Boc are cârtiţe în CC. Cine sunt judecătorii constituţionali „surse” pentru premier?
![]()
În plus, era asigurat că Băsescu nu va interveni să-l certe prin telefon în emisiune, s-o păţească la fel ca Raed Arafat. Puţin neras, să priceapă fraierii că treaba cu zăpada e serioasă şi nu-l lasă liber nici cinci minute să intre în baie – Boc induce spre nevolnicii cu ţurţuri la gură care-i cer demisia că patria nu se lasă aşa, de izbelişte, în cod portocaliu. Mimând siguranţa în „Prim plan”, Emil Boc, premierul tip „Hopa-Mitică”, tot cade şi se ridică, a făcut şi el „o intervenţie” către popor. Nu a bătut câmpii după modelul Băsescu, el s-a străduit, şi a reuşit să umple minutele alocate cu toate veştile rele de care este capabil.
În primul rând a temperat zvonul că se măresc pensiile şi salariile. Frunzăverde, un dezinformator din propria tabără, dăduse vestea luni, la prima oră, într-o formulare de şmecher: îl făcuse mandatar pe Bocşor să negocieze cu dansatorul Franks mărirea mălaiului. Mandatatul a transmis seara că va pune cărţile pe masă şi abia atunci, dacă citeşte ceva printre rânduri, îl va ruga pe omul FMI, devenit prieten de ţuică fiartă cu Blejnar, să accepte şi el un pol-doi, că nu dă din buzunarul lui.
Încercau ziariştii cât de cât să-l facă să zică şi ceva de bine – o demisie, o anticipată, ceva din ce strigă lumea în stradă. Simţind că-i bate vântul în pânze, Emil Boc a trecut şi el la contraatac. Adică de ce să înghiţim pe nemestecate verdictul Curţii Constituţionale, să aruncăm, vorba lui Hegel, copilul o dată cu apa din copae? Boc, aşa cum este el cât este, bate departe – să nu credem că alegerile comasate sunt chiar îngropate de Curtea Constituţională! Revenirea la suprafaţă a „comasatelor” s-ar baza pe baza unor „informaţii existente care indică faptul că (n.n. – scuzaţi cacofonia premierului) Curtea Constituţională a considerat drept neconstituţionale doar anumite articole din proiectul legii de comasare a alegerilor, nu actul normativ în totalitate”, a spus-o Boc în prim-plan.
Asta cu „informaţiile” este „beton”. Cum o fi aflat constituţionalistul făcut la fără frecvenţă ce a decis CC? A pus microfoane în sala de dezbatere a instanţei? Nu prea ţine, pentru că „tehnica” este plasată nu în folosul lui Boc, ci pentru Băsescu, să audă mai bine. I-a şoptit atunci Zegrean, că-i din zonă, transilvan. Poate s-a „scăpat” madam Antonella la nervi, că-i muiere cu bărbat plecat la muncă hăt-departe.
Putea să-i şoptească ceva şi Petre Lăzăroiu, că-i vopsit ca băsist, dar şansele ca el să fie cârtiţa lui Boc la CC sunt mici. Lăzăroiu „toarnă” la Cotroceni, acolo este lanţul iubirii care i-a dat un mandat de 11 ani. Să-l ajute Dumnezeu să-l ducă până la sfârşit, deşi el are pe colţul biroului poza lui Ninosu, îndoliată, care a lăsat locul liber pentru el. Cum este Lăzăroiu de cult, a crezut că mandatul la CC se atribuie automat de la Sfântul Petru, că şi predecesorul îi era tiz. În fine, mai este cu trompeta şi Minea Ştefan Mirciulică. Eu, dacă să-mi dau cu presupusul, zic că Minea este cel cu informaţiile. Este din Cluj, „om d-al nost’” şi mai are acasă o muiere gureşă – defect profesional, fostă secretară, acum universitară, pedelistă înfocată. O chema Potcoavă, dar nu se trage din romanele lui Sadoveanu, ci din meseria familiei.
Aşa pictaţi şi cu şanse diferite să-i spună lui Boc cum stă cu alegerile comasate, vedem ce rău este că această instanţă este politizată de la prima treaptă pân’ la paratrăsnetul clădirii. Ştiind cum se fac jocurile, partidele îşi fac strategiile, dar şi coţcăriile de moment pe spinarea unei instituţii plasate exact unde trebuie ca să dea forţă unei Puteri acum vlăguite. Spaima de a fi scoasă din sistemul deciziei politice transformă Curtea Constituţională într-o femeie de serviciu bună la toate.
Politrucii se servesc de şomoiogul ei să dea cu teul pentru a face să lucească chiar şi noroiul. Aşa încât nu-i urez viaţă lungă acestei Curţi Constituţionale care seamănă leit cu CC.


Nu putea sa ajute altcumva populatia?
Cine stie sa raspunda - cat a costat; si de ce aveam nevoie ca el sa puna mana pe lopata? Cred ca e platit pentru altceva!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

