Foto: Dan Marinescu / JURNALUL NAŢIONAL
Ştiţi cum e. Lumea e rea, invidioasă, bârfeşte şi calomniază. Pentru că asta ştie ea să facă cel mai bine. Cum îl vede pe unul mai bun decât ea, cum taca-taca, să-i scoată vorbe. Un manelist de succes ar sintetiza asta foarte bine. Ar spune ceva de duşmani şi de bani şi pe urmă ar încheia apoteotic că o să le vină el de hac. Că are el ac de cojocul 'mnealor. Că ticăloşii n-au sfârşit niciodată bine.
Măscărită de presă, violată pe toate părţile de politicieni a căror anvergură n-o depăşeşte pe cea a aripilor unui pui de găină proaspăt eclozat, Elena Udrea mai mişcă. Înţelegem cu toţii ce-o mână pe ea în luptă: binele României. La cât se agită Udrea să-i facă bine ţării care a dat-o, nu ne putem abţine să ne gândim la România ca la o fată urâtă şi proastă pe care se chinuiesc părinţii s-o mărite şi pe ea, că, uite, toate surorile ei balcanice s-au măritat cu turişti frumoşi şi fac bani din peisaje naturale. Numai pe ea, cu dinţii ei de beton şi rahaţii ei de câine înşiraţi peste tot pe străzi, cu politrucii ei de 5 lei avortaţi în Parlament, că nu i-a angajat nimeni la firma lui, cu copiii ei care mor de foame prin cămine insalubre, cu bătrânii ei uitaţi prin garsoniere cu întreţinerea neplătită, cu bolnavii ei care vin la spital cu vata şi spirtul după ei, numai pe ea, spunem, n-o mai sună nimeni niciodată, nu-i trimite nimeni nici un mail şi n-o cheamă nimeni s-o bulănească pe la congrese internaţionale.
OBSEDATĂ DE BINE, CA UN ADEVĂRAT PERSONAJ POZITIV
Atât de mult se agită Udrea să promoveze turismul românesc cu orice preţ, cu voia şi cu ne-voia, cu sila, cu mila, încât, ca om onest, te simţi şi naşpa. În comparaţie cu ea, tu nu faci nimic pentru ţărişoara asta a ta. Dar uite Udrea ce face. Şi aia. Şi ailaltă. Ai spune că fata asta vrea cu orice preţ, dar cu orice preţ, e obsedată de binele României sale. Numai noi, ticăloşii, o urâm, o terfelim. N-o avem la inimă. N-o suportăm pentru că e atât de bine intenţionată. Pentru că ei, spre deosebire de noi, ei îi pasă. Asta nu ne place nouă la Udrea: vedem în ea ceea ce nu putem vedea în noi nici dacă ne-ai mări cu telescopul Hubble: bunătatea şi dorinţa de a face binele. Cu orice preţ. Pentru că, în micimea noastră, găsim totuşi resurse pentru o criză de sinceritate, comisă doar în incinta propriei noastre intimităţi: Udrea ne dă, de fapt, dimensiunea nimicului care suntem. Ne evocă de fapt realitatea urâtă - faţă de ea, noi nu suntem decât nişte şobolani.
Suntem convinşi că peste ani şi ani, Elena Udrea o să aibă statuie, stradă, cămin cultural şi pagină în manualul de istorie. Martirizată de invidii şi josnice persecuţii politice, Udrea o să rămână o ţâră ciufulită şi, după ce n-o să mai fie ministrul Turismului, o să se ducă acasă la ea şi o să se gândească la cât de mult ar mai fi făcut dac-ar fi fost lăsată în pace. O să fie totuşi mulţumită, pentru că o să trăiască într-o Românie în care femeile or să se poată mărita cu patru malaci deodată, iar copacii or să facă peşti vii în fiecare săptămână. Iar pe străzi, când o să plouă, o să plouă cu saramură, iar pământul o să se prefacă în mămăligă, să mănâncă toţi oamenii dupe jos, că e curat şi hrănitor.
CONTORSIONISM CU PĂŞUNISME
Sigur că da. Elena Udrea e victima colaterală a propriei ei bunătăţi interioare. Cu inima ei mare, cu zâmbetul ei tăvălit în E-uri râncede, cu părul ei negru supărat că e galben, cu mustăcioara-i care sclipeşte de transpiraţie în lumina nemiloaselor reflectoare, ministrul Turismului are şi de ce să se simtă "executată" (sic!!!!). Deoarece nu e lăsată să-şi facă jobul ei de ministru al Turismului la care a visat de mică, atunci când se credea Nadia Comăneci şi credea că execută un exerciţiu la paralele pe bara de bătut covoare din spatele blocului. Gimnasta de ieri, atleta turismului de azi. Un salt peste timp.
Sau un arc. Sau, în fine... ceva care sare şi face legătura între. Un elastic sau o praştie. Sau un pod.
După cum admite pe blogu-i, are sentimentul groaznic că e executată politic, iar tonul cu care scrie asta aduce a smiorcăială de copil răsfăţat, supărat că e văduvit de jucăria preferată. Apropo, după o scurtă vizită la adresa sus-menţionată, nu ne-am putut abţine să nu ne întrebăm de ce vorbeşte despre sine la a treia singular. Se crede oare mai multe? Sau poate sunt mai multe Elene şi nu ştim noi. Poate are nişte holograme trimise pe la şedinţele Guvernului sau chiar a comisiei care o anchetează, în timp ce ea e în Tahiti citindu-l pe Shopping Hour sub un bananier. Departe de agitaţia asta măruntă la care spiritul ei însetat de cele înalte nu mai poate să.
Elena Lupescu. Insaţiabilă. Elena Ceauşescu. Altă insaţiabilă, de data asta de altceva. Elena Udrea. Altă insaţiabilă. De frumos, fireşte. Aşa că să nu fim răi. Să-i dăm Elenei ce vrea ea: o ţară întreagă în care să se joace cum vrea, în care să aibă impresia că face binele, în timp ce noi stăm ca nişte îngeri păzitori îmbrăcaţi în salopete şi reparăm după ea. Să-i dăm Elenei ce vrea: s-o lăsăm în pace să facă ce vrea ea, să-i dăm dreptate, să spunem ca ea, să-i facem aşa pe cap, ca un părinte iubitor şi să-i spunem să fie liniştite toate Elenele care zac în ea. Că uite, în sfârşit, ne-am trezit şi noi la realitate şi am văzut că e frumoasă şi că noi, de fapt, suntem cei mici, cei urâţi. Noi o să deschidem calea spre iad.
Ea o să rămână în sferele ei înalte, în care se descurcă atât de bine, în timp ce noi, ca să rezistăm măcar zece secunde, avem nevoie de o mască de oxigen. Dar ea nu, că ea e d-acolo. Neînţeleasă şi nedreptăţită. Trăind în cercul nostru strâmt,/ Norocul ne petrece,/ Ci ea în lumea ei se simte/ Nemuritoare şi rece. Hai pa!
"Să-i dăm Elenei dreptate, să spunem ca ea, să-i spunem să fie liniştite toate Elenele care zac în ea, că uite, în sfârşit, ne-am trezit şi noi la realitate şi am văzut că e frumoasă şi că noi, de fapt, suntem cei mici, cei urâţi"
Moto: "Ea stă plictisită şi foarte frumoasă,/ Părul ei negru este supărat"
Nichita Stănescu
Comentarii
Blonda de la Cotroceni
25 comentarii

