, sunt în stare perfectă, şi păstrează inscripţionat numele cărturarului român. Acum în biserică nu se mai slujeşte, iar părintele Ilie Damian speră ca monumentul să fie declarat muzeu, pentru că ar avea mai multe şanse să fie valorificat aşa cum se cuvine.