gaga
Lupeasca l-a saturat de p..da pe Carol, Ceauseasca i-a saturat pe romani de prostie, Udrea i-a pus mi.ra pe gura lui Base pe care l-a indobitocit si pe el si o tara intreaga. Rusine magistratilor care milogesc salarii mari, dar care nu-si fac datoria fata de aceasta hoata. HUUOOOO __

dohotaru
ati tras de chestia asta cu udrea ca de o peltea. treaba e ca nu mai functioneaza: ati intors-o pe toate partile, iar noi ramanem cu o concluzie: parca sunteti portavocea comisiei lui sica orban!

gianny
la acest articol nu pot sa comentez decat printr-un citat: "numai prostii cred ce se scrie in ziare"

raliciu
da peste ani udrea o sa aiba toate cele care o sa-i poarte numele, indiferent de ce porcartii srieti voi despre ea asa ca...........

Mircea O.
Sint credul de felul meu si era sa iau in serios apelul dlui Tuca de ieri (asemenea materiale nu sint insa de felul lor ceva mai concise, Marius?). M-am linistit insa repede. Dovada seria de articole despre Elenele din politica romaneasca de ieri si de azi.
Una la mina, alaturarea dnei Udrea celorlalte doua este mai mult decit fortata, caci Elena U. nu are un mascul dominat plus in fruntea ... Citeşte întreg comentariul
Una la mina, alaturarea dnei Udrea celorlalte doua este mai mult decit fortata, caci Elena U. nu are un mascul dominat plus in fruntea ... Citeşte întreg comentariul
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa
Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai ...
Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ...
Citește articolul
Obreja: "În contract există revanşa. Se poate recureri titlul la Montreal sau oridunde în altă parte"
Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat că pugilistul Lucian Bute a pierdut mult prea uşor ...
Citește articolul
Carl Froch: "Mulţi m-au desconsiderat! Bute e un mare campion, dar acum trebuie să vorbim despre mine!"
Carl Froch, boxerul care a reuşit să-i ia centura lui Lucian Bute, a explicat care a fost secretul ...
Citește articolul
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